O carte care n-a avut zile (2) - Prof. Univ. Dr. Gheorghe Buzatu

n urmă cu un an şi jumătate, textul care urmează, semnat parţial de istoricul Gheorghe Buzatu a apărut sub titlul „O carte care n-a avut zile". De această dată am adăugat textului iniţial de un scurt, dar foarte important fragment extras din volumul „Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944", semnat de un alt important istoric, Aurică Simion -. Fragmentul extras din volumul menţionat se referă la preliminariile desfăşurării actului de la 23 august 1944. Trebuie subliniat că istoricul Aurică Simion a „comis" un act de temeritate pentru anul 1979, dar poveste sa şi a cărţii „incriminate" o explică pe larg regretatul profesor Gheorghe Buzatu în rândurile care urmează:

Aurică Simion

- „Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944” -

Cititorul va desprinde, fără dificultate, motivele pentru care, în cele ce urmează, ne-am propus să stăruim asupra unui reputat istoric al generaţiei mele şi asupra loviturii de stat de la 23 august 1944: 28 de ani de la moartea lui Aurica Simion şi 68 de ani de la răsturnarea regimului Maresalului Ion Antonescu, eveniment căruia regretatul meu coleg i-a consacrat, în 1979, o carte stralucită, care a provocat furtună în rîndurile Securităţii de la Bucureşti.

În vara anului 1979, era prin august, a apărut o carte care avea să stârneasca intense dezbateri în rândurile istoricilor şi cititorilor, în genere, iar - după cum se va vedea - şi la nivelul oficialităţilor, al Securităţii şi Ministerului de Interne. Era vorba de lucrarea unui istoric deja consacrat, Aurică Simion, dar căruia volumul „Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944”,[1] i-a adus un spor de prestigiu greu de imaginat în epoca. Şi asta pentru că, de-abia apărut şi difuzat numai în câteva judeţe ale ţării, volumul menţionat a fost retras de pe piaţă şi, imediat apoi, „topit”... Lucru neobişnuit şi, mai cu seamă, nepermis, autorul, cu toate că era angajat la Institutul de Istorie al Partidului din Capitală, publicase o carte în care era sintetizată istoria actului de la 23 august 1944. Nimic neobişnuit, se va spune, numai că Aurică Simion realizase... un alt 23 august, în care P.C.R. nu mai avea un rol precumpănitor, partidele „istorice” apăreau în altă lumină, iar personajele-cheie ale loviturii de stat (regele Mihai, Lucreţiu Pătrăşcanu, C.I.C. Bratianu, dar, mai cu seama, Mareşalul Antonescu şi Iuliu Maniu) erau surprinse, în temeiul unei analize atente şi obiective, relevându-se exclusiv acţiunile lor, în contextul evenimentelor prezentate, care au fost. Iată de ce, oricine apucase să cumpere cartea, realizase o achiziţie pretioasă, se dotase cu o carte „scumpă”, oricum extrem de solicitată! Cum, la Iaşi fiind, am avut şansa să-mi procur un volum din „Preliminarii... ”, pe care aveam ulterior să obţin şi un autograf al autorului, m-am preocupat să-l recenzez. Am notat, despre autor şi carte, cele ce trebuiau şi ce credeam, indiferent de ceea ce se petrecuse cu cartea, povestea ei fiind binecunoscută de-acum opiniei publice, istoricilor îndeosebi. Astfel, în prestigiosul „Anuar al Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol” din Iaşi[2] am examinat cartea, reţinând între altele că „...autorul realizează o adevarată istorie a anilor 1940-1944, în care sinteza se lasă - si nu întâmplator - dominată de analiza, de o analiză atentă şi necesară, mai ales că numeroase şi controversate aspecte sunt elucidate pentru prima dată, acum. Nu putem intra în detaliile demonstraţiilor autorului..., însă nu putem omite că Aurică Simion contribuie decisiv la precizarea caracterului regimului antonescian, a naturii şi evoluţiei raporturilor româno-germane între 1940 si 1944, a participării ţării la războiul mondial. De asemenea, surprind prin noutate capitolele referitoare la tentativele României de a se desprinde de Axă şi la cauzele eşecului lor... Per ansamblu, lucrarea lui A. Simion este o reuşită deplină. Ea constituie o contribuţie decisivă spre realizarea necesarei istorii complete şi veridice a României în epoca celui de-Al Doilea Război Mondial. A. Simion a dovedit în chip strălucit, în ultima instanţă, că istoriografia noastră dispune de excelente resurse, care pot şi trebuie să fie folosite pentru împlinirea condiţiei esenţiale a studiilor istorice - aflarea şi afirmarea adevărului istoric integral asupra faptelor trecutului. Din toate punctele de vedere, lucrarea a marcat un eveniment pentru istoriografia epocii contemporane româneşti, motiv pentru care, atât autorul, cât şi Editura Dacia din Cluj-Napoca, merită cele mai sincere felicitări”[3]

Destinul, necruţător, peste puţini ani, în 1984, l-a răpit pe Aurică Simion, în plină putere creatoare, obştei istoricilor români. În necrologul pe care l-am încredinţat, de asemenea, Anuarului Institutului de Istorie şi Arheologie A. D. Xenopol din Iaşi,[4] am revenit asupra meritelor şi semnificaţiilor istoriografice ale Preliminariilor... din 1979; citez sub acest raport: „Preliminariile..., pe care le-am recenzat în momentul în care era nevoie, se constituie un model, impunându-se de la început între operele de referinţă ale istoriografiei naţionale contemporane, abordând probleme controversate şi dovedindu-se ele însele controversabile, din chiar clipa apariţiei lor... Astazi [2012], în perspectiva timpului, lucrarea ne apare şi temeinic documentată. Cititorul cunoaşte aceasta şi „Preliminariile... ” lui Aurică Simion, aidoma cărţilor lui N. Iorga sau Constantin C. Giurescu, s-au citit şi se citesc cu interes nu numai în centrele ştiinţifice din ţară sau din străinătate, ci şi în cătune...” .[5]

Cât priveste Omul, am consemnat în final: „L-am cunoscut pe Aurică Simion şi ne-am împrietenit pe dată. Nu ne-am declarat-o niciodată. O făcusem prin consens. Am participat împreună la diverse manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale. Autorul Preliminariilor... nu s-a dezminţit nicicând. M-au surprins reţinerea şi timiditatea lui. Să fi bănuit oare, încă de prin 1980, tainele destinului său, să fi fost manifestările bolii necruţătoare care l-a rapit familiei, breslei istoricilor şi cititorilor admiratori, în plină putere creatoare? Pentru mine a fost şi a rămas Domnu' Aurică. În luna mai 1984, la Bucureşti fiind, l-am invitat la Iaşi pentru un simpozion; m-a refuzat elegant. Îmi dau seama ca ştia. Mi-a încredinţat diverse contribuţii pentru Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie din Iaşi, ca şi pentru volumul colectiv Actul de la 23 august 1944 în context internaţional, volum apărut în august 1984 şi cuprinzând un larg studiu realizat în colaborare. Astăzi, acest volum, ca şi toate cărţile lui Aurică Simion, îşi urmează drumul lor, în lipsa autorului lor, plecat nedrept de repede şi brutal dintre noi”[6]

Regele Mihai I a trădat poporul român și pe unul din cei mai sinceri și devotați susținători ai Coroanei Regale a României![7]

Fragment extras din volumul „Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944”. Referindu-se la perioada 1940-1944, autorul explică bine documentat și argumentat comportamentul Mareșalului Antonescu în situația politică şi militară a acelor ani, în care se găsea Europa:
„- Regele Carol al II-lea, dictator, a renunțat la garanțiile anglo-franceze privind frontierele României și a orientat politica spre Germania;
- o dată cu Dictatul de la Viena, Germania a garantat frontierele României
- Germania a învins în 4 săptămâni Franța și era o putere militară de necontestat în Europa și în lume;
- România a pierdut Basarabia, Bucovin, Cadrilaterul și Transilvania de Nord.
- Uniunea Sovietică și Germania erau puterile dominante ale Europei și aparent prietene;
- era previzibil ca războiul în derulare să se transforme în război mondial cu pronostic real în anul 1940 ca războiul să fie câștigat de cele două „puteri prietene”.

Putea Antonescu schimba politica promovată de Regele Carol al II-lea, respectiv să reorienteze politica României, spre Anglia pierzând și garanțiile Germane? NU! Molotov a protestat deja împotriva împotriva garanțiilor germane.
Pentru ofițerul de stat major Antonescu acest protest releva o fisură în prietenie. Se prefigura astfel un conflict care să însemne pentru România o posibilitate de a intra în război pentru recuperarea teritoriilor pierdute în est. Un război poate fi câștigat s-au pierdut. Cum a gândit un monarhist, ofițer de stat major, soarta monarhiei în varianta pierderii războiului? Simplu: conducătorul statului este un dictator care dictează inclusiv asupra regelui, declară războiul fără să se consulte cu regele, iar în caz de pierdere a războiului poate fi sacrificat, regele și partidele politice nefiind afectate. Ofițerul de stat major a gândit bine și s-a comportat conform acestui plan. Dacă este așa pe cine a trădat regele prin arestarea Mareşalului? Pentru a da răspuns la această întrebare trebuie să avem în vedere următoarele:

- actul de „arestare a conducătorului statului” a fost planificat pentru 26 august, însă informat că Mareşalul urmează să plece pe front, regale a devansat evenimentul. Deşi avertizat de Hitler să nu meargă la Palat, Mareşalul s-a dus cu toată încrederea la rege, fără gardă personală;

- Mareșalul a fost arestat cu trei zile înainte de data planificată, iar regele a dat ordin armatei să înceteze lupta fără a avea nici o înțelegere cu inamicul (sau poate avea din moment ce a fost decorat de acesta);

- ordinul de încetare a luptei a fost un dezastru pentru poporul român.
Răspunsul nu poate fi decât unul singur: regele Mihai I a trădat poporul român și pe unul din cei mai sinceri și devotați susținători ai coroanei regale a României!”



[1] „Preliminarii politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, 510 pag.
[2] t. XVIII/1981, p. 798
[3] Ibidem
[4] t. XXII, partea a II-a, 1985, p. 1011-1012
[5] Ibidem
[6] Ibidem, p.1012
[7] Ibidem

http://www.art-emis.ro/analize/1792-o-carte-care-n-a-avut-zile-2.html

Articole asemanatoare
23 august 1944 - adevăruri confiscate, fapte tăinuite - 25.08.13
23 august 1944 - Jaloane strâmbe - 21.08.13
Mareşalul Războiului şi Mareşalul Istoriei - „Istoria să judece!” - 18.08.13
23 august 1944 - Preliminariile Trădării (2) - 14.08.13
23 august 1944, între lauri şi dezamăgiri - 14.08.13