Complexul Băsescu, efect gotic de cearcăne la Crin

Între două ședințe de masaj, nisip auriu, umbreluțe și instantanee cu valurile mării, liderul liberalilor a avut o revelație și a luat avionul spre București și, în timp ce privea prin hublou, își imagina cum va ataca retoric, în plin, Cotroceniul, în modul cel mai dur și de sarcastic încât procentele câștigate în ultimul timp de președinte se vor risipi sub atacul cu vorbe în vânt la care Crin se consideră un maestru.

Socoteala din concediu, din pat/șezlong/hamac, nu se potrivește cu cea din târg, mai ales când nimerești ca musca în lapte, în plină vară în care românii primesc vești sumbre despre taxe și impozite, iar Antonescu se trezește vorbind despre unica lui temă politică: președintele, și a lui pupitru prezidențial.

Obsesia pentru fotoliul de la Cotroceni stabilindu-și ca unică țintă pe președintele Traian Băsescu, obsesie pe care a dezvoltat-o primul liberal dintre liberali îl fac pe acesta un personaj ridicol, singurul care nu își dă seama că la această oră problema României, a cetățenilor, nu este Băsescu, ci facturile, taxele, impozitele. Contradicția dramatică în care și-a adus partidul nu doar într-o alianță cu un partid de stânga, dar culminând cu tacita consimțire la politica de mărire a taxelor, de tăiere a investițiilor – o politică profund anti-liberală, fac din propriul partid unul care nu mai are nimic în comun cu denumirea de liberal, cu lipsa unui program politic prin care ar trebui să promoveze progresul, responsabilitatea individuală, respectul pentru cetățean, dreptul la un trai decent.


Discursul pe care l-a ținut ieri liderul liberalilor ne-a arătat dimensiunea clinică a complexului Monte Cristo de care acesta suferă. Narcisic, prizonier al fabulaților despre putere, status, prestigiu și amintirea palpabilă a pupitrului prezidențial, Antonescu a transformat lupta sa într-un joc cu sumă nulă: câștigă tot sau pierde tot. Agenda politică a lui Antonescu are un singur subiect, asta a reieșit din felul în care a ținut să precizeze că orice alt subiect în afara aprecierilor sale despre președintele Băsescu se poate amâna peste o lună. „Electoralismul” de care îl acuză Antonescu pe președinte este, dacă reluăm filmul politic de anul trecut , chiar al domniei sale, dar, probabil, liberalul-șef își imaginează că derapajele sale anti-europene ar putea fi uitate și puse în cârca altora. În asta și constă complexul său Monte Cristo – Antonescu este condus de răzbunare și nu își poate asuma propriile declarații aruncându-le asupra altora, aproape comic cum îi cere socoteală președintelui care ar fi tolerat, în opinia sa, dezvoltarea extremismului în zona locuită de etnici maghiari.

Complexului Monte Cristo i se adaugă complexul Băsescu, iar după cum îl dau de gol cearcănele, felul speriat în care vorbea de după ușă la terminarea conferinței de ieri, Antonescu este pradă fricii obsedante că totul a fost în zadar. Dacă nu mai găsește drumul spre Cotroceni (de aceea se și grăbește cu spectacolul de lansare a sa în cursa pentru prezidențiale, spectacol pe care îl bănuim că va fi de un ”electoralism” kitsch), atunci cumplita declarație pe care a făcut-o anul trecut când urla din toți bojocii cum că dacă președintele nu va fi suspendat el va pleca din politică se va îndeplini fatalmente. Premierul îi mai face hatârul, că doar nu îl doare gura să declare că Antonescu va fi catindatul, la o adică va invoca lejer protocolul uniunii care stipulează clar că acela care e plasat cel mai bine va fi desemnat pentru cursa prezidențială. Prejudiciul moral pe care însă l-a adus propriului partid se va cere răzbunat, iar Antonescu știe acest lucru tocmai de aceea jocul a devenit unul cu sumă nulă: totul sau nimic.

Totul pentru Crin este pupitrul prezidențial și aceea senzație pe care o avea când se ținea cu mâinile de el. Nimicul pentru Crin, liberalul care a reușit să facă din PNL o caricatură de partid liberal, este imaginea de om singur pe care o aveau Năstase sau Geoană ca președinți al Camerei Deputaților și a Senatului căzuți în dizgrația propriului partid. Antonescu intuiește că de acolo din fotoliul de președinte al Senatului poate fi drumul spre capătul de linie unde e cimitirul elefanților de partid.


http://www.evz.ro/detalii/stiri/1052317.html