23 august 1944 - Preliminariile Trădării (1)

În vara anului 1944, opoziția împotriva mareșalului și mai ales a războiului purtat alături de Germania împotriva URSS, se coagulase, alcătuită fiind, atât din forțe de dreapta, cât și din cele de stânga sau extremă stângă. Nucleul acesteia l-a constituit camarila regală, care din această perioadă a trecut de la vorbe la fapte prin oamenii săi, regele Mihai I angajând discuții și tratative în scopul realizării unei coaliții de forțe, care să efectueze lovitura de stat, să-l aresteze pe Mareșal și să întoarcă armele împotriva Germaniei. Începutul comunicării dintre Palatul Regal şi opoziţia de stânga datează din august 1943, iniţiativa aparţinând reprezentantului P.C.D.R. Lucreţiu Pătrăşcanu. Prin generalul Octav Ulea, maestrul de ceremonii al Casei Regale şi vărul său, Pătrăşcanu a transmis Mareşalului curţii, Ioan Mocsonyi-Stârcea că doreşte să-l contacteze pentru a transmite din partea conducerii P.C. regelui Mihai, probleme extrem de importante legate de existenţa şi salvarea poporului român. Acesta şi-a dat acordul şi după o primă întrevedere în doi, care a durat de la orele 21.30 până către miezul nopţii, imediat a doua zi a avut loc o întâlnire la care, pe lângă Lucreţiu Pătrăşcanu şi Mocsonyi-Stârcea, a participat şi generalul Constantin Sănătescu, şeful Casei Regale. Desfăşurate într-o conspirativitate adecvată, în cadrul primelor întâlniri s-au purtat discuţii generale privind poziţia fiecăreia dintre părţi faţă de evenimentele politico-militare la zi, precum şi a căilor şi modalităţilor preconizate pentru salvarea ţării.

O problemă importantă pe care reprezentanţii Palatului au vrut să o clarifice de la început, a fost clarificarea poziţiei P.C. faţă de monarhie, ştiută fiind orientarea sa de stânga. Pătrăşcanu a precizat că deşi republican, Partidul Comunist va sprijini cu toată vigoarea monarhia, în măsura în care regele Mihai va acţiona pentru scoaterea României din războiul hitlerist. Din primăvara anului 1944, comunicarea dintre reprezentanţii P.C. şi ai Palatului s-a intensificat, fiind dezbătute sub toate aspectele, diverse variante şi planuri pentru răsturnarea lui Antonescu şi ieşirea României din război. După cum constatăm din Jurnalul lui Raoul Bossy, înainte de a stabili contactul personal cu comuniştii, regele i-a cerut lui Constantin Argentoianu, care era în contact prin Ralea cu Lucreţiu Pătrăşcanu, să-i obţină răspuns la patru întrebări principale, anume, care este atitudinea U.R.S.S. faţă de:
1. monarhia în România;
2. persoana regelui Mihai;
3. recucerirea Transilvaniei;
4. reconstrucţia economică României.
După vreo şase săptămâni de aşteptare, prin Ralea a sosit răspunsul Moscovei primit de Pătrăşcanu. La primele trei întrebări, răspunsul era categoric afirmativ, adică favorabil. La a patra, era ceva mai vag: „Această chestiune va fi rezolvată la pace, în cadrul planului de reconstrucţie economică pentru Sud-Est”. Argentoianu a adus acest răspuns la cunoştinţa regelui prin generalul Sănătescu. Atunci s-a decis să aibă loc întrevederea cu şefii comunişti la Sinaia. Argentoianu i-a primit la dejun, în vila sa, apoi au plecat cu toţii la casa unei terţe persoane, unde a avut loc conversaţia dintre rege şi reprezentanţii comunişti. Aceasta a fost începutul acţiunii pentru trecerea României de partea Aliaţilor. Momentul stabilit de comun acord a fost acela al unei ofensive ruse în Moldova, când nemţii vor fi puşi pe fugă. Şi aşa a fost.[1]

Începând cu aprilie 1944, concomitent cu celelalte acţiuni de coagulare într-o alianţă unită a tuturor forţelor antifasciste, comunicarea dintre reprezentanţi P.C. şi ai Palatului şi cu ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei, s-a concretizat în abordarea unor măsuri concrete politice şi militare pentru pregătirea loviturii de palat şi întoarcerea armelor împotriva Germaniei. Astfel, la sfârşitul lunii aprilie şi începutul lunii mai, Lucreţiu Pătrăşcanu a intrat în contact cu generalul Constantin Sănătescu, pentru a discuta şi a se pune de acord asupra planului de acţiune, de principiu. În această privinţă, reprezentantul P.C. mărturisea mai târziu: „În aprilie 1944, regele l-a trimis (sic!) pe Buzeşti şi Stârcea pentru a sta de vorbă cu mine ca reprezentant al P.C.D.R., privitor la acţiunea pregătitoare a răsturnării lui Antonescu. Planul loviturii de stat eu     l-am discutat cu generalul Sănătescu, trimis de rege în mai 1944 în casa Safianu.[2] Acolo am discutat trei ipoteze şi ne-am oprit apoi asupra celei realizate, adică a loviturii de la Bucureşti. Planul celor trei ipoteze a fost elaborat de mine şi generalul Sănătescu cu aceste ocazii”.[3] În continuare, Pătrăşcanu arăta că, ulterior, s-a stabilit o comisie militară pentru soluţionarea problemelor de ordin militar. „La a doua întâlnire, relata el, - au fost trimişi Buzeşti şi Stârcea - tot din partea fostului rege. Apoi s-a constituit o comisiune cu câţiva generali: Sănătescu, Mihail, Dămăceanu, Răşcanu, la care a participat apoi şi Bodnăraş în mod regulat”.[4]

Cum stabilirea şi detalierea unui plan politic şi militar comun, nu era o sarcină deloc uşoară, dat fiind concepţia politică şi apartenenţa de clase diferite ale celor ce le înfăptuiau, s-au impus mai multe întruniri, la care discuţiile au fost destul de aprinse pentru atingerea ţelului, trebuind să se facă concesii reciproce, fie ele chiar vremelnic. Astfel, la sfârşitul lunii mai 1944, când din partea cercurilor Palatului s-a propus o nouă variantă de plan, prin care se preconiza ca ieşirea României din război să fie facilitată de instaurarea, cu consimţământul Germaniei, a unui guvern intermediar (planul Gigurtu), Pătrăşcanu s-a opus unei asemenea propuneri, socotind-o utopică. El consemnează că la următoarea şedinţă, cercurile palatului au abandonat această poziţie. Este vorba de cea mai importantă întâlnire, cea din noaptea de 13 spre 14 iunie 1944, din casa conspirativă a P.C. din Calea Moşilor nr.103, la care au participat: din partea palatului regal, generalul Constantin Sănătescu şi Stârcea; din partea P.C., Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş, apoi generalul Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Dămăceanu, Mircea Ioaniţiu şi Grigore Niculescu-Buzeşti, de la Ministerul Afacerilor Externe, apropiat al Palatului Regal, aflat însă în permanent contact şi cu Iuliu Maniu. Consemnăm, în mod special, cooptarea lui Emil Bodnăraş, în complot, ca specialist militar. În această şedinţă, până să se ajungă la un consens privind abandonarea planului, Gigurtu şi adoptarea planului răsturnări prin forţă a guvernului Antonescu, s-au purtat discuţii în contradictoriu extrem de aprinse, care au durat de la orele 22 seara, până către ora 01 în miez de noapte. În final, planul de acţiune pe cale militară a fost acceptat.

La 15 iunie, într-o nouă întrunire, generalul Sănătescu a făcut cunoscut participanţilor că regele Mihai şi-a dat acordul pentru planul propus. Odată aprobat de rege, în aceeaşi şedinţă din 15 iunie, planul este supus unor completări şi detalieri, mai ales în privinţa măsurilor de ordin militar. Legat de aceasta, Lucreţiu Pătrăşcanu relata: „Comisia care ţinea atunci şedinţa în casa Safianu, a început de îndată să discute propunerea pe care o făcusem încă de la sfârşitul lunii aprilie 1944 lui Sănătescu - să se încerce lovitura de stat la Bucureşti, cu forţele de care dispunem. Acest plan a şi fost prelucrat şi executat în urmă”.[5] S-au analizat forţele de care dispunea Wehrmachtul în România (apreciate la cifrele de 460.000 militari pe front, 157.000 în spatele frontului şi 59.681 în zona etapelor) şi s-a făcut o informare asupra numărului de militari români de care dispunea Comandamentul Militar al Capitalei. Au fost apoi detaliate măsurile tehnice pregătitoare în perioada următoare pentru ducerea la îndeplinire a planului. O atenţie deosebită s-a acordat atragerii unor comandanţi de mari unităţi pe front de partea „complotiştilor”, fiind însărcinat cu această sarcină generalul Sănătescu. La aceeaşi şedinţă s-a luat hotărârea ca despre o parte a problemelor stabilite să fie înştiinţate marile puteri aliate prin canalele diplomatice Stockholm şi Ankara. În acest sens, mai târziu, în septembrie 1944, într-o şedinţă a Consiliului de Miniştri, Gh. Niculescu Buzeşti amintea că la 22 iunie 1944, la două zile după crearea Blocului Naţional Democrat, a înaintat aliaţilor, prin Ankara şi Stockholm, propunerile în numele acestui bloc.[6] Aliaţii erau înştiinţaţi despre constituirea Blocului Naţional Democrat (B.N.D.) şi că în numele acestui bloc democrat şi cu „acordul unanim al ţării”, a fost alcătuit „un plan de scoatere a României din război”, plan ce prevedea „înlocuirea actualului regim printr-un guvern care va proclama ieşirea României din război şi încheierea unui armistiţiu cu cele trei puteri aliate principale”.[7] Se menţiona că „se va da ordin marilor unităţi române de pe front să permită trupelor sovietice să treacă şi apoi să continue lupta împreună cu armatele aliate, până când ţara va fi complet eliberată de sub jugul german, inclusiv Transilvania răpită prin acordul (Dictatul - n.n.) de la Viena.”[8]Se arăta apoi că pentru zona interioară au fost hotărâte măsurile necesare şi că ele se bazau pe mijloacele de care forţele politice pregătitoare ale acţiunii dispuneau în acel timp, forţe care erau considerate ca nefiind suficiente şi drept consecinţă, se solicita puterilor aliate sprijinul prin bombardamente de aviaţie a căilor de afluire a trupelor germane spre şi pe teritoriul românesc. În legătură cu alegerea momentului începerii acţiunii, aliaţii erau informaţi că acesta se baza în mod indispensabil, pe lângă factorul intern, de declanşarea unei puternice ofensive sovietice la aripa de sud a frontului sovieto-german, care trebuia să se producă cel mai târziu la 24 de ore după schimbarea guvernului din România. Punerea în aplicare a prevederilor planului era strâns legată de confirmarea sprijinului solicitat aliaţilor. Ca să capete un caracter oficial, comunicarea trimisă aliaţilor purta menţiunea că era transmisă din împuternicirea regelui. Din păcate, la această comunicare, reprezentanţii diplomatici ai aliaţilor de la Cairo, din motive greu de înţeles, nu au dat nici un răspuns până la 23 august 1944.

În perioada următoare, între reprezentanţii B.N.D. şi ai palatului au avut loc mai multe întâlniri conspirative, care au dezbătut şi pus la punct măsurile politice şi militare ale programului loviturii de stat. O problemă majoră dezbătută a constituit-o cea referitoare la natura şi componenţa guvernului ce urma să succeadă celui antonescian. Această chestiune a stat în centrul atenţiei până la ultimele întruniri ale conspiraţiilor, din zilele premergătoare loviturii de stat. Au fost propuse şi discutate mai multe variante: guvern politic prezidat de Iuliu Maniu; guvern militar cu reprezentanţi ai partidelor din Blocul Naţional Democrat, ca miniştrii fără portofoliu; guvern de militari.[9]

- Va urma -

[1] Raoul Bossy, Jurnal (2 noiembrie 1940 – 9 iulie 1969), Editor Ion Mamina, Bucureşti, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p.258-259.
[2] Safianu era un om de afaceri care asigura palatul cu materiale, ornamentale şi de mobilier, pentru amenajarea camerelor şi saloanelor, la societatea căreia Lucreţiu Pătrăşcanu a fost un timp consilier juridic.
[3] Arhiva C.C. al P.C.D.R., fond nr.104, dosar nr.9153, f.19, 32, 33.
[4] Ibidem.
[5] Idem, dosar nr.9154, p.15-16.
[6] Idem, fond 103, dosar nr.8944.
[7] Arhivele Ministerului Afacerilor Externe., fond 71/1939, E.9, f.121.
[8] Ibidem.
[9] A.Simion, Preliminariile politico-diplomatice ale insurecţiei române din august 1944, Editura Dacia, Cluj Napoca, 1979; p.465.

@



https://sites.google.com/site/basarabialacrimanoastra/23-august-1944---preliminariile-tradarii-1

Presiunea evenimentelor de după declanşarea ofensivei sovietice din 20 august şi refuzul repetat al lui Maniu de a prelua conducerea guvernului, a făcut ca în seara de 23 august 1944 să se hotărască constituirea unui guvern de militari şi tehnicieni sub egida politică a B.N.D., prezidat de un general. Cele patru partide ale coaliţiei erau reprezentate în guvern prin câte un ministru fără portofoliu. Tot în cadrul întâlnirilor din luna august, au fost rezolvate problemele legate de pregătirea de ordin politic a loviturii. Concret, de comun acord, reprezentanţii B.N.D. şi ai palatului regal au întocmit şi dezbătut documentele ce trebuiau date publicităţii, imediat după răsturnarea guvernului antonescian; o proclamaţie a regelui către ţară, o declaraţie a noului guvern, primele decrete-legi, cele privind amnistierea şi eliberarea din lagăre şi închisori a deţinuţilor politici, antifascişti. Concomitent, din însărcinarea B.N.D.., un grup de ofiţeri şi generali din anturajul regelui Mihai, împreună cu Emil Bodnăraş, au pregătit şi elaborat un minuţios plan militar, care la momentul declanşării loviturii în seara zilei de 23 august 1944, s-a dovedit viabil.

Sunt de acum bine cunoscute ultimele contacte (întâlniri) ale forţelor angajate în lovitura de stat coordonate de regele Mihai. Istoriografia momentului 23 august le-a abordat şi analizat în cele mai mici detalii. Pentru importanţa lor, reamintim doar consfătuirile din noaptea de 20-21 august şi cea din noaptea de 22-23 august. Aflat la Sinaia, în 20 august, regele este înştiinţat telefonic despre evenimentele politice şi militare survenite (cel mai important fiind declanşarea ofensivei sovietice în Moldova). El s-a decis să-şi întrerupă week-end-ul şi să vină la Bucureşti, însoţit de generalul Gh. Mihail, colonelul Emilian Ionescu şi Mircea Ioaniţiu.[1]În noaptea de 20/21 august, regele a organizat o reuniune secretă, la care au fost chemaţi: C.Sănătescu, Iuliu Maniu, C.I.C. Brătianu, L.Pătrăşcanu, C.Titel-Petrescu, generalul A. Aldea, Grigore Niculescu-Buzeşti, colonelul D. Dămăceanu, Ioan Macsonyi Stârcea şi colonelul Emilian Ionescu. După sublinierea prof. Gheorghe Buzatu, problema principală analizată a fost situaţia nou creată privind declanşarea loviturii de stat în condiţiile ofensivei sovietice şi plecării lui Antonescu pe front.

După înaintarea armatelor ruseşti pe teritoriul naţional, în noaptea de 21 august, la Palatul Regal din Bucureşti, s-a desfăşurat o nouă reuniune secretă. Fără prezenţa lui C.Titel-Petrescu, Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu, care nu au fost chemaţi, cei prezenţi, în frunte cu regele, au stabilit în unanimitate momentul răsturnării guvernului antonescian, reconfirmând data acceptată: 26 august 1944. De remarcat că, în funcţie de programul Mareşalului, nu a fost exclusă devansarea declanşării acţiunii, optându-se pentru ziua de 24 august.

Şi în sfârşit, o altă întâlnire a complotiştilor s-a consumat la Palatul Regal în noaptea de 22-23 august.[2]  Au participat aceiaşi reprezentanţi ai B.N.D., ai palatului şi ai armatei. Aici s-a hotărât ca audienţa Mareşalului la rege să se desfăşoare cel mai târziu la 26 august, iar cel mai devreme la 24 august. În cazul în care Antonescu afirma că nu intenţiona să facă armistiţiul, urma să fie demis şi înlocuit. Totodată, se mai stabilea că, cel târziu la 23 august, ora prânzului, să se comunice regelui componenţa noului guvern aprobat de cele patru partide ale B.N.D.

Ultima întâlnire conspirativă, la care au participat Iuliu Maniu, Lucreţiu Pătrăşcanu, C.Titel-Petrescu şi C. Agiu, s-a desfăşurat chiar în dimineaţa zilei de 23 august. Maniu s-a eschivat şi de această dată în privinţa preluării preşedinţiei guvernului. El a afirmat din nou că era mai bine ca armistiţiul să fie făcut de Antonescu. Întrebat de C. Agiu, reprezentantul P.C., dacă primeşte să preia conducerea guvernului care se formează, după două ore de discuţii, liderul P.N.Ţ. a spus că cel mai bine ar fi „să-l lăsăm pe Antonescu să se descurce el”, iar că el nu poate da un răspuns fără a se consulta cu C.I.C. Brătianu.[3] Maniu l-a vizitat apoi, într-adevăr, pe C.I.C. Brăianu împreună cu C. Titel-Petrescu, reafirmându-şi însă poziţia că Antonescu ar trebui să încheie armistiţiul. Legat de acest subiect al responsabilităţii lui Antonescu privind încheierea armistiţiului, s-au desfăşurat şi ultimele contacte dintre putere (Ion şi Mihai Antonescu) şi opoziţie, regele Mihai, Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu) chiar în zilele de 22 şi 23 august. La 22 august 1944, Mihai Antonescu a avut o întrevedere cu regele Mihai, abordând problema armistiţiului şi a ultimelor demersuri pe lângă aliaţi şi, de asemenea, cu ministrul Italiei la Bucureşti, R. Bova Scoppa, căruia i-a împărtăşit ideea că „totul era pierdut”. În aceeaşi zi, spre prânz, Mihai Antonescu a primit la Preşedinţia Consiliului de Miniştri pe Ion Mihalache, discutând tot problema armistiţiului. Ei au plecat apoi împreună la Snagov, unde trebuia să vină Mareşalul de pe front pentru a continua discuţiile.

Relatări ulterioare precizează că între Mareşal (încă reprezentant al puterii politice în ziua de 23 august până la ora arestării) şi Iuliu Maniu (lider al opoziţiei) se stabilise înţelegerea ca România să încheie neîntârziat armistiţiul, Ion Antonescu fiind acela care, potrivit voinţei exprimate de Iuliu Maniu şi C.I.C.Brătianu, urma să realizeze acest obiectiv.[4] În acest sens, Gh. I. Brătianu scria mai târziu că în după amiaza zilei de 22 august 1944, la Bucureşti, acordul era complet între delegaţii opoziţiei reprezentat de marile partide politice, ca responsabilitatea iniţierii şi semnării armistiţiului cu Naţiunile Unite să cadă pe seama Mareşalului.

Într-o pauză a şedinţei Consiliului de Miniştri de la Snagov din cursul zilei de 23 august, s-a consumat ultimul aspect al comunicării putere-opoziţie. Gh. Brătianu, însărcinat de Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu, l-a contactat pe Mareşal, insistând conform instrucţiunilor primite, să-l convingă să semneze armistiţiul. Sunt nenumărate ipoteze puse în discuţie şi pe marginea acestei întrevederi. Cert este că nu a avut o finalizare favorabilă, atâta timp cât Gh. Brătianu, care se angajase ferm că-i va duce Mareşalului o scrisoare de garanţie semnată de cei doi lideri ai opoziţiei - Iuliu Maniu şi C.I.C.Brătianu -, până la ora 15.00, nu s-a ţinut de cuvânt. Coroborate, această lipsă de fermitate a opoziţiei cu evenimentele ce se derulau cu repeziciune (avem în vedere intenţia Mareşalului de a se reîntoarce pe front în aceeaşi zi), l-au determinat pe rege ca de comun acord cu complotiştii din armată şi cei din anturajul său, să devanseze data arestării guvernului antonescian de la 26 la 23 august 1944.

Evenimentele din după amiaza şi seara de 23 august 1944 sunt amplu analizate în istoriografia contemporană şi nu fac obiectul studiului nostru. Mareşalul s-a prezentat la Palat şi i-a expus regelui situaţia de pe front şi proiectul lui pentru ieşirea României din război după care, conform planului de acţiune al B.N.D., regele a ordonat arestarea acestuia împreună cu Mihai Antonescu şi alţi reprezentanţi ai guvernului, ce-i însoţeau sau au fost chemaţi în mod special la palat. După arestarea Antoneştilor, regele Mihai l-a numit pe generalul Constantin Sănătescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar la orele 22.00, a citit la radio Proclamaţia către ţară, prin care se cerea trupelor române să înceteze lupta, România acceptând condiţiile de armistiţiu oferite de Puterile Aliate (U.R.S.S.).

În după amiaza zilei, generalul Sănătescu şi-a constituit noul guvern format din reprezentanţi ai armatei şi ai B.N.D., asigurând lui Iuliu Maniu, C.I.C. Dinu Brătianu, C-tin Titel Petrescu şi Lucreţiu Pătrăşcanu, funcţiile de miniştrii fără portofoliu. Totodată a fost elaborată o declaraţie a guvernului cuprinzând obiectivele politicii interne şi externe ale României în noua conjunctură, ca urmare a întoarcerii armelor împotriva Germaniei naziste şi alinierii la Coaliţia Naţiunilor Unite .

Astfel, se încheia după aproape patru ani (6 septembrie 1940 - 23 august 1944) regimul politic antonescian atât de controversat în istoria noastră contemporană. Catastrofa României însă abia începea. În anii următori, țara a fost transformată în „colonie rusească”, trupele sovietice din Armata Roșie rămânând pe teritoriul național și impunând cu sprijinul consilierilor sovietici și a cozilor de topor din P.C.R. venite de la Moscova pe tancurile rusești, instaurarea regimului totalitar comunist cu toate consecințele sale nefaste pentru aproape 50 de ani.

[1]  Gh.Buzatu, Stelea Cheptea, .. Şi a fost 23 august în Gh.Buzatu, coordonator, Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2002, p.268.
[2]  Robert Zidaru, 23 August 1944. preliminarii şi desfăşurare în Gh.Buzatu, coordonator, Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, p.252.
]3] I.Scurtu, Istoria Partidului Național Țărănesc, Bucureşti, 1994, p.401-402.
[4] Gh.Buzatu, Stela Cheptea, op.cit., p.270. Vezi şi Însemnările Mareşalului (cu Antonescu din seiful de la Palat unde a fost închis împreună cu Mihai Antonescu în după amiaza de 23 august), publicat în Gh.Buzatu, Mircea Chiriţoiu, Agresiunea comunismului în România. Documente din arhivele secrete. 1944-1989, II, Bucureşti, Editura Paideia, p.151-154.