BERBECALI, IERI LA SAMBRA OILOR , AZI, IN TARCUL BOILOR

GIGI BECALI este sfătuit să plătească TAXĂ DE PROTECȚIE în pușcărie. Deținuții versați spun cât trebuie să ”COTIZEZE” milionarul

Citiţi mai mult la
http://www.evz.ro/detalii/stiri/sfaturile-detinutilor-versati-gigi-plateste-taxa-de-protectie-1038520.html





PS VIZITATI FORUMUL BRIANEI , II POSTEZ EU AICI SUBIECTUL ,pe acest forum ea nu are dreptul sa posteze o saptamina linkuri.
PPS daca vreti sa ii faceti fetei o bucurie, inregistrati-va si acolo

FELICITARI PENTRU FORUM DEJA M-AM INREGISTRAT DINCOLO, LA TINE.
Moartea ştirilor
Astăzi, România a încremenit într-o miră, proiectată pe pieptul dezgolit al parlamentarului George Becali. Hristos însuşi a înlemnit pe crucifixul vizibil prin deschizătura adâncă a cămăşii. Poate nici El nu înţelegea unde au dispărut toate ştirile şi de ce viaţa a rămas suspendată între „În curând, sentinţa!” şi „Imediat!”. Şi omul acela care-l striga neîncetat, de ce urlă în televizor: „Voi ziceţi ceva, eu vorbesc de Iisus, voi ziceţi ceva, eu iar de Iisus!”? Cum de se compară acest „profund religios” cu Fiul Domnului şi, apoi, răcneşte „Smerenie, smerenie, smerenie!”. De ce oftează „fratele” Vadim şi îl încurajeză: „Gigi, fii bărbat! Şi Hristos a fost înjurat şi scuipat. E o instanţă deasupra noastră”, iar numitul Gigi face o demonstraţie, în faţa camerelor, cum bate mătănii şi se roagă din cinci în cinci minute? De ce-i urmăresc ziariştii Mercedesul, iar clanul şi discipolii cu feţe de pământ merg în pelerinaj, la palatul din Pipera? De ce vorbesc toţi de „execuţie” şi „tragedie”? Îl răstigneşte stăpânirea, iar El nu a prins de veste? Este sacrificat în numele Lui, sărman miel imaculat? Parcă era vorba de nişte matrapazlâcuri cu terenuri, nimic spiritual, ci o treabă murdară, aducătoare de bani, în care mai sunt băgaţi şi alţi „religioşi” de rang înalt. „Sacrificatul” Becali va urca mica lui Golgotă în limuzină şi nimeni nu va bate cuie în tălpile lui încălţate cu pantofi de 4000 de euro. După un şi jumătate de recluziune VIP, îşi va redobândi lbertatea condiţionat şi va putea trage o fugă la Sfântul Mormânt, cu avionul privat. Astfel, drumul căinţei va fi mai rapid şi penitentul, mai aproape de cer, iar viaţa ştirilor, din nou, se va scurge umilă, atinsă de aura lui de martir.
http://www.gandul.info/puterea-gandului/moartea-stirilor-10890685

Becali, sfârşit de tranziţie
Gigi Becali nu-şi putea aştepta condamnarea decât la televizor. Vorbind la televizor, nu în faţa televizorului. Spectacolul de la România TV e probabil culmea carierei mediatice a lui Gigi Becali, dar şi un vârf pe care îl poate atinge o televiziune de ştiri. Gigi şi-a pus unul dintre sacourile sale spectaculoase, o cămaşă cu gulere late, deschisă la gât. I se văd cele două lanţuri, unul de argint, altul din piele, fiecare însă cu câte o cruce. Râde relaxat, când i se spune că e unul din cei mai mari ctitori de biserici de aici şi de la Athos. Burtierele galbene se derulează ameninţător, spunând că verdictul se va da în câteva minute. Gigi e de neoprit. Strigă, gesticulează, monopolizează discuţia, cei din platou se întreabă dacă nu mai e şi altceva pe lume. Ba apar şi micile ameninţări la adresa lui Gigi, că ar fi ultimul său interviu. Râde mai departe. Burtiera se face şi mai mare JUDECĂTORII SUNT ÎN SALĂ. Becali nu se îndură să plece de la microfon. Vorbeşte de simpatia pe care i-o poartă Ponta. Burtiera se schimbă. SE DĂ SENTINŢA. Trece la credinţă şi donaţiile sale la Athos. CONDAMNĂRI ÎN CAZUL BECALI. Vorbeşte de familia care-l susţine. BABIUC CONDAMNAT DOI ANI. Nu se opreşte, CIOFLINĂ CONDAMNAT DOI ANI. Se opreşte, faţa i se strânge, mâinile îi coboară. Aţi fost condamnat doi ani, domnule Becali. E de piatră. Faţa albă. Poate e cu suspendare, spune. Cea care îi dă verdictul e blânda Ecaterina Andronescu: „Nu se poate încă una cu suspendare, domnule Becali. E cu executare” Înţelege acum, îşi dă jos căştile şi se ridică. Pentru prima oară în viaţa lui opreşte spectacolul care îi e atât de drag, punând mâna pe cameră. Ieşiţi afară! Regele televiziunilor, cel care a devenit şi a existat datorită televiziunilor nu-şi putea găsi sfârşitul decât acolo unde a început. Fără îndoială, Gigi Becali a fost cel mai popular personaj de televiziune al ultimilor 20 de ani. Fiecare apariţie a sa atrăgea publicul fascinat de spectacolul pe care acesta îl făcea. Amestecând credinţa cu înjurăturile, sinceritatea cu ipocrizia, gesticulând, ameninţând sau ţipând, Becali a devenit nelipsit în platourile de televiziune. Eu însumi am făcut mai multe interviuri cu el încercând să înţeleg, de fiecare dată, cum generează atâta fascinaţie. One man-show-ul acestuia a rivalizat de foarte multe ori cu mari producţii de televiziune. Drept rezultat, excesele sale de tot felul au rămas nepedepsite. Iar atunci când apărea pedeapsa, aceasta era simbolică, închisoare cu suspendare. Probabil mulţi dintre români or fi văzut astfel în el o instituţie invincibilă. La fel ca alte două „instituţii”, care tocmai şi-au trăit condamnările în ultimul an: Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vîntu. Primul a fost politicianul cu o putere incomparabilă, necenzurată de nimeni, aşa cum numai în societăţile emergente se poate întâmpla. Al doilea, omul cu o forţă financiară de neegalat, care putea aduna milioane liniştit, în ciuda plânsetelor a mii de români. Un model al capitalismului de început în care sunt posibile acumulări sălbatice. Credinţa mea e că toţi trei s-au crezut la un moment dat de neatins. Iar de ajuns la închisoare, probabil le era de neimaginat. Odată pronunţate condamnările acestei triade, ba chiar executate, cred că cei 20 de ani de ani de tranziţie ai lui Brucan s-au sfârşit. Chit că au fost 24. Desigur, diversele tabere ale societăţii româneşti vor spune că sentinţele sunt ba nedrepte, ba ilegale, ba prea blânde. Eu zic doar că sunt şi că trebuie respectate cu sfinţenie. De aici putem începe. Nu cred că statul s-a întărit aşa cum cerea domnul Vîntu, dar cred că există destui oameni, în special judecători şi procurori, care îşi fac datoria. Şi alţii care încă răspund la comandă. Sau, dacă vreţi, avem o casă în construcţie, la care am pus temelia şi stâlpii de rezistenţă. Putem privi aşa sau putem vedea golurile din pereţi, cum ne e obiceiul. Totuşi, ceva s-a urnit.

AICI

Lovitură pentru presă
Arestarea lui Gigi Becali și trimiterea lui în penitenciar este cea mai mare tragedie care i se putea întâmpla presei bucureștene de toate tipurile și felurile. El însuși fiind un produs al presei, Becali era un fel de guru pentru cine era în pană de subiecte sau pentru ziariștii fără creier, și sunt mulți, care doreau un succes de scenă cu efort minim exploatând un circar nativ așa cum a fost Becali. De-a lungul timpului am asistat treptat la escaladarea scenei publice de Becali până acolo încât s-a cocoțat pe ea și și-a apărat locul cu strășnicie și cu multă violență verbală. Ajunsese nefericitul să-și dea cu părerea despre câte în lună și în stele, iar din pretinsa lui credință afișată cu opulență pe toate ecranele televiziunilor făcuse un fel de stindard. Gigi Becali era exponentul ideal al vulgului, iar câțiva din țara asta s-au prins la timp și l-au exploatat. Dacă n-ar fi fost băgat în seamă ar fi rămas un alt om bogat și anonim care a intrat la pușcărie probabil pentru primul milion de euro făcuți din lucruri necinstite. Între bogații americani, de altfel, circulă un fel de proverb care spune că niciodată nu trebuie să-l întrebi pe un milionar cum a făcut primul milion, că s-ar putea să te treacă fiori. Să asist la fugăreala imbecilă a întregii prese bucureștene în dorința de a-i sorbi un ultim cuvânt spus în libertate de buzele celui care până mai ieri îi înjura n-am crezut că e posibil. Până și seriosul Moise Guran, cel care explică la televiziunea publică fenomenele economice în așa fel încât le înțelege și mama mea care nu are nici un fel de preocupări în acest sens, a anunțat exaltat că va opri orice fel de emisiune și ni-l va arăta pe regele ecranelor cu cătușele la mâini! În ultimii 15 ani Becali a făcut ce au vrut mușchii lui. A poftit la un scaun de parlamentar european, l-a avut. A poftit la unul de parlamentar român, l-a avut. A poftit la liberali, i-a avut. A poftit în comisia juridică a Senatului, a avut-o. Deși sună vulgar, Becali i-a avut pe toți, așa că încarcerarea lui după 15 ani de la comiterea faptei penale nu mă impresionează. Nu-mi demonstrează decât faptul că justiția pe lângă faptul că e oarbă mai este și îngălată… Arestarea atotștiutorului și propovăduitorului a însemnat nu neapărat un act de dreptate făcut de mâna lungă a justiției, ci mai degrabă o lovitură mortală dată presei care va rămâne pentru cel puțin un an jumătate fără mai anostă decât vă închipuiți. Fără Becali, presa va trebui vrând nevrând să se aplece asupra problemelor grave ale economiei românești, ale vieții în general. Grav va fi când pițipoancele botezate ziariste vor trebui să treacă de la stadiul întrebărilor gen „ce vreți să le transmiteți dușmanilor dumneavoastră?!” la lucruri de substanță cum puțini ziariști știu și pot s-o facă!AICI

Becali, sfârşit de tranziţie
Gigi Becali nu-şi putea aştepta condamnarea decât la televizor. Vorbind la televizor, nu în faţa televizorului. Spectacolul de la România TV e probabil culmea carierei mediatice a lui Gigi Becali, dar şi un vârf pe care îl poate atinge o televiziune de ştiri. Gigi şi-a pus unul dintre sacourile sale spectaculoase, o cămaşă cu gulere late, deschisă la gât. I se văd cele două lanţuri, unul de argint, altul din piele, fiecare însă cu câte o cruce. Râde relaxat, când i se spune că e unul din cei mai mari ctitori de biserici de aici şi de la Athos. Burtierele galbene se derulează ameninţător, spunând că verdictul se va da în câteva minute. Gigi e de neoprit. Strigă, gesticulează, monopolizează discuţia, cei din platou se întreabă dacă nu mai e şi altceva pe lume. Ba apar şi micile ameninţări la adresa lui Gigi, că ar fi ultimul său interviu. Râde mai departe. Burtiera se face şi mai mare JUDECĂTORII SUNT ÎN SALĂ. Becali nu se îndură să plece de la microfon. Vorbeşte de simpatia pe care i-o poartă Ponta. Burtiera se schimbă. SE DĂ SENTINŢA. Trece la credinţă şi donaţiile sale la Athos. CONDAMNĂRI ÎN CAZUL BECALI. Vorbeşte de familia care-l susţine. BABIUC CONDAMNAT DOI ANI. Nu se opreşte, CIOFLINĂ CONDAMNAT DOI ANI. Se opreşte, faţa i se strânge, mâinile îi coboară. Aţi fost condamnat doi ani, domnule Becali. E de piatră. Faţa albă. Poate e cu suspendare, spune. Cea care îi dă verdictul e blânda Ecaterina Andronescu: „Nu se poate încă una cu suspendare, domnule Becali. E cu executare” Înţelege acum, îşi dă jos căştile şi se ridică. Pentru prima oară în viaţa lui opreşte spectacolul care îi e atât de drag, punând mâna pe cameră. Ieşiţi afară! Regele televiziunilor, cel care a devenit şi a existat datorită televiziunilor nu-şi putea găsi sfârşitul decât acolo unde a început. Fără îndoială, Gigi Becali a fost cel mai popular personaj de televiziune al ultimilor 20 de ani. Fiecare apariţie a sa atrăgea publicul fascinat de spectacolul pe care acesta îl făcea. Amestecând credinţa cu înjurăturile, sinceritatea cu ipocrizia, gesticulând, ameninţând sau ţipând, Becali a devenit nelipsit în platourile de televiziune. Eu însumi am făcut mai multe interviuri cu el încercând să înţeleg, de fiecare dată, cum generează atâta fascinaţie. One man-show-ul acestuia a rivalizat de foarte multe ori cu mari producţii de televiziune. Drept rezultat, excesele sale de tot felul au rămas nepedepsite. Iar atunci când apărea pedeapsa, aceasta era simbolică, închisoare cu suspendare. Probabil mulţi dintre români or fi văzut astfel în el o instituţie invincibilă. La fel ca alte două „instituţii”, care tocmai şi-au trăit condamnările în ultimul an: Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vîntu. Primul a fost politicianul cu o putere incomparabilă, necenzurată de nimeni, aşa cum numai în societăţile emergente se poate întâmpla. Al doilea, omul cu o forţă financiară de neegalat, care putea aduna milioane liniştit, în ciuda plânsetelor a mii de români. Un model al capitalismului de început în care sunt posibile acumulări sălbatice. Credinţa mea e că toţi trei s-au crezut la un moment dat de neatins. Iar de ajuns la închisoare, probabil le era de neimaginat. Odată pronunţate condamnările acestei triade, ba chiar executate, cred că cei 20 de ani de ani de tranziţie ai lui Brucan s-au sfârşit. Chit că au fost 24. Desigur, diversele tabere ale societăţii româneşti vor spune că sentinţele sunt ba nedrepte, ba ilegale, ba prea blânde. Eu zic doar că sunt şi că trebuie respectate cu sfinţenie. De aici putem începe. Nu cred că statul s-a întărit aşa cum cerea domnul Vîntu, dar cred că există destui oameni, în special judecători şi procurori, care îşi fac datoria. Şi alţii care încă răspund la comandă. Sau, dacă vreţi, avem o casă în construcţie, la care am pus temelia şi stâlpii de rezistenţă. Putem privi aşa sau putem vedea golurile din pereţi, cum ne e obiceiul. Totuşi, ceva s-a urnit.

AICI

Pentru cat bine a facut sinistratilor, pentru donatii facute bisericilor si unor familii necajite , pentru cele trei fetite si mama batrina,domnul Becali ar trebui gratiat .

Lovitură pentru presă
Arestarea lui Gigi Becali și trimiterea lui în penitenciar este cea mai mare tragedie care i se putea întâmpla presei bucureștene de toate tipurile și felurile. El însuși fiind un produs al presei, Becali era un fel de guru pentru cine era în pană de subiecte sau pentru ziariștii fără creier, și sunt mulți, care doreau un succes de scenă cu efort minim exploatând un circar nativ așa cum a fost Becali. De-a lungul timpului am asistat treptat la escaladarea scenei publice de Becali până acolo încât s-a cocoțat pe ea și și-a apărat locul cu strășnicie și cu multă violență verbală. Ajunsese nefericitul să-și dea cu părerea despre câte în lună și în stele, iar din pretinsa lui credință afișată cu opulență pe toate ecranele televiziunilor făcuse un fel de stindard. Gigi Becali era exponentul ideal al vulgului, iar câțiva din țara asta s-au prins la timp și l-au exploatat. Dacă n-ar fi fost băgat în seamă ar fi rămas un alt om bogat și anonim care a intrat la pușcărie probabil pentru primul milion de euro făcuți din lucruri necinstite. Între bogații americani, de altfel, circulă un fel de proverb care spune că niciodată nu trebuie să-l întrebi pe un milionar cum a făcut primul milion, că s-ar putea să te treacă fiori. Să asist la fugăreala imbecilă a întregii prese bucureștene în dorința de a-i sorbi un ultim cuvânt spus în libertate de buzele celui care până mai ieri îi înjura n-am crezut că e posibil. Până și seriosul Moise Guran, cel care explică la televiziunea publică fenomenele economice în așa fel încât le înțelege și mama mea care nu are nici un fel de preocupări în acest sens, a anunțat exaltat că va opri orice fel de emisiune și ni-l va arăta pe regele ecranelor cu cătușele la mâini! În ultimii 15 ani Becali a făcut ce au vrut mușchii lui. A poftit la un scaun de parlamentar european, l-a avut. A poftit la unul de parlamentar român, l-a avut. A poftit la liberali, i-a avut. A poftit în comisia juridică a Senatului, a avut-o. Deși sună vulgar, Becali i-a avut pe toți, așa că încarcerarea lui după 15 ani de la comiterea faptei penale nu mă impresionează. Nu-mi demonstrează decât faptul că justiția pe lângă faptul că e oarbă mai este și îngălată… Arestarea atotștiutorului și propovăduitorului a însemnat nu neapărat un act de dreptate făcut de mâna lungă a justiției, ci mai degrabă o lovitură mortală dată presei care va rămâne pentru cel puțin un an jumătate fără mai anostă decât vă închipuiți. Fără Becali, presa va trebui vrând nevrând să se aplece asupra problemelor grave ale economiei românești, ale vieții în general. Grav va fi când pițipoancele botezate ziariste vor trebui să treacă de la stadiul întrebărilor gen „ce vreți să le transmiteți dușmanilor dumneavoastră?!” la lucruri de substanță cum puțini ziariști știu și pot s-o facă!AICI

Circul Becali devine modă
Decizia definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiţie a dat foc programelor de televiziune și radio. Din Pipera până în Ghencea, de la ”palat” până la Vadu Roşca, de la Senat până la agențiile străine, toată lumea a alergat să găsească amănunte de făcut rating.

Becali a fost condamnat la 3 de închisoare cu executare! Simbolul și campionul circului românesc din ultimele două decenii a îmbătrânit în câteva ore cât o statuie de piatră îngropată mai multe secole pe cine știe unde. Gigi cel guraliv, cel pontos, cel plin de glume stupide sau de poante drăguțe, cel darnic și cel teatral de credincios n-a mai avut resurse decât pentru o cruce mare la sfârșitul câtorva propoziții tălâmbe. Deșteptul și norocosul marilor bogății (învârtite cu sprijinul câtorva parlamentari și generali și, mai apoi, al nenumăraților trăgători de sfori), omul tuturor explicațiilor abracadabrante, al mârlăniilor greu de cântărit a capotat ca și Adrian Năsase.
S–a luptat și el până în ultima clipă, a tras de timp, a încercat tot felul de trucuri dar când sentința a căzut ca o ghilotină, a rămas fără replică, dezarmat, incoerent, ca orice om pedepsit pentru o mare boroboață. Luni, Gigi Becali s-a străduit să nu pară penibil și să evite momentele de încătușare. Pentru asta a făcut un apel la decență (tocmai el, campionul indecenței și al glumelor proaste, al vulgarității și grosolăniilor!) și a plecat de acasă pe cărări dosnice, spre a nu fi văzut și filmat în cea mai cumplită umilire a carierei sale de lăudăros național.
Ctitorul de biserici, omul sponsorizărilor și al binefacerilor n-a mai găsit resurse pentru ultimul act. Sleit de putere, l-a interpretat cu amărăciune, în ciuda faptului că televiziunule făceau din condamnarea sa o telenovelă în toată regula. Din păcate, nimeni n-a putut opri mass-media de la acest dezmăț de lacrimi și comentarii cretine, de patetism și dat cu părerea. În alte țări, un asemenea eveniment se anunță sobru, scurt și adio. Pentru contestarea unei sentințe abia pronunțate, pentru apologia unei nevinovății de paradă, în alte locuri se dau sancțiuni severe, se pierd audiențe sau chiar se ridică licențe. La noi, plânsul pe umerii condamnatului devine un soi de îndeletnicire jurnalistică. Ba chiar și politică. Până și Victor Ponta a simțit nevoia să se amestece în acest bâlci, din păcate cu o remarcă la limita unei tentative de influențare a justiției.
Mulți români l-au crezut pe Gigi norocos nevoie mare. În fapt, el n-a fost mai norocos sau mai puțin favorizat de soartă ca toți ceilalți mari beneficiari ai tranziției. A cumpărat cu 5 lei și a vândut cu 1.000. S-a îmbogățit din revânzări la prețuri de o sută sau o mie de ori mai mari. Gigi Becali a luat de la machedonii din Pipera, dar și de la țăranii din preajmă pământurile pe aproape nimic și le-a vândut pe un sac de bani. Ca să se împace cu sine și ca să-și facă o imagine de binefăcător a dat cu două mâini ce a adunat cu câteva camioane. Schimbul de terenuri cu armata, de la care a și încurcat-o, a fost una dintre golăniile deja complicate în care s-a amestecat alături de generali, miniștri și parlamentari pentru a pune mâna pe sute de mii de metri pătrați din Pipera în schimbul a 30 de hectare la Dracu în praznic. Era cât pe aci să îi iasă. Probabil că dacă presiunile europene asupra justiției nu s-ar fi intensificat, Gigi Becali ar fi rămas cu terenul, ar fi dat ce ar fi avut de dat celor care l-au sprijinit (unii încă nu și-au luat porția de terenuri) și ar fi rămas la nesfârșit oierul norocos și deștept care în 1990 nu știa pe unde să-și mai pască mioarele. Povestea lui de succes, frumos împachetată de televiziuni și de cântăreți în strună a sfârșit prost. Şi încă nu de tot.
Ce lasă Gigi Becali în urma sa? Un uriaș spațiu de circ, un registru de coțcării și bâlbe de gândire, de exprimare și de ofensat autorități și femei. Gigi Becali a fost marea bombă pusă de mahalaua României în codul bunelor maniere și în regulile comportament. Decența, măsura, bunul simț și modestia nu se vor mai întoarce niciodată de unde au fost coborâte în gălețile de adăpat oile. Prăbușirea limbajului și a comportamentului în spațiul public ar putea să fie pentru totdeauna. Dacă nu, cel puțin pentru câteva decenii.
Chiar dacă unii dintre confrați, mai ales cei speriați de această sentință, socot că ea ar fi încă un semn de ordine pe care îl dă justiția română. Spre deosebire de toți aceștia, eu cred că pedepsirea lui Gigi Becali este încă un semn că în tribunal se petrece altceva decât se vorbește în emisiunile televizate. Adică se face dreptate. Oricât a încercat Becali să vorbească despre trădare, despre politică, până la urmă n-a izbutit să convingă. Eventual a atras atenția asupra tipologiei de îmbogățiți de după 1990, dintre aceia din care nu poți stoarce nici o jumătate de pagină de gramatica limbii române.
Din păcate, Gigi Becali a plecat la penitenciar, dar a lăsat în libertate o modă a mârlăniei, a hahalerei spilcuite, a mahalagiului care încearcă să învârtă o țară. Circul din România are deja o componentă: Gigi Becali!
autor: Cornel Nistorescu
sursa: cotidianul.ro

ADEVĂRATA MIZĂ A ARESTĂRII LUI BECALI ( bocet peremist )
http://www.ziartricolorul.ro/adevarata-miza-a-arestarii-lui-becali/

Moartea ştirilor
Astăzi, România a încremenit într-o miră, proiectată pe pieptul dezgolit al parlamentarului George Becali. Hristos însuşi a înlemnit pe crucifixul vizibil prin deschizătura adâncă a cămăşii. Poate nici El nu înţelegea unde au dispărut toate ştirile şi de ce viaţa a rămas suspendată între „În curând, sentinţa!” şi „Imediat!”. Şi omul acela care-l striga neîncetat, de ce urlă în televizor: „Voi ziceţi ceva, eu vorbesc de Iisus, voi ziceţi ceva, eu iar de Iisus!”? Cum de se compară acest „profund religios” cu Fiul Domnului şi, apoi, răcneşte „Smerenie, smerenie, smerenie!”. De ce oftează „fratele” Vadim şi îl încurajeză: „Gigi, fii bărbat! Şi Hristos a fost înjurat şi scuipat. E o instanţă deasupra noastră”, iar numitul Gigi face o demonstraţie, în faţa camerelor, cum bate mătănii şi se roagă din cinci în cinci minute? De ce-i urmăresc ziariştii Mercedesul, iar clanul şi discipolii cu feţe de pământ merg în pelerinaj, la palatul din Pipera? De ce vorbesc toţi de „execuţie” şi „tragedie”? Îl răstigneşte stăpânirea, iar El nu a prins de veste? Este sacrificat în numele Lui, sărman miel imaculat? Parcă era vorba de nişte matrapazlâcuri cu terenuri, nimic spiritual, ci o treabă murdară, aducătoare de bani, în care mai sunt băgaţi şi alţi „religioşi” de rang înalt. „Sacrificatul” Becali va urca mica lui Golgotă în limuzină şi nimeni nu va bate cuie în tălpile lui încălţate cu pantofi de 4000 de euro. După un şi jumătate de recluziune VIP, îşi va redobândi lbertatea condiţionat şi va putea trage o fugă la Sfântul Mormânt, cu avionul privat. Astfel, drumul căinţei va fi mai rapid şi penitentul, mai aproape de cer, iar viaţa ştirilor, din nou, se va scurge umilă, atinsă de aura lui de martir.
http://www.gandul.info/puterea-gandului/moartea-stirilor-10890685

Inspirat, foarte inspirat titlul dvs. Cel de mai jos va place ?
Trageti in nevinovatul Becali
http://www.ziare.com/becali/steaua/trageti-in-nevinovatul-becali-1239261