POLITICA


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

POLITICA
POLITICA
Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare

Cartelul ruşinii

In jos

Cartelul ruşinii Empty Cartelul ruşinii

Mesaj Scris de crescatorul de girafe Joi Iun 27, 2013 7:46 am

Sper să nu ne acceptăm soarta de a fi condamnaţi să trăim sub imperiul unei noi Constituţii care nu are nicio legătură cu realitatea şi care vine în contradicţie cu votul de la referendumul din 2009.
Tema Constituţiei este o temă uşoară şi grea totodată. Uşoară, deoarece Cons­ti­tuţia se adresează tuturor cetăţenilor, ei sunt – sau ar trebui să fie – autorii legii fundamentale. Grea, de­oa­rece pentru a interpreta un articol din Constituţie este nevoie de cunoştinţe ex­trem de variate din dreptul comparat, din jurisprudenţă etc. În general, politicienii evită o astfel de temă, pe motiv că avem întotdeauna probleme mai importante.
De fiecare dată când o temă se află pe agenda politică, toţi analiştii se mobilizează, găsesc ar­gu­mente, se agită din răsputeri. De această da­tă, nu în aceeaşi măsură. De ce oare? Să fie tema mult prea complexă ori se con­sideră că este prea neinteresantă pentru naţiune?
Deschideţi la orice oră a zilei pos­turile de televiziune Realitatea TV, România TV, Antena 3, B1 TV. Veţi regăsi aceiaşi po­li­ti­cieni pe care îi ştiţi de mai bine de 20 de ani, discutând despre orice, în­ce­pând cu seceta şi terminând, eventual, cu Constituţia. Veţi regăsi, de asemenea, un moderator şi câţiva analişti care nici nu ştiu dacă Anglia are Constituţie scrisă sau nu, dar care sunt la curent cu tot ce au de­clarat Crin Antonescu, Tudor Chiuariu ori Ioan Chelaru despre ce trebuie revizuit, punctele de vedere fiind opuse, în funcţie de postul de televiziune şi partidul politic unde fiecare este arondat.
În 2013 încă ne mai întrebăm ce să facem cu referendumul din 2009 şi unii spun că este obligatoriu, alţii că este doar con­sultativ. Divergenţele par a fi ire­con­cilia­bile. Apoi, după sfârşitul emisiunii, oa­menii politici şi analiştii de toate culorile se salută, discută între ei şi uneori pleacă acasă împreună, prelungind discuţiile din platou. A doua zi, aceeaşi întrebare: ce fa­cem cu referendumul din 2009?
În mijlocul unei dezbateri în parlament ce părea că se îndreaptă către un dezinteres total, Traian Băsescu a lansat o mişcare ne­bănuită: repetarea referendumului din 2009. Genial, manevră de maestru, au spus unii. Total inutil, au spus ceilalţi.
În realitate, nici Traian Băsescu nu ştia în acel moment care pot fi consecinţele unui astfel de referendum. La câteva zile după primul anunţ, şi-a nuanţat declaraţia: se va organiza un al doilea referendum pen­tru unicameral, în cazul în care Curtea Constituţională nu amendează în acest sens propunerea de revizuire a Cons­titu­ţiei. De ce a existat această a doua de­cla­raţie, diferită de prima? Asupra acestui punct hoardele de comentatori, oameni po­litici, băgători de seamă nu s-au ex­primat.
Traian Băsescu şi-a nuanţat declaraţiile, de­oarece, spre deosebire de momentul anun­ţării primului referendum, când avea în jurul său consilieri de specialitate, acum nu îi mai are. Nimeni nu i-a spus în mo­mentul anunţului celui de-al doilea re­fe­rendum că, spre deosebire de 2009, pre­şedintele nu poate iniţia referendumuri ca­re au ca obiect modificarea unor articole din Constituţie, potrivit unei decizii a Curţii Constituţionale. I s-a spus, mai mult ca si­gur, ulterior.
Ce va decide Curtea Constituţională, se va opune sau nu lipsei din proiectul de re­vi­zuire a unor amendamente care ar con­sacra parlamentul unicameral? Răspunsul îl vom afla abia în toamnă. Curtea nu va face altceva decât să reitereze ceea ce a spus în Decizia nr. 682/2012: este nevoie de un act normativ care să ţină cont de rezultatele re­fe­ren­du­mului din 2009, însă aceas­ta nu înseamnă că acel act normativ trebuie să fie doar Constituţia. Cu alte cu­vin­te, Curtea va da o decizie care din nou va fi inter­pre­tată de ambele tabere po­li­tice în mod diametral opus. Iar atunci, nenumăraţii comentatori, con­sultanţi şi politicieni de cartier vor încerca să găsească un răspuns la întrebarea: oare ce a vrut să spună Curtea? În cazul fericit în care inflaţia de toamnă sau punerea go­goşarilor nu vor fi considerate subiecte mai importante.
Ce s-a întâmplat în parlament când s-a dis­cutat propunerea preşedintelui de con­vocare a unui referendum? Nimeni nu a ex­plicat coerent şi convingător. Aici, ana­liştii de serviciu şi politicienii aflaţi în pa­uza de cafea s-au încurcat rău de tot. Te­o­ria „USL blochează referendumul“ nu s-a mai aplicat şi nici teoria „USL nu se opu­ne referendumului“. Atunci ce s-a în­tâm­plat? Prea complicat, mai bine discutăm despre caniculă şi incidente cu artişti de re­nume judeţean.
Intenţia PSD, discutată cu PNL (dar ne­în­ţeleasă de cei din urmă), era următoarea: se dă o hotărâre a parlamentului, pe baza ei preşedintele emite decretul de or­ga­nizare a referendumului şi imediat punem în discuţie o nouă suspendare, pe motivul neconstituţionalităţii decretului pre­zi­den­ţial. Se va iniţia o negociere: noi nu re­cur­gem la suspendare (care ar avea temei ju­ridic), dar nici referendumul pentru uni­cameral nu se mai organizează. Planul a fost născocit, desigur, tot de către cei care au provocat tulburarea democraţiei din va­ra anului trecut, dar a fost zădărnicit de lipsa de mobilizare a parlamentarilor PNL, care nu au venit să voteze, şi de faptul că autorii Constituţiei revizuite, domnii An­tonescu şi Chiuariu, nu au înţeles para­doxul potrivit căruia dacă votezi în fa­voarea unei propuneri a preşedintelui îl împingi de fapt într-o mare capcană.
Iată cum necunoaşterea mecanismelor constituţionale l-a determinat atât pe preşedinte, cât şi coaliţia gu­ver­na­mentală să facă erori tactice. Fiind vorba de două erori în timpul jocului, acestea s-au anihilat reciproc.
A fost emisă această explicaţie de vreunul dintre cei care s-au perindat prin faţa ecra­nelor în ziua votului din parlament asupra celui de-al doilea referendum pri­vind trecerea la unicameral? Categoric, nu. Iarăşi am avut parte de deja plic­ti­si­toarea discuţie între cei care spun „re­fe­rendumul din 2009 este obligatoriu“ şi cei care declară că „referendumul este con­sultativ“.
Pisele se află pe tabla de şah. Le privim şi încercăm să anticipăm cum vor fi mutate. Prima mutare aparţine Curţii Cons­titu­ţi­o­nale, care va decide cvorumul de vali­da­re al Constituţiei revizuite. Este foarte po­sibil să se decidă un cvorum de 50% + 1 (aplicabil şi referendumurilor locale sau sus­pendării preşedintelui) şi să ofere ar­gumente pentru un prag de 30% în cazul referendumurilor iniţiate de preşedinte şi al celor iniţiate de cetăţeni. Ulterior, toţi actorii se vor situa într-un joc de aş­tep­tare: Curtea va dori să vadă dacă se or­ganizează două referendumuri sau unul singur, Traian Băsescu nu va emite de­cr­e­tul de organizare a referendumului până când nu va vedea punctul de vedere al Curţii asupra modificărilor la Constituţie, PSD va aştepta ca Crin Antonescu să facă o gafă, PNL va aştepta ca Traian Băsescu să emită decretul. Nu este această situaţie una generată de actuala Constituţie?
Iată cum se realizează în practică separaţia şi echilibrul puterilor. Două mari piese pe tabla de şah au interesul păstrării acestui echilibru, cu condiţia trecerii la uni­ca­meral (Traian Băsescu), respectiv im­pu­nerii regionalizării (PSD). Vor face tot ce le va sta în putinţă pentru a anihila re­vizuirea operată de comisia condusă de Crin Antonescu. Varianta unui refe­ren­dum care să aibă în vedere o Constituţie revizuită doar în sensul operării celor do­uă modificări este extrem de plauzibilă. Es­te scenariul cel mai raţional posibil, care ţine cont de interesele comune ale celor doi mari actori. Deocamdată, poziţiile par a fi ireconciliabile, dar compromisul în sen­sul explicat mai sus are mari şanse să se realizeze. Dacă nu există o legătură în­tre cele două, de ce a simţit nevoia Traian Băsescu să comenteze despre formula re­gionalizării din Constituţia revizuită? Pro­cedând astfel, a indicat cu precizie cum ar dori să arate acest capitol sau, mai bine zis, cum nu ar trebui să arate. Însă acea declaraţie nu a fost interpretată în acest sens. „Traian Băsescu se opune regio­na­lizării USL“. Vrea cineva mai mult decât acest titlu?!
Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat că cea mai efi­cientă formă de contracarare a re­fe­ren­dumului iniţiat de Traian Băsescu este să nu vorbeşti des­pre el, să te prefaci că nu există. O stra­tegie care este de mult aplicată: Rea­litatea, România TV, TVR nu prea vorbesc despre refe­ren­dum sau despre revizuirea Constituţiei. An­tena 3 şi B1 TV, diametral opuse ca ori­entare, mai sparg uneori blo­cada. Însă, şi în acest caz, „referendumul din 2009 este obligatoriu“ se opune ine­vitabil afirmaţiei „referendumul este con­sultativ“.
Orientarea politică a acestor posturi de televiziune nu permite, în marea ma­jo­ritate a cazurilor, desfăşurarea unor dez­bateri cu argumente pro şi contra, 50% - 50%, aşa cum recomandă Comisia de la Veneţia când este vorba de un refe­ren­dum. Mulţimea de analişti, comentatori, politicieni nu vrea să fie deranjată. Ea se exprimă ca o masă compactă, în funcţie de interesele de moment. Se invocă Co­misia de la Veneţia cu privire la orice, nu însă şi referitor la acest aspect.
În tot acest timp, adevăraţii experţi nu sunt interesaţi de ceea ce produce „car­te­lul ruşinii“. Partidele nu îi consultă, pre­şedintele le poate strânge mâna în cel mai bun caz, iar televiziunile din „cartelul ru­şinii“ îi ignoră: ele au nevoie de explicaţii concise, clare, nu de expunerea unor serii de ipoteze care se pot materializa sau nu.
Sper să nu ne acceptăm soarta de a fi con­damnaţi să trăim sub imperiul unei noi Constituţii care nu are nicio legătură cu realitatea şi care vine în contradicţie cu votul de la referendumul din 2009. Cât timp vom tolera „cartelul ruşinii“, o ase­menea posibilitate se poate transforma în­tr-un coşmar cotidian. //

http://www.revista22.ro/cartelul-rusinii-27991.html
crescatorul de girafe
crescatorul de girafe

Mesaje : 328
Data de inscriere : 15/08/2010

Sus In jos

Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum