Destinul unei națiuni

Scris de FANTASIO Vin Mai 16, 2014 4:53 am

Când te naști și crești cu gândul că ești urmașul lui Decebal și al lui Traian, când ți se șoptește la ureche că provii din neam de luptător, când știi că strămoșii tăi au fost "cei mai viteji și mai drepți dintre traci", îți crește subit gradul legitim de mândrie și dă în pârg acel strop nativ de patriotism.

Pe măsură ce înaintezi în vârstă și lași în spate copilăria și adolescența, începi să te dai cu capul de pragurile vieții, iar cei mari, de la vlădică la opincă, încep să te contreze și să-ți pună la îndoială cunoștințele sedimentate în fragedă pruncie. Forța cu care ai intrat în viața reală începe să se lovească de fel și fel de placaje, mai mult sau mai puțin ostile. Puterea tinereții, voința de a schimba sistemul și a trăi într-o lume mai bună, se lovesc brutal de inerția celor care, între timp, s-au transformat în sălcii plângătoare la marginea viselor cu care ei înșiși au intrat în viață. Ei vin acum la tânărul plin de viață, energie și dorință de luptă, să îi demonstreze că nu are nicio șansă și că cel mai bine (pentru ei) este să stai cuminte în banca ta, alături de restul rataților națiunii. Mai mult, atunci când vin să-ți taie elanul, îți transmit și mesajul ca nu cumva, Doamne ferește, să nu stai ascultător în rând, pentru că ei, plebea, nu îl acceptă pe cel care este altfel. Rebel fără cauză nu poți fi, pentru că nu-ți mai arde să-i salvezi, precum nu-ți mai arde nici să te sactrifici.

Sunt sigur că națiunea română, această masă de oameni care formează poporul, a vrut cândva să fie un neam puternic, vertical, doritor de pace, curajos și independent de orice Poartă Orientală sau Occidentală. Acest neam a pornit bine la drum, exact cum ne-a învățat istoria în clasele primare. Chiar dacă Sarmizegetusa a fost trădată, iar romanii au năvălit în sufragerie, nu avem niciun motiv să credem că gena noastră nu ar fi una bună. Avem exemple de oameni mari și ne mândrim cu un număr de voievozi excepționali. Ne dăm urmașii lui Decebal și ai lui Traian, dar avem rezerve când e vorba de simbolurile dacice. Ne dăm viteji, dar nu avem tăria de a rămâne veriticali. Ne dăm cinstiți, dar în Europa anului 2011 suntem priviți ca tâlhari, violatori, ciorditori și cerșetori. Ne dăm intelectuali și ne mândrim cu valorile noastre culturale, dar în România începutului de mileniu, diploma de bacalaureat este mai dificil de obținut decât admiterea la facultate.

Națiunea romană nu a vrut și nu vrea să fie așa. Ideea de român nu trebuie să fie confundată cu altă etnie. Trebuie curățată și adusă la rangul pe care-l merită. Noi, românii, avem un destin măreț, care nu implică pierderea demnității. Putem să oferim mai mult decât ne putem imagina și ne putem regăsi drumul pe care l-am început în urmă cu mii de ani.

Nu trebuie să plângem când ne privim copii că nu știu ce vor face în viață. Nouă ne trebuie puterea să îi creștem și să îi educăm, în așa fel încât, atunci când vor fi pe cont propriu, să ducă mai departe dorința de schimbare, patriotismul nativ și dorința de a realiza ceva grandios. Noi, cei care acum avem destinul țării în mâini, avem datoria morală de a-i educa în spiritul demnității și onoarei.

Viitorul nostru trebuie să fie unul bun și, pentru asta, cei care azi pot face ceva să se gândească dacă este cazul să rămână pe marginea unui șanț și să plângă sau să se ridice și să spună că e timpul unei schimbări întru binele națiunii.

Nu vă mai întrebați "de ce?". Întrebați-vă "de ce nu?".

Tano