DEMISIA!...................

Nu învăţăm nimic, din nici o dramă
Ne indignăm, aprindem lumînări
Facem orice să fim băgaţi în seamă
Toţi acuzăm şi punem întrebări.
Epidemie grea, de neamuri proaste
Ca drojdia pe fundul de pahar
Ne bucurăm în taină de năpaste
Ca la cutremur Domnii din Fanar.
A mai căzut un avion? Ce bine!
Prilej de certuri la televizor
Iar defilează clovni şi paţachine
Ţin predici, vai, unui întreg popor!
Ni se deşartă tone de palavre
În casele cu frigider pustiu
Ne zgîrie pe creier nişte javre
Chiar morţii îşi fac cruce în sicriu.
Dar ce e oare ţara noastră dragă
Decît un avion, căzut în munţi?
Nu îi mai căutaţi cutia neagră -
Au luat-o hoţii şi o vînd la nunţi.
Nu e de vină, nimeni, niciodată
Arareori, cîte-un Acar Păun.
Batista pe ţambal s-a pus îndată
Şi plîngem cu baloane de săpun.
Avem un nou Drapel: e Muşamaua
Ce-nlocuieşte steagul Tricolor.
Ni s-a schimbat şi Imnul: e Maneaua
Şi uite-aşa dispare un popor…
Această ţară zilnic pică Bac-ul
Harababură! Haos! Aaoleu!
De-un sfert de veac dăm îndărăt ca racul
Şi nu ne mai suportă Dumnezeu.
Pe cei plătiţi să-şi facă datoria
Îi doare-n cot, sînt nesimţiţi şi proşti
Nu-i poţi schimba – îi apără Mafia
După maşini şi vile-i recunoşti.
Încrengături de rude şi amante
Sufocă-ntregul Aparat de Stat
Blindaţi cu grade şi hîrtii savante
Toţi impostorii au un doctorat.
La prima criză, au căzut grămadă
Ca şobolanii fug, sînt panicaţi
O fată degerată în zăpadă
I-a ruşinat pe cei mai mari bărbaţi
Azi, Dumnezeu le-a pus oglinda-n faţă
Ei nu sînt nimeni, doar nişte yes-meni
Acum se rupe pojghiţa de ghiaţă
Ei au murit, de fapt, în Apuseni!
ROMATSA, SMURDUL, STS şi ISU
Ventuze de bani publici, scoşi din bir
Ce faliment! Le-a înghiţit abisu’!
S-au dus, în marş forţat, la cimitir!
A trebuit să cadă o rugină
În locul unde Horea a fost prins
Şi-n putregaiul ăsta, o lumină
Fulgerător, în ţară s-a aprins.
Aceste 7 ore blestemate
I-au deşteptat, în fine, pe români
În gardă, toţi! Aşa nu se mai poate!
La puşcărie cu aceşti păgîni!
Demisia! Căraţi-vă, cu toţii!
Demisia! Cît mai puteţi s-o daţi!
Un simplu pădurar a dat cu hoţii
De toţi pereţii Munţilor Carpaţi.
Nişte netrebnici, puşi pe jaf şi chefuri
Minţind că-s “frecventabili”, “democraţi”
Ne-au amputat din pensii şi din lefuri
Dar ei trăiau ca nişte îmbuibaţi.
Teroarea nepăsării şi-a prostiei
A luat sfîrşit, nu mai putem răbda.
Începe primăvara României
Şi-a răsărit, pe locul tragediei
Un ghiocel, sub mantia de nea.