POLITICA


Alăturați-vă forumului, este rapid și ușor

POLITICA
POLITICA
Vrei să reacționezi la acest mesaj? Creați un cont în câteva clicuri sau conectați-vă pentru a continua.
Căutare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare

Rivalitatea şi invidia triumvirilor noştri politici

In jos

Rivalitatea şi invidia triumvirilor noştri politici Empty Rivalitatea şi invidia triumvirilor noştri politici

Mesaj Scris de MUCI_N_CEAI Lun Noi 04, 2013 5:35 pm

V
oi începe cu cel mai vizibil dintre triumviri politici: mai marele şi primul dintre ei, lideraşul politic butaforic numit Papură Pohta Delagorj, ajuns, din întâmplare, primul premier bădăran, mitoman, mitocan şi zgomotos precum Donald Răţoiul, într-o ţară fără busolă şi aflată la margine de UE.

Rivalitatea şi invidia triumvirilor noştri politici opinie Puştanul ăsta care-şi rosteşte funcţia de şef al executivului, cu uşurinţa cu care ţăranii sparg seminţe pe marginea şanţului, ne dă impresia că ştie totul, când domnia sa nu ştie nimic, încearcă să ne zugrăvească adevărul despre tainele politicii sale în succesuri asigurate, când de fapt ne anunţă văicărelile insuccesurilor sale, slobozind pe guriţa lui de procuror încă stagiar numai prostii şi baliverne, precum un samsar la târgul de vechituri, rătăcit în ale guvernării ne comunică atâtea promisiuni şi imprecaţii, când, el, în realitate, este deja convins că ne „logoreşte” doar vorbe goale care nu folosesc la nimic. Acest amestec grosolan dintre ignoranţă abundentă, idei absurde şi minciună îmbelşugată creează un personaj politic clipocitor, grotesc, nesăbuit, plin de invidie nemăsurată, în căutare permanentă de rivali din tot regstru politicii, cu care să se dueleze, de-a surda, zilnic, în public, cică pentru binele naţiunii şi al străinătăţii.

Lipsa lecturii, sau a studiului minimal în ştiinţa politicii a creat un Papură Pohta Delagorj neîmplinit, un personaj cu infirmităţi politice evidente, neterminat aş zice, având vorbirea cu butonul dat la maximum şi, pe deasupra, ţipată, o ureche înfundată care-l face ezitant în ascultarea întrebărilor, excentric şi bufon, iar inexactităţile din deciziile sale guvernamentale se datorează lipsei exerciţiului conducerii, al analizei şi al viziunii unei concepţii politice clare, adică suferă de boala plagiatului şi imitatului. Domnia sa trăieşte civilizaţia senzaţionalului gălăgios diaconescian, cotidian, searbăd, aşa cum civilizaţia infantililor străzii trăieşte în mitologia culturii canalelor subteranelor oraşului lui Bucur. Ne-a făcut de tot râsul lumii, la Istanbul, falsând şi falsificând, cu neruşinare impardonabilă, istoria naţională, ne-a insultat pe noi românii, confundând martirajului brâncovenilor pentru nelepădarea lor de legea creştină, cu o banală puşcărie, unde domnitorul şi fii ar fi fost închişi. Are înfăţişarea nudă a unei marionete politice lipsită de ruşine, fabricată în sediul noilor pecerişti de pe Kiseleff.

Marele socru senator are un ginere rău şi incult, deci şi-a pierdut fiica, şi pierdută va fi chiar dacă aceasta va mai câştiga, după model băsescian, un al doilea mandat de europarlamentar. Marele păcat este acela că distinsa doamnă nu are nicio vină, că acest ins a devenit o figură politică jenantă şi ştearsă pentru români.

Naşul şi bunicul lui politic, doi perverşi ai ciumei roşii, l-au creat şi cultivat spre a simţi mereu, cu orice preţ, nevoia de a fi pe primul plan al politicii, de a se ridica deasupra celorlalţi, indiferent de sex, funcţie şi vârstă, pentru el nu contează nimeni şi nimic ci numai unica necesitate bolnavă de a ieşi în evidenţă, sadica plăcerea de a se dea în spectacol public cu zurgălăi la gât şi bădărănie, fie că se află la cină, la operă, la teatru, la guvern, la scara avionului, la grădiniţa copiilor, sau la tribuna improvizată pentru gazoductul de la Prut. El se va simţi hipnotizat de elucubraţiile sale nefericite precum un copil care se joacă cu cercul, va simţi întotdeauna linguşirea binelui dacă atrage privirile, saturându-şi în voie apetitul imens al invidiei şi, în acest fel, să-şi umilească, vezi Doamne, triumvirul rival din Dealul Cotrocenilor. Iar cel din dealul cu pricina, drept represalii, pentru impardonabilele lui ieşiri malagambiste pe la teveuri private, îi aruncă cele mai vitriolate filipice, într-un registru vocal levantin, enervându-l într-atât de tare, încât nu-l mai recunoaşte nici familia şi nici senex-ul său socru, de atâta invidie şi „enervare cu nervii de la cap”.

Premierul nostru drag, bolnav de fanfaronadă juvenilă, nu-şi mai poate repara şi nici repera onoarea distrusă de răsunătorul său plagiat. Ori, această povară atârnă greu în CV-ul său de impostor politic, pentru că oridecâteori va merge în ţară şi în afara ei, va fi privit şi tratat exact ca pe o arătare de Halloween, mirosind precum duhoarea unui beţivan mincinos. Ţinta lui este rivalul său politic şi nu bunăstarea ţării.

În ultima vreme, se pot vedea clar semnele de debut ale unei uriaşe erodări politice, economice şi sociale, al cărei final catastrofic se apropie: căderea în neant a României. Ţara este împinsă, prin larga contribuţie a guvernului său de penali, plagiatori, impostori, evazionişti, cumetri, naşi, fini şi incapabili, către o fundătură.

„Fireşte!”, cum ar zice nănăşelul Năstase Condamnatul, se poate ieşi din impas dacă guvernul de nomenklaturişti alege să demisioneze, in corpore, cât mai grabnic şi fără negocieri, până ce nu scot cetăţenii măciucile de baseball.

Se vede limpede cum poporul, tot mai indignat, în ultima vreme, îi ciomăgeşte şi-i huiduieşte, deocamdată, în cuvinte dure, când cu „jos!” şi când cu „pleacă!”, până când vor dispare de pe firma politicii.

Lilium Hypnos Antonescus se vrea următorul triumvir al României şi unul din înţelepţii duumvirii din USL, cel mai invidios, cel mai trădat, cel mai scăzut în sondaje, cel care ţinteşte febril şi pueril la funcţia de şef la magistratura supremă a ţării – preşedinte de republică. Ce mai putem adăuga? Că acest lider devenit mic într-un partid cândva mare, stăpâneşte arta de a fi insidios şi de a insulta leonin fără nicio restricţie morală pe opozanţii politici ai propriului partid, dar mai cu seamă pe Suspendatul Naţiunii, precum şi pe cei doi mari rivali de pe cele două maluri ale Atlanticului: Statele Unite şi Uniunea Europeană. Se crede un Demostene valah, dar fără performanţă, căci şi-a uitat pietrele de antrenament ale gurii la Tulcea în port. Se află într-o permanentă alertă vocală spre a supravieţui printre cei supuşi şi tăcuţi, iar uneori încearcă să se ia la trântă cu sine însuşi pentru a atinge cea mai înaltă cotă de aderenţă cinică la români. Pe zi ce trece, pierde în popularitate, trecând metamorfozic de la culoarea roz-albastră la cea roşie a PSD şi devine din ce în ce mai nefrecventabil, mai nefericit şi tot atât de jalnic pe piaţa politicii, ceea ce îi pune într-o mare încurcătură, dacă nu în primejdie, lideranţa, aceasta din urmă aură, fiindu-i escamotată, zilnic, de o pierdere accentuată de succes la public. Cred că va alerga mai mult pe brânci în cursa prezidenţială, dacă nu se va trezi la vreme şi nu va construi o altă strategie, mai credibilă şi mai de succes, dar în consonanţă cu gura lumii liberale. Gladiatorii lui din cuşti (filiale) abia aşteaptă semnul slăbiciunii, sau al trădării sale, ca să-l abandoneze. Ce-i aruncaţi din barca liberală s-au repliat rapid şi iată-i în revigoratul PNŢ, o dreaptă istorică flămândă de succes şi politică mare, care va mai aduce la matcă şi alţi liberali confuzi ori nemulţumiţi de impostura roşie.

Şi, în sfârşit, Traianus Caius Flatulatus, un fel de primus inter pares-ul triumviratului ţărişoarei noastre, liderul naţional de anvergură oceanică, specializat în marinăria şi maşinăria politicii pe furtuni de orice grad, un neîntrecut generator de crize politice pentru cei doi egali uselişti, incapabili să le gestioneze. Şi din cauza acestei neputinţe de a ţine în mâini ancorele fierbinţi ale flatulatului, ceilalţi duumviri zbiară, ţipă şi urlă pe televiziuni, pun de un adevărat circ al ridicolului pentru naţiune, cum că acest căpcăun şi şomer de lux poartă vina tuturor belelelor din politica românească. Atât de ameninţător a ajuns triumvirul Caius Traianus Flatulatus încât şi divele gravide din „şoubiz” au stârpit de frica provocată de privirea lui înlăcrimată, culturile agricole s-au umplut de boala tăciunelui, iar pădurile răpuse de ascuţişul atâtor topoare fără cozi româneşti, au dezgolit dealurile patriei milenare. Cei doi triumviri guguştiuci adorm cu Traianus Flatulatus în gând şi se trezesc cu el în suflet, sucombând politic, în cele din urmă, de atâta flatulită în nas.

Şi când te gândeşti cât de uşor s-ar depăşi toate aceste scandaluri politice dacă domnii lideri uselişti l-ar ignora, pur şi simplu, pe jucătorul triumvir de la Cotroceni. Da, dar ca să mânuieşti arta de a ignora îţi trebuie ceva cultură şi antrenament politic, forţă şi curaj ca să treci mările lumii cu răbdare, vorba proverbului. Ori, cel ce are asemenea îndemânare îi joacă, fără glumă, când vrea cârma lui, de la pupa navei Cotroceni, după modelul lui Pinocchio, păpuşa vie de lemn lucrată de neîntrecutul meşter Geppetto.

Aceşti triumviri valahi, urmare dihoniei dintre ei, duc ţara către un neanunţat dezastru, poate cel mai mare, din câte au fost vreodată în istoria noastră politică. Şi totul se întâmplă, cum era de neaşteptat, aici la Porţile Orientului, urmare incapacităţii de reacţie, la rău, a unui popor de cultură latină încă formolizat de comunişti.

Ei, liderii noştri mari şi tari, nu au capacitatea de a spune în politică ce trebuie şi când trebuie pentru că ei, acolo sus, neavând un minimum de educaţie, cultură şi decenţă politică nu vorbesc pentru pentru naţie ci pentru ei şi pentru sine, cu toţii având un comportament de vechil, pe o moşie mare cât ţara. Triumvirii noştri politici atei, suferind de inconştienţă politică, au mânat scandalul politic dâmboviţean până la Înalta Poartă de pe Râul Potomac – Washington. Papură Pohta Delagorj trece Balta Atlanticului şi-şi pârăşte rivalul cel bătrân la vicesultanul Biden, apoi acesta-l sună pe Traianus Caius la Bucureşti, căruia îi face un inventar al riscurilor politice dacă renunţă la coabitare (de fapt un adevărat coitus în trei), apoi îl povăţuieşte să aibă grijă ca nu cumva din cauză de lipsă de stat de drept să nu se producă vreun niscaiva cutremur la Deveselul şi să rămânem fără scut sau să primejduim învăţarea limbii engleze în localitatea deveseilor.

La toată această imensă dramoletă politică şi la tot acest jaf naţional ia parte, cum se putea altfel, şi capul bisericii noastre naţionale. Pune şi mnealui paie pe focul dramei noastre dâmboviţene, organizând spectacole cu naivi ortodocşi cărora la vinde apă chiară în loc de aghiazmă spre a aduna mulţi bani în sacul fără fund al milei. Şi uite aşa, mii şi milioane de euroi, an de an, sărbătorindu-se toţi sfinţii din sinaxar, se scurg din buzunarele oiţelor creştine în buzunarele fără fund al ierarhilor bisericii, iar de aici în visteria Patriarhiei pentru a construi Catedrala Jafului Naţional, ori a-i cheltui pe alte marafeturi şi flecuşteţe „divine”.

Mă întreb şi-i întreb pe acei păcătoşi triumviri, tămâiaţi cu lăcomie de cel din Dealul Mitropoliei, unde sunt marile comandamente naţionale topite în strategia de reînnoire a ţării pe care au promis-o cu surle şi tobe, în trecut şi de curând? Cum ar fi grija neostoită faţă de toţi românii din ţară şi de pretutindeni, readucerea la Patria Mumă a Basarabiei, Ţinutului Herţei şi Nordului Bucovinei, primenirea poporului de laşitatea în care a fost cultivat să trăiască, tratarea lui de boala ciumei roşiii, boală de care suferă şi azi, lustrarea întregii clase politice, pedepsirea printr-o judecată dreaptă şi nu răzbunătoare a tuturor celor ce a violat România 50 de ani, a celor care au instaurat jaful naţional timp de 23 de ani postdecembrişti, majoritatea dintre torţionari politici rămânând nepedepsiţi, a celor care au schilodit Biserica Unită din Ardeal, ai cărei călăi vieţuiesc cu dispreţ printre noi, readucerea poporului amnezic şi anatemizat pe făgaşul educaţiei naţionale adevărate, popor care nu-şi cunoaşte istoria, nu are ideal şi a fost trimis în bejanie prelungită prin mai toată lumea, reconsiderarea marilor bărbaţi ai neamului şi aduşi în Panteonul Ţării spre a fi cunoscuţi, pomeniţi şi slăviţi de noi şi, în special, de cei tineri, refacerea visteriei ţării şi repunerea economiei în stare de funcţionare cu braţe ţi minţi româneşti şi nu cu forţă de muncă adusă din aiurea, refacerea încrederii neamului în Rege, în Biserică, în proprii guvernanţi, în armată (acum ajunsă în colaps), precum şi în propriul său viitor, poruncile guvernamentale să fie date doar în limba română pe tot cuprinsul statului român.

Recâştigare prestigiului pierdut faţă de noi înşine, faţă de străinătatea depărtată şi apropiată, rămâne un simplu deziderat. Ce fatalitate!

Ţara, aproape toată înstrăinată şi concesionată, trăieşte sub semnul invidiei şi rivalităţii. Fiinţa românească, încă din faza embrionară şi până la aceea de adult, trăieşte între invidie şi rivalitate peepetuă, între răzbunare şi dihonia care răneşte, care trezeşte furia din noi, acea furie care constituie primul pas către crima politică (scuip în sân) ce urmează a fi săvârşită cât de curând, probabil, într-o ţară unde gustul vieţii este precum o zeama amară, ucigătoare.

Tinerii de azi sunt crescuţi, cultivaţi, şcoliţi şi formaţi într-un acvariu politic al distrugerii şi lăcomiei naţionale şi al unei crize morale ireparabile. Deci, vor rezulta nu bărbaţi cu braţe vânjoase, ci nişte imberbi îmbătaţi de invidie şi rivalităţi, fără patrie şi fără ideal, ajungând, mâine poimâine, fructele coapte ale mâniei unei naţiuni înticăloşite, fără voia ei, de către triumvirii politici iraţionali şi iresponsabili.

Trebuie, o spun în mod imperativ, să scăpăm, prin orice mijloace democratice, de laşii politici ai prezentului, poate ultimii dintr-o serie lungă şi neagră de neisprăviţi.

Domnilor triumviri din scaune, invidioşi şi rivali!

Când va pogorî asupra domniilor voastre mai mult spirit, mai multă inteligenţă, mai mult echilibru şi calm, mai multă eleganţă în discurs, mai multă diplomaţie, mai mult curaj şi dibăcie în arta de a ne apăra şi a vă apăra de păcatele voastre?

Când vă veţi curăţa de păcatele mândriei, trufiei, ipocriziei, minciunii, şi vulgarităţilor de tot felul, spre a fi recunoscuţi în chip firesc de propriul popor şi de istoria lui prezentă?

Când veţi deveni adevăraţii păstori ai unui neam pe care pretindeţi că-l iubiţi şi-i clamaţi virtuţile pe la toate şuşanelele politicii?

Şi când, mă rog frumos, veţi avea, domniile voastre, puţin mai mult umor şi nu privirile întunecate ale relei credinţe, spre a mai stârni cuiburi de zâmbete pe obraji noştri cutaţi atât de trişti?

Dacă veşmintele marilor bărbaţi de stat nu vă cuprind sau sunt prea largi şi nu aveţi curajul să vă închinaţi viaţa pentru neam şi ţară, continuând să abuzaţi de un asemenea comportament fanariot, arnăuţesc, pricinos, bolovănos, gangsteresc şi iresponsabil, lăsaţi-ne şi plecaţi! Nicio pagubă!

http://www.ziuaveche.ro/opinie/rivalitatea-si-invidia-triumvirilor-nostri-politici-196137.html
MUCI_N_CEAI
MUCI_N_CEAI

Mesaje : 65
Data de inscriere : 14/08/2011

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum