SUPERB - Partidele politice – cancerul guvernării la români

După războaie sau schimbarea unor regimuri politice, statele trec la crearea de noi condiţii generatoare de forţe necesare pentru reconstrucţia vieţii politice, economice şi sociale, la reconsolidarea moralului naţiei, şifonat în asemenea conjuncturi, toate aceste schimbări apar urmare unor nevoi stringente, pasămite ca nişte imperative ale societăţii de a se vedea eliberată de întreg caruselul de tensiuni şi frustrări prin care a trecut.

Partidele politice cancerul guvernării la români opinie Nici noi n-am fost feriţi de asemenea nenorociri numite schimbări. După plecarea lui Cuza, urmare unei crize politice, România Mică rupe cu trecutul său fanariot, aşează Biserica pe locul ei, trecând la reconstrucţia ţării sub comandă monarhică de sorginte şi cultură germană, se scrie prima Constituţie după model european, apoi la început de secol XX România Mică devine Mare, după ce Primul Război Mondial se termină, situaţie când se crează o conjunctură favorabilă Marii Uniri, sub aceialaş monarh, dar sub alţi politicieni, urmând o nouă Constituţie şi generarea unor alte condiţii în care activităţi economico- sociale şi culturale, mai ales, să-şi găsească locul, pentru că poporul asta dorea, după care urmează marea Criză Mondială din 1933, un al Doilea Război Mondial, poate cel mai devastator din istoria lumii, care de această dată, ciunteşte România, făcând-o mai mică, urmează schimbarea de regim politic, scrierea unor alte constituţii, alte comandamente ale neamului reclamă schimbări peste schimbări, apar alte soiuri de politicieni, de fapt ciocoii roşii, alte idealuri alte destine, drumuri întortocheate, măreţia României frângându-se sub comuniştii fanatizaţi de atâta dragoste pentru popor , de comunizare politică forţată şi, în sfârşit, vine decembrie ’89, cel însângerat, care generează şi el noi schimbări pentru un popor confuz, brucanian, se trece tovărăşeşte la scrierea unei noi constituţii, nu ultima, la o altă generaţie de politicieni numiţi emanaţi, de fapt, succesorii ciocoilor roşii, vroind să aducă neamului românesc o altă faţă economică şi politică, de astă dată, curat-europeană, se instaurează chipurile un regim democratic, reapar partidele politice alcătuite din gunoieri şi ticăloşi politici, care , la rându-le, doresc, şi ei, în acelaşi spirit ciocoiesc roş-albastru, portocaliu etc, schimbare, că aşa vrea poporul, schimbare pe care politicienii vopsiţi o declamă zilnic prin puzderia de televiziuni, dar fără a o avea (schimbarea) prefigurată pe planul minţii lor bezmetice.

Toate regimurile politice impopulare, toate dictaturile şi crizele politice prin care a trecut România au fost precedate de minciuni şi au promovat minciună la rang de morală a politicii, din dorinţa de a ascunde ori muşamaliza dorinţa unui popor iubitor de libertate de a trăi într-o reală democraţie.

Acest neam, din care cu mândrie fac parte, inteligent şi flexibil la vreme de cumpănă, a înţeles că sistemul parlamentar, cu toate neajunsurile şi păcatele sale, este legat indisolubil de politica de partid.

Neamul a înţeles sensul democraţiei, partidele şi politicienii nu.

Parlamentarismul din zilele noastre a devenit contagios, molipsitor, pentru că sugerează naţiei naive (O, sancta simplicitas!) că numai el asigură guvernarea reală a poporului, că reprezentanţa naţională controlează pe acei indivizi care ajung, prin partide, la puterea efectivă, adică cei de la guvern, care deţin efectiv puterea şi fac orice cu ea, mai puţin s-o pună în slujba celor mulţi, care au impresia că, ei, deţin adevărata putere.

Poporul deţine puterea reală numai în zilele când electoratul este convocat să-şi dea votul spre a alege pe cei cărora le va încredinţa toată puterea.

Acum este momentul astral când strălucesc partidele politice angajate în bătălia politică, pe câmpul de luptă al partidelor de toate culorile şi doctrinele politice, de fapt pe câmpul de bătaie al mocirlei politice. Ce sunt şi ce reprezintă acestea pentru marea masă a alegătorilor naivi cu votul în mână?

Un partid politic este o organizaţie socială care încearcă să pună mâna pe puterea politică în cadrul unui guvern, pe acea putere din stat care revine poporului, făcând acest lucru, de obicei, printr-o şmecherie care se numeşte participare, cu surle şi tobe, în campanii electorale.

Rousseau, iluministul Franţei, şi ai lui colegi de generaţie, din oraşul luminilor, ne învaţă în „Contractul social” că partidele politice deţin puterea în virtutea încrederii de care se bucură liderii lor şi programul lor în faţa alegătorilor, iar această încredere o prezervă pentru a o folosi la realizarea programului de guvernare. Teribilă invenţie a democraţiei. A fost fermentul Revoluţiei Franceze de la 1789.

De modul cum este conceput acest program, depind toţi ceilalţi factori concurenţi ai democraţiei parlamentare; electorat, aleşii neamului, partidul însuşi, care pot beneficia de un real succes politic sau pot fi compromişi şi excluşi de la putere. Altă drăcie a democraţiei: alternaţa la putere, generatoare de dinamism şi progres.

Aici e buba bubelor şi cancerul cancerelor politice la români. Programele politice trebuie să exprime încredere şi realism, adică programul trebuie să ţină seamă de ceea ce este posibil de realizat, guvernând partidul care-l susţine.

Găştile noastre politice, lipsite de cultură politică, de ştiinţa istoriei neamului, îmbătate de putere, lăcomie şi îmbuibare, uită că pentru a menţine o popularitate solidă şi justificată a partidului trebuie să promită cât mai puţin decât, în mod real, ar putea să realizeze prin programul de guvernare.

Istoria politicii ne învaţă că ceea ce dă partidelor politice nuanţa care le diferenţiază este chiar programul supus judecăţii alegătorilor. Dacă citim programele partidelor politice din Românica noastră contemporan-dâmboviţeană constatăm, fără stupoare, că ele se aseamănă între ele, unele partide care-şi subliniază doctrinele ca fiind complet opuse, coabitează al dracului de bine când sunt la guvernare (a se înţelege la putere) cu foştii duşmani politici, programele lor asemănându-se foarte bine. Dar, ce contează în faţa unui electoral naiv?

Diferenţierea dintre programele de guvernare, chiar dacă se mărgineşte doar la o singură problemă, aceasta trebuie să fie vitală şi cea mai importantă pentru naţiune şi stat. Ştiu alde ei chestiile astea? Da de unde!

Nici astăzi, partidele politice, nu se gândesc la programe bazate pe principii şi valori, unde să se abordeze, cu seriozitate, separaţia Bisericii faţă de Stat, golirea instituţiilor statului de talibanismul aşa-zisei biserici naţionale, să se imprime o reformă rapidă a puterii judecătoreşti, să se construiască o politică economică dinamică, ancorată pe realitate şi în consonanţă cu nevoile imediate ale economiei şi pieţei muncii, reforma în învăţământ, cultură, sănătate, apărare şi ordine publică, o construcţie complet nouă a serviciilor de informaţii şi securităţii pe model european, nu o reînviere a fostei simbioze biserică-securitate, ambele la fel de canceroase precum partidele construite în târgurile de vechituri politice, pe unde se adună toţi speculanţii, hoţii şi borfaşii de rufe şi idei murdare etc.

Partidele noastre aflate la putere nu vor părăsi niciodată puterea pentru programele lor proaste, preferând să fure unele puncte esenţiale din programele celor aflate în opoziţie. Că aşa-i la noi la români: politică fără morală.

Politicienii noştri de carton, crescuţi la şcoala partidelor butaforice, ajunşi la putere ne-au convins de la mic la mare, timp de peste două decenii, cât de uşor este să promiţi şi cât de greu este să-ţi respecţi cuvântul dat. Ba unii lideri, zişi de anvergură, şi-au promis demisiile prin televiziuni, convingând poporul cât de morali şi categorici sunt, pentru ca după ce au revenit în bârlogurile lor somptuoase să uite ce-au promis.

Partidele româneşti s-au construit într-o mare viteză de către inşi care nu aveau nimic, dar absolut nimic cu democraţia, liderii lor, cu mici excepţii, provenind din mentalităţile şi laboratorul imens al megapartidului comunist redus la tăcere doar în trei zile, membrii provenind din turma de „stupid people” a domnului Brucan, un fel de Marat al românilor, dar de şcoală cominternistă.

Partidele au fost, aşadar, alcătuite pe principiul „e cu noi şi-i de-al nostru”, membrii de partid, alcătuind o masă eterogenă cu ramificaţii în toată geografia României, şmecherii, sau elita conducătoare, provenind din nivelele înalte şi medii ale fostei administraţii comuniste, din structurile de partid comuniste din fostele structuri de securitate şi alte organizaţii supravieţuitoare. Indivizii (clientela de partid) aveau trăsături temperamentale diferite, funcţie de etnia şi cultura lor religioasă, de zonă geografică în care s-au născut, de reflexiile lor personale, şi mai puţin de crezul politic, crez care nici azi nu s-a format.

România multietnică şi multiculturală are bazine electorale foarte variate, de aceea partidele trebuie să aibă o mare capacitate de adaptare la toate aceste diferenţieri ale indivizilor săi iar discursul adaptat funcţie de aceste variabile, chestiune extrem de dificilă pentru unii lideri bolnavi de incultură politică, heirupism şi bun simţ politic.

De aceea, ele, partidele, fac promisiuni lipsite de profunzime, făcând trimitere, în special, la popor, într-o manieră „otovistă”, agitând vagi noţiuni de virtuţi colective, specifice poporului român, precum muncă, cinste, legalitate, dreptate, ordine, democraţie, idei în care nici ei nu cred.

Partidele nu au cultivat încă ştiinţa cunoaşterii alegătorilor, pentru că aceştia provin din medii foarte diferite, au interese şi judecăţi diferite: de exemplu intelectuali, de stânga şi de dreapta, comercianţi stradali, ţărani „deceapizaţi” şi nu plugarii de odinioară, minorităţi, confesiuni diferite şi meserii diferite precum medici, foşti militari, învăţători şi universitari, pensionari, muncitorii ai fostelor industrii socialiste, toţii învăluiţi într-un egoism al lor, greu de depistat de către diletanţi în ale politicii.

Partidele noastre postdecembriste au ingrata misiune de a lupta cu acest evantai larg de egoisme ale cetăţenilor alegători, trebuind a se poziţiona într-un rol de intermediar, rol jucat cu dibăcie politică între alegători şi parlamentul pe care va trebui să-l cucerească, numai după ce vor nivela unele asperităţi ce decurg din interesele contrarii ale acestor cetăţeni.

Partidele noastre politice cancerigene au adus demagogia pe cele mai înalte culmi, pentru că de ani şi ani nu fac altceva, după ce s-au instalat la putere, decât să facă promisiuni şi reforme irealizabile. Demagogia, metastaza politicului nostru, este generată de lipsa de cultură politică reală a cetăţenilor români, pe de o parte şi de largă masă de mediocritate din care sunt recrutaţi activiştii şi slujbaşii politici, pe de altă parte.

Când un om de valoare certă, având stofă de om politic se impune, masa de mediocrii se alarmează şi-l vor rejecta rapid. Şi-atunci viaţa partidelor rămâne a se sprijini, în realitate, pe toţi ticăloşii soartei care cred că sunt cei mai buni politicieni. Zilnic asistăm cum miniştrii din toate guvernele au păcate penale şi trecut dubios şi cum, în ciuda dovezilor evidente că aceştia nu sunt decât nişte celule canceroase pentru partide, sunt menţinuţi în funcţii, fără ca poporul, deţinătorul real al puterii, să aibă capacitatea de a reacţiona, de a se indigna. Pentru că între popor şi puterea celor care au furat puterea stau partidele, cancerul politicii româneşti.

Să recunoaştem că jurnaliştii ultimilor ani au început să pună presiune absolută pe aceste buboaie ale politicii româneşti – partidele politice, obligându-le să treacă urgent la purificare prin extincţia celulelor lor canceroase sau printr-o rapidă schimbare a structurii şi doctrinei lor.

Pentru ca un partid să se bucure de reprezentativitate şi vitalitate trebuie să aibă oameni dezinteresaţi de orgolii de partid şi căpătuială rapidă, să fie promovaţi în funcţii înalte, pentru a fi bine văzuţi de opinia publică, ei devenind exponenţii – repere ai partidului, pentru că cu cât vor dispune de mai mulţi exponenţi oneşti şi pricepuţi cu atât vor avea mai mulţi aderenţi. Ariviştii feroci puşi pe căpătuială rapidă, în dispreţul oricărei legi, vor asigura impopularitate fără de margini partidului şi, implicit, pierderea rapidă a puterii. Priviţi ce a mai rămas din marele PDL. Un partid de buzunar. Demagogii care au câştigat puterea se vor întoarce de unde au plecat. Şi tot aşa frăţicule. Dar până când?

Tuturor partidelor bolnave de cancer politic le lipsesc oamenii cu aderenţă la public, oameni care să aibă curajul a se angaja în bătălia politică cu ideal, cu iubire de neam şi de ţară, aplecaţi către mila celor aflaţi în nevoie, sensibili la toate nenorocirile omeneşti şi, mai ales, cu ţinută politică desăvârşită.

Aceştia sunt marii oameni politici şi bărbaţii de stat ai unui neam. Toate partidele ne propun prin programele sale reforme şi iar reforme. Un program de partid trebuie să fie indisolubil legat de marile interese ale statului, de marile sale strategii pe termen mediu şi lung, să canalizeze energiile naţionale pentru atingerea unor obiective legate de evoluţia statului nostru într-un context politic dat.

Toate reformele politice trebuie să prevadă eliminarea oricăror anomalii pe relaţia populaţie, teritoriu şi stat, eradicarea tuturor nedreptăţilor dintr-un stat, prin construcţia unui cadru normativ fără defecţiuni. Oamenii care aleg şi vă dau puterea, domnilor canceroşi ai politicii, sunt preocupaţi de certitudini şi nu de utopii sau de guvernare prin televiziune.

Un program de partid şi o promisiune politică va trebui să cunoască, îndeobşte, diferenţa dintre urgenţele vieţii de stat şi priorităţile acestuia, bineînţeles, energiile liderului canalizându-se către urgenţele reclamate de nevoile statului pentru a nu i se compromite existenţa sa prezentă şi viitoare.

Programele partidelor noastre politice cancerigene nu sunt gândite cu precauţie, echitate şi echilibru, partea sa constructivă nu este inspirată din elemente naţionale şi realitatea istorică a unui neam care doreşte ceva nou. Actualii lideri de partid, conducători absoluţi, sun preocupaţi de meschinăriile de partid , orgolii şi interese personale, astfel că programele cuprind generalităţi, un fel de „merge şi aşa”, principiu dâmboviţean absolut inacceptabil.

Politicienii noştrii aflaţi la cârma statului nu ţin cont de de interesul cetăţeanului, acesta nici nu contează, retrăgându-se în bucătăria partidului, prin această izolare, făcând un rău imens ţării. Liderii ajunşi în poziţii de vârf prin votul nostru, odată la patru ani, ar trebui să fie oameni extrem de dedicaţi, supraoameni, să aibă calităţi excepţionale, nobile şi delicate, puse gratuit în slujba interesului comunităţii pe care o reprezintă.

Şefii noştri de partid sunt sectari, îngrădiţi de interese meschine de partid, pătimaşi şi nu exponenţii partidului lor, pentru care au datoria de a face sacrificii. Prin lideranţa lor păguboasă, liderii politici sunt proiectaţi în conştiinţa publică drept un pericol pentru guvernare, pentru stat şi pentru naţiunea noastră. Triada Antonescu-Fenechiu-Ponta este grăitoare. Ca să nu mai vorbim de diada Boc – Băsescu, una dintre cele mai catastrofale din politichia românească.

Liderii noştrii se joacă cu guvernarea şi guvernanţa, uitând cazurile când poporul, conştientizând că li se fură puterea definitiv, i-au judecat sângeros.

Dragii noştri politicieni, guvernarea nu este uşoară, ea cere sacrificii enorme, nimeni nu vă obligă să vă aşezaţi pe scaunele guvernării, ci numai domniile voastre şi,prin urmare, nu primim scuzele voastre pentru boala de care suferiţi. Naţiunea noastră a trecut, trece şi va trece prin situaţii de criză, prin cumpene ce ar putea să-i afecteze existenţa, însă instinctul de supravieţuire nu o va lăsa să piară. Acest instinct al supravieţuirii noastre ar putea să dispară dacă nu vom găsi leacul împotriva acestui cancer politic cu care ne „gratulaţi” de ceva vreme şi antidotul este acela de a găsi indivizi providenţiali care, deşi se nasc rar, pot primeni această naţie.

Providenţialul de care vă temeţi cel mai tare este un popor şi strada lui principală.Când poporul pe care-l invocaţi până şi la toaleta Parlamentului, căruia cu ipocrizie îi cereţi votul, va ieşi din nou pe strada lui principală nu veţi mai avea scăpare şi atunci trebuie să fugiţi, lăsându-i toată puterea, putere care nu este a voastră ci a lui, a poporului.

Şi nu uitaţi. Poporul suveran vă va judeca, dacă nu vă trataţi urgent, prin ieşirea din viaţa politică, lăsând politicienii adevăraţi să ne ceară puterea pentru a o folosi în interesul nostru. Să privim în istorie. Acolo veţi întâlni numeroase avertismente, cu lideri care credeau, că ajungând la putere vor împărăţi lumea. Au sfârşit însângeraţi, de propriul popor, pe strada principală a politicii.

http://www.ziuaveche.ro/opinie/partidele-politice-cancerul-guvernarii-la-romani-179655.html