Generalii de ieri, generalii de astăzi

Motto:

„Când vine istoria să restabilească răspunderile, dacă vine, este prea târziu. Adevăraţii vinovaţi au dispărut de mult sau digeră fructul agonisit prin abilităţi, exploatări de situaţii, abuzuri şi furturi“

Ion Antonescu



Evenimentele din Crimeea vor degenera şi se vor finaliza foarte probabil cu un conflict în care toate statele din zonă vor fi implicate, inclusiv militar. În acest context Armata Română va trebui să acţioneze singură sau cel mai probabil împreună cu alte state la acest conflict. Având în vedere rolul deosebit de important pe care conducătorii militari îl au în planificarea, conducerea şi desfăşurarea acţiunilor militare, m-am gândit să fac o analiză comparativă între militarii din conducerea armatei la intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial şi conducătorii militari actuali. Ceea ce am descoperit cu această ocazie este îngrijorător. Şi iată de ce.



A. Generalii din epoca interbelică



La intrarea României în cel de-Al doilea Război Mondial, la conducerea Armatei se aflau generali cu prestigioase cariere militare. Ca urmare a modului exemplar în care au condus acţiunile marilor unităţi din subordine pe timpul acţiunilor de luptă desfăşurate pe Frontul de Est, dar şi pe Frontul de Vest, aceştia au fost promovaţi în funcţii, înaintaţi în grade şi au fost decoraţi cu cele mai importante distincţii româneşti.



General de armată Gheorghe Avramescu[1]

Data naşterii: 26 ianuarie 1884.

Studii militare: Şcoala militară de infanterie şi cavalerie, 1908; Şcoala Superioară de război, anul I 1913-1914, anul II 1919-1920.

Grade militare: sublocotenent, 1908; locotenent, 1911; căpitan, 1916; maior, 1917; locotenent-colonel, 1923; colonel, 1929; general de brigadă, 1936 (la vârsta de 52 de ani), general de divizie, 1940; general de corp de armată, 1942, general de armată, 1945.

Funcţii îndeplinite: comandant pluton, companie, batalion, ofiţer în statul major al Diviziei 1 Vânători de Munte, şef Biroul 6 transport al M.St.M, comandant al Corpului de munte(1941-1943),comandant al Corpului 3 Armată(1943-1944), comandant al Armatei a 4 –a (1944-1945).

Decoraţii:

Ordinul “Steaua României“ în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară

Ordinul “Coroana României”, clasa Ofițer cu panglică de Virtute Militară.

Ordinul “Mihai Viteazul“ cl. III – prin DR 2886/17.10.1941- „Pentru priceperea deosebită, curajul, hotărârea şi iniţiativa cu care a condus operaţiunile de cucerire a Bucovinei, a judeţului Hotin, forţarea liniei fortificate a Nistrului şi urmărirea inamicului în Ucraina până la Bug“[2].

Ordinul “Mihai Viteazul” cl. II – prin DR 2549/1.09.1942 – „Pentru modul strălucit cum a organizat şi condus operaţiunile Corpului său de armată în atacul Sevastopolului“[3]

Ordinul “Mihai Viteazul”, model 1944, cl. III cu spade – prin DR 2254/ 15.11.1944 – „Pentru modul cum s-a distins în grelele lupte pentru eliberarea Ardealului de Nord (5 septembrie-12 octombrie 1944)“[4].



General de corp de armată Nicolae Dăscălescu[5]

Data naşterii: 29.06.1884.

Studii militare – Şcoala Militară de artilerie, geniu şi marină – 1908, Şcoala Superioară de Război – 1923

Grade militare: sublocotenent, 1908; locotenent, 1911; căpitan, 1916; maior, 1917; locotenent-colonel, 1923; colonel, 1929; general de brigadă, 1937 (la vârsta de 53 de ani); general de divizie, 1940; general de corp de armată, 1945.

Funcţii îndeplinite – comandant de pluton în Regimentul 8 Artilerie (1908-1909, 1911-1916); comandant de baterie şi de divizion în Regimentul 4 Artilerie (1916-1918); comandant al Regimentului 4 Artilerie (1919-1920); şef de stat major la Divizia 14 Infanterie; şef birou studii în Ministerul de război (1920-1921); subşef de stat major al Corpului 5 Armată (1925); şef de stat major la Comandamentul Trupelor Aeronautice (1925-1931); inspector al Aeronauticii Române (1931-1932); comandant al Regimentului 1 Artilerie Antiaeriană (1932-1933); şef de stat major al Corpului 3 Armată (1933-1936); comandant al Brigăzii 12 Artilerie (1936-1937); secretar general al Ministerului Apărării Naţionale (1937-1938); comandant al Brigăzii 1 Artilerie Antiaeriană (1938-1939); comandant al Diviziei 25 Infanterie (1939-1940); comandant al Diviziei 21 Infanterie (1940-1941); comandant al Corpului 2 Armată (1941-1945); comandant al Armatei a 4-a (ianuarie-februarie, martie-mai 1945)

Decoraţii: „Crucea Comemorativă a războiului 1916-1918”, cu baretele Ardeal, Carpaţi, Bucureşti, Tg. Ocna;

„Coroana României”, clasa a IV-a, cu spade, în grad de ofiţer, cu panglică de Virtute Militară;

Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a la 22.09.1941 – „Pentru modul cum a impulsionat şi condus Divizia sa în luptele din ziua de 12 iulie 1941, când deşi divizia rămăsese cu o valoare de circa 4 batalioane, a rezistat cu bărbăţie atacurilor date de două divizii ruse, susţinute de un violent foc de artilerie de proporţii nebănuite şi de atacul aviaţiei. A fost continuu în linia I, fiind mereu prezent la regimente şi batalioane sub focul violent al inamicului. În ziua de 8 iulie a condus personal regimentul Dorobanţi la atac spre a-şi îndeplini misiunea ordonată“[6]. A stârnit admiraţia mareşalului Ion Antonescu, care a luat, de la pieptul său, propriul ordin primit în Războiul de Întregire şi l-a prins pe pieptul generalului Dăscălescu).

Ordinul „Steaua României” cu spade în grad de Mare Ofiţer, cu panglică de Virtute Militară;

Ordinul „Coroana României”, clasa a III-a;

„Cruciada împotriva comunismului“.



General de divizie Leonard Mociulschi[7]

Data naşterii: 25.03.1889.

Studii militare – Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Infanterie, 1912.

Grade militare: sublocotenent, 1912; locotenent, 1915; căpitan, 1917; maior, 1920; locotenent-colonel, 1932; colonel, 1937; general de brigadă, 1942 (la vârsta de 53 de ani); general de divizie, 1944.

Funcţii îndeplinite – comandant pluton şi companie infanterie, comandant Batalion Vânători de Munte – 1932-1937, comandant al Grupului 4 Vânători Munte, comandant secund al Brigăzii 1 Munte – 1940-1942, comandant al Diviziei 3 Munte – 1943-1945.

Decoraţii:

Ordinul „Mihai Viteazul” cls. a III-a, la 17.10.1941– „Pentru destoinicia şi energia cu care a condus detaşamentele brigăzii la trecerea frontierei în zona Vicovul Cindei, la cucerirea regiunii Storojineţ şi în special la forţarea Nistrului, în zilele de 17 şi 18 iulie, unde sub focul ucigător al inamicului din cazemate a impulsionat prin exemplul personal pe direcţia e efort a brigăzii“.

Ordinul „Mihai Viteazul “cls. a II-a, la 19.02.1944 – „S-a distins prin exemplul personal, destoinicia şi dârzenia cu care a comandat unităţile de Vânători de Munte“.

Ordinul “Mihai Viteazul”model 1944, cu spade cls. a III-a , la 23.03.1945 – „Pentru energia, curajul şi priceperea cu care şi-a condus divizia pe câmpul de luptă“.



B. Generalii din epoca postdecembristă



După evenimentele din decembrie 1989 lumea militară a fost bulversată de încălcarea, uneori grosolană, a normelor cu privire la acordarea gradelor de general. Iată cele mai elocvente exemple.



General Gabriel Oprea[8]

Data naşterii: 1 ianuarie 1961

Studii – Şcoala Militară de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu“, Sibiu, 1983; Facultatea de drept a Universităţii Bucureşti, secţia administrativ (la fără frecvenţă), 1990; Colegiul Naţional de Apărare, 1997; doctor în drept, Universitatea Bucureşti, Facultatea de drept – anul incert, probabil 2000.

Grade militare: locotenent (specializare: intendenţă), 1983, locotenent-major, căpitan – până în 1993; maior, locotenent-colonel şi colonel – în rezervă, în intervalul 1993-2000; general-maior de justiţie militară activ, 2001 (la vârsta de 40 de ani), general de divizie activ, 2003; general-locotenent, 2008 (în rezervă); general (în rezervă), 2009.

Funcţii îndeplinite: ofiţer de intendenţă: 1983-1990; consilier juridic la M.Ap.N. (ofiţer de justiţie militară activ), 1990-1993, preşedinte al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, 2001-2002, prefect, Prefectura municipiului Bucureşti, 2002-2003; ministru delegat pentru Administraţia Publică, Ministerul Administraţiei şi Internelor, 2003-2004; Ministrul Administraţiei şi Internelor, 2008-ianuarie 2009; ministrul Apărării Naţionale, decembrie 2009 -mai 2012; vice-prim-ministru pentru securitate naţională, decembrie 2012-5 martie 2014; vice-prim-ministru pentru securitate naţională, Ministrul Afacerilor Interne, 5 martie 2014- prezent.

Decoraţii: Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, 2000; Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, 2002.



General-locotenent Ilie Botoş[9]

Data naşterii: 1965

Studii militare: NU are. Urmează diferite cursuri în străinătate: 2001 – cursul „Contraterorism“, Academia Internaţională de Arte Marţiale din cadrul Colegiului Izraelian de Securitate şi Investigaţii; în decembrie 2006 – Curs de securitate naţională, Colegiul Galilee, Israel; martie 2007 – Curs avansat de securitate naţională, Colegiul Galilee, Israel; mai 2007; Curs pentru generali, amirali şi ambasadori, Colegiul de Apărare NATO; august 2007 – Programul „Securitatea internaţională şi naţională”, Şcoala pentru Studii Guvernamentale John F. Kennedy, Universitatea Harvard; ianuarie 2008, curs de contraterorism, Israel.

Grade militare: locotenent-major, 1991; căpitan magistrat, 1995; maior magistrat, 1999; locotenent-colonel magistrat, 2000; colonel magistrat, 2002; general de brigadă (r.) 2003 (la vârsta de 38 de ani)[10]; general-maior magistrat, 2007; general-locotenent 2011.

Funcţii îndeplinite: judecător militar la Tribunalul Militar Cluj, 11.02-17.07.1991; procuror militar criminalist şi prim-procuror militar la Parchetul Militar Cluj, 1991-2002; procuror militar şi procuror general adjunct la Parchetul Naţional Anticorupţie, 2002-2003; procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2003-2006; şef (consilier juridic şef) al Direcţiei Legislaţie şi Asistenţă Juridică a Ministerului Apărării Naţionale, 2006-2008; consilier al ministrului Apărării Naţionale (şi consilier juridic şef) la microstructura „Consilierii Ministrului“, 2008-2009; locţiitor al directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, 2009-2010; şef al Direcţiei Informaţii Militare şi locţiitorul directorului general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării pentru Informaţii Militare, 2010-2012; director general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, 01.08.2012-ianuarie 2013; Secretar de stat pentru Securitate Naţională, Guvernul României, Februarie 2013-Martie 2014; Secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne, martie 2014-prezent.

Decoraţii: Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, 2011; Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, 2012; Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de „Cavaler”; Ordinul Virtutea Militară în grad de „Cavaler”, 2010.



Generalul-locotenent Cătălin Ştefăniţă Zisu

Data naşterii: 1966.

Studii militare: Liceul Militar “Dimitrie Cantemir, 1985; Şcoala de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu“, Sibiu, 1988.

Grade militare: locotenent, 1988; locotenent-major, căpitan, maior, locotenent-colonel, colonel, general de brigadă (lipsesc date), 2003 (la vârsta de 37 de ani), general-maior, 2007, general-locotenent, 2011.

Funcţii îndeplinite: până în 2006 lipsesc date certe despre funcţiile îndeplinite; comandant al Comandamentului Logistic Întrunit, 2006-2012; preşedinte al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale,2012-2013; comandant al Comandamentului Logistic Întrunit, 2013-present.

Decoraţii: „Virtutea Militară” în grad de cavaler, 2002; „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, 2010; „Steaua României“ în grad de cavaler, 2011; „Virtutea Militară“ în grad de ofiţer, 2013.



Generalul-maior medic prof. univ. dr. Ioan Sârbu[11]

Data naşterii: 17.10.1958.

Studii militare: Şcoala Militară de Subofiţeri Sanitari, 1979; Institutul Medico-Militar Bucureşti, 1996; curs de implantologie orală S.U.A. (trei luni), 1996; curs de competenţă în implantologie orală; doctor în ştiinţe medicale, 2001; curs postuniversitar de perfecţionare în domeniul securităţii şi apărării naţionale „Securitate şi bună guvernare“, 2009.

Grade militare: sergent-major, plutonier, 1979-1990, locotenent-major, 1992; căpitan, 1994; maior, 1999; locotenent-colonel, 2000; colonel, 2002; general brigadă, 2004 (la vârsta de 52 de ani ), general-maior, 2009.

Experienţă profesională: sanitar-şef în Laboratorul de igienă şi Secţia de chirurgie maxilo-facială la Spitalul Militar Central, 1979-1990; medic în Secţia chirurgie maxilo-facială şi reconstructivă la Spitalul Clinic Militar Central, 1996- 2000; medic specialist în Secţia odontologie, paradontologie şi protetică la Spitalul Clinic Militar Central, 2000-2002; Şef Secţie odontologie, paradontologie şi protetică din Centrul Clinic de Stomatologie şi Implantologie la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central, 2002 -2003; comandantul Institutului Medico-Militar Bucureşti 2003-2004; comandantul Spitalului Clinic de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti, 2004-2009; Şeful Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale, 2009-2010; consilier al Ministrului Apărării Naţionale, mai-iulie 2010; ofiţer în Statul Major General al Ministerului Apărării Naţionale 2010-2011; consilier la Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Sportului, Direcţia Generală Învăţământ Superior, 2011-2012; şeful Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale, decembrie 2012-ianuarie 2013; consilier al Şefului Statului Major General 2013-2014; şeful Direcţiei Medicale a Ministerului Apărării Naţionale, 2014.

Decoraţii: Ordinul “Meritul Sanitar” în grad de mare ofiţer, 2004.



Contraamiral de flotilă dr. Tiberiu Fraţilă[12]

Data naşterii: 31.07.1962.

Studii militare: Liceul Militar de Marină “Alexandru Ioan Cuza”, 1980, Institutul de Marină “Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Marină Militară, 1984, curs postuniversitar de perfecţionare în conducerea activităţii de comunicare şi relaţii publice, Colegiul de Comandă şi Stat Major, Academia de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2000; curs Peace Support Operations, Centrul Regional de Pregătire PfP, A.Î.S.M., Bucureşti, 2002; curs de corespondenţi de război, Belgia, 2005; Colegiul Naţional de Apărare, Bucureşti, 2007.

Grade militare: de la locotenent la comandor – lipsă date; contraamiral de flotilă, 2011 (la vârsta de 49 de ani).

Experienţă profesională: comandant serviciu de luptă navigaţie, Vânătorul de submarine 32 – 1984-1985; ofiţer în statul major al Divizionului 339 Vânătoare de submarine şi ofiţer în comandamentul Diviziei 42 Maritime (probabil activist de partid) 1985-1989; jurnalist militar, 1990-1998; diferite funcţii pe linie de informare şi relaţii publice la M.Ap.N., 1989-2012; director adjunct al Direcţiei Ocupare şi Salarizare, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (detaşat), 2012-2014; şef al Direcţiei personal şi mobilizare din Statul Major General, din ianuarie 2014.

Ordine şi decoraţii:
- Emblema Onoarea Armatei României;
- Emblema de Onoare a Statului Major General;
- Emblema de Onoare a Forţelor Aeriene;
- Emblema de Onoare a Forţelor Terestre;
- Emblema de Merit „În slujba Păcii”;
- Semnul onorific „În serviciul patriei” pentru ofiţeri, pentru 25 de ani de activitate;
- Semnul onorific „În serviciul patriei” pentru ofiţeri, pentru 20 de ani de activitate;
- Ordinul „Meritul Militar” clasa a III-a.



C. Analiza comparativă



Militarii din etapa interbelică sunt cei care au participat în timpul Primului şi celui de-Al Doilea Război Mondial la realizarea şi, ulterior, la apărarea României Mari. Cei actuali au participat marginal la evenimentele din decembrie 1989 şi, pe fondul haosului din societatea românească, au avut acces rapid la grade şi funcţii la care în mod normal nu ar fi putut aspira. Din analiza comparativă a acestora se desprind următoarele aspecte.

Carierele generalilor din epoca interbelică au avut la bază prevederile diferitelor variante ale „Legii asupra înaintărilor în armată“[13]. Regulile, principiile şi criteriile stricte ale acesteia – corelaţia grad-funcţie; obligativitatea absolvirii unor cursuri şi susţinerea unor examene deosebit de riguroase; avansarea în gradul următor numai după îndeplinirea stagiului minim în gradul deţinut şi după îndeplinirea stagiului la trupă – au fost respectate integral, indiferent de cine s-a aflat la conducerea României. Stagiile minime în grad erau următoarele: slt. – 3 ani; lt. – 4ani; cpt. – 6 ani; mr. – 4 ani; lt.-colonel – 4 ani; colonel – 4 ani. Colonelul, ca să fie înaintat la gradul de general de brigadă, trebuia să fi comandat doi ani, efectiv, acelaşi regiment. Generalul de brigadă, pentru a fi avansat general de divizie, trebuia să aibă patru ani vechime în grad şi să fi comandat o divizie un an neîntrerupt. Generalul de divizie, ca să fie avansat general de Corp de armată, trebuia să aibă o vechime în grad de cel puţin cinci ani[14]. În aceste condiţii, cei trei generali din etapa interbelică, respectând integral aceste criterii, au primit stelele de general astfel: Gheorghe Avramescu – prima la 53 de ani, a doua la 56 de ani, a treia la 58 de ani şi a patra la 61 de ani; Nicolae Dăscălescu – prima la 53 de ani, a doua la 56 de ani şi a treia la 61 de ani; Leonard Mociulschi – prima la 53 de ani, a doua la 55 de ani. De reţinut – ultimele grade au fost obţinute în timp de război.

După 1989 au fost elaborate legi, regulamente şi dispoziţiuni, fiind aprobat chiar Ghidul Carierei Militare, toate stabilind în amănunt condiţiile de îndeplinit de către militari pentru înaintarea în grad şi funcţie. Reglementările acestora nu difereau esenţial de regulile, principiile şi criteriile din vremea interbelică. Dar ele nu vor fi aplicate tuturor militarilor. Cei cu abilităţi extra profesionale, în special cei apropiaţi de conducătorii politici, au fost permanent favorizaţi. Vârsta de înaintare la gradul de general a scăzut drastic faţă de etapa interbelică: Gabriel Oprea – primeşte prima stea de general la 40 de ani, a doua la 42 de ani, a treia la 47 şi a patra la 48 de ani; Cătălin Ştefăniţă Zisu – prima la 37 de ani, a doua la 41 de ani, a treia la 45 de ani; Ioan Sârbu – prima stea la 53 de ani, a doua stea la 57de ani. Un caz interesant este şi cel al actualului şef al S.M.G. – Ştefan Dănilă – care, în intervalul 2009-2011, a fost de trei ori avansat, primind prima stea de general la 44 de ani, a doua la 45 de ani şi a treia la 46 de ani!

În toate aceste cazuri termenele prevăzute de lege ca stagii minime în grad nu au fost respectate. Cătălin Ştefăniţă Zisu a reuşit la doar 37 de ani, după o carieră militară de doar 15 ani, să primească prima stea de general. După o carieră de 11 ani de subofiţer sanitar, doar 15 ani i-au fost necesari lui Ioan Sârbu pentru a reuşi avansarea de la gradul de plutonier la cel de general de brigadă. Ilie Botoş, deşi nu a absolvit nici o şcoală militară, în doar 12 ani de activitate după activare a fost avansat general, primind prima stea la 38 de ani, a doua la 42 de ani şi a treia la 46 de ani.

Aceşti militari, cu excepţia lui Ştefan Dănilă, nu au comandat subunităţi, unităţi, mari unităţi sau structuri care să le permită astfel de avansări. Gabriel Oprea, pe parcursul unei cariere de cadru militar activ de doar aproximativ 14 ani, a primit două stele de general. Celelalte două stele le-a primit în rezervă. Motivele avansării acestuia nu au nimic comun cu prevederile legale: prima stea de general a primit-o pe timpul când îndeplinea funcţia de preşedinte al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale; a doua stea a primit-o pentru că a fost un bun prefect; a treia pentru că a înfiinţat filiala A.N.C.M.M.R.R. din judeţul Ilfov, a patra pentru că şi-a dat demisia din fruntea Ministerului de Interne. Mai mult, pentru Gabriel Oprea propunerea de avansare la gradul de general de brigadă nu a fost făcută de ministrul Apărării Naţionale, aşa cum prevedea lege, ci de premierul Adrian Năstase, ea nemaifiind discutată în Colegiul M.Ap.N.

Pentru ceilalţi generali este greu de explicat cum au fost respectate criteriile prevăzute în Ghidul Carierei Militare pentru astfel de avansări: cunoştinţe generale şi de specialitate, abilităţi cognitive, competenţe generale şi de specialitate specifice domeniului militar în care au fost încadraţi/numiţi [15].

Toţi generalii din epoca interbelică au fost avansaţi numai în timpul cât au fost în activitate. După 1990 obţinerea gradelor în rezervă a devenit extrem de facilă. Specialistul în domeniu este Gabriel Oprea, care, după ce obţine gradele de maior, locotenent-colonel şi colonel în rezervă, este reactivat, obţine două stele de general în activitate, ulterior după trecerea în rezervă obţinând celelalte două stele de general. Acesta a declarat că este foarte mândru de faptul că este general, nemenţionând nimic de faptul că ar fi mândru şi de modul cum a obţinut stelele de general.[16] Ilie Botoş, trecut în rezervă colonel, este avansat general de brigadă în rezervă, după care este reactivat, ulterior primind încă două stele de general.

Generalii din intervalul interbelic, de regulă, nu erau detaşaţi la alte ministere. Fac excepţie următorii generali, care, în guvernarea Ion Antonescu, au îndeplinit următoarele funcţii: Nicolae Scarlat Stoenescu, ministrul de Finanţe (1941-1942); Radu Rosetti, ministrul Educaţiei Naţionale, Cultelor şi Artelor (27.01-11.11.1941) şi Ion Sichitiu, ministrul Agriculturii (1941-1942).

Cu totul alta este situaţia astăzi, când detaşarea generalilor la alte ministere se pare că este la modă în M.Ap.N. Atunci când, ca urmare a câştigării alegerilor de către un nou partid/alianţă, are loc şi schimbarea conducerii ministerului, cei apropiaţi vechii conduceri îşi aranjează detaşarea, în locuri călduţe, la alte ministere. Gen.-lt. Cătălin Stefăniţă Zisu, în anii 2012-2013, a fost detaşat ca preşedinte al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. G-ral-mr. Ioan Sârbu, în anii 2011-2012, a fost detaşat consilier al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Sportului – Direcţia Generală Învăţământ Superior 2011-2012. Contraamiralul Tiberiu Frăţilă în perioada 2012-2014 a fost detaşat ca director adjunct al Directiei Ocupare şi Salarizare, Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice. Gen.-lt. Ilie Botoş, în intervalul februarie 2013-martie 2014, a fost detaşat ca Secretar de stat pentru Securitate Naţională, Guvernul României, iar din martie 2014 ca Secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne.

Foarte interesante sunt de urmărit mişcările de personal, din culise, pe care protectorii acestor personaje le-au efectuat pentru a asigura liniştea acoliţilor lor. Odată pericolul trecut, aceştia, cu excepţia lui Ilie Botoş, care l-a urmat pe Gabriel Oprea la M.A.I., au revenit la M.Ap.N., pe funcţiile avute anterior sau pe altele superioare, chiar dacă nu aveau pregătirea profesională necesară. Astfel, contraamiralul Tiberiu Frăţilă, utecist, jurnalist militar şi specialist în comunicare a ajuns să răspundă de mobilizarea Armatei Române.

Nici unul dintre generalii din vremea interbelică nu a deţinut titlul de doctor şi/sau de profesori universitar. Singurele preocupări ale acestora erau legate de sistemul militar şi de găsirea soluţiilor care să asigure o structură a forţelor armate corespunzătoare pericolelor care ameninţau România şi o stare de operativitate superioară unităţilor şi marilor unităţi. Generalii postdecembrişti au avut cu totul alte preocupări, manifestând o apetenţă deosebită pentru obţinerea unor titluri ştiinţifice, care să le permită ascensiunea în domeniul militar şi accesul în anumite cercuri academice. Obţinerea acestor titluri ştiinţifice s-a făcut de multe ori cu încălcarea prevederilor legale, în final fiind necesară intervenţia D.N.A. – vezi scandalul U.N.Ap., legat de filiera de obţinere a titlurilor de „doctor în ştiinţe militare“ şi, apoi, de cadru didactic universitar[17]. Obţinerea titlurilor ştiinţifice s-a făcut potrivit panseului „Dacă te baţi, sunt şi excepţii!“, atât de apreciat de Gabriel Oprea. Acesta a reuşit, într-un interval de doar 2-3 ani de la obţinerea doctoratului, să devină profesor universitar şi conducător de doctorat, deşi statutul cadrelor didactice prevede o vechime de cel puţin 10-15 ani. La rândul său, Ioan Sârbu are o ascensiune academică uluitoare. Este numit direct şef de lucrări, sărind peste gradele de preparator şi asistent universitar, care ar fi necesitat o vechime didactică de 9 ani. Deoarece vechimea didactică prevăzută pentru obţinerea titlului de conferenţiar era de 20 de ani, acesta îşi echivalează vechimea în muncă – inclusiv anii când era brancardier şi student – cu cea didactică. Tot Ioan Sârbu, şeful Catedrei de Implantologie din cadrul Facultăţii de Stomatologie şi consilier al ministrului Educaţiei, a fost acuzat că a plagiat o lucrare a unui mare implantolog american şi şi-a îmbogăţit c.v.-ul cu un articol care nu-i aparţine[18].

În epoca interbelică, pentru a putea fi avansaţi la gradul de general, ofiţerii trebuiau să se distingă prin alese însuşiri morale. Nici unul din cei trei generali prezentaţi nu a fost implicat în acte de corupţie. Toţi sunt oameni cu un caracter ales, de o cinste deosebită şi de o rară modestie. Toţi, deşi au ocupat funcţii deosebit de importante, nu au acumulat averi considerabile.

Cu totul alta este situaţia generalilor contemporani, deseori acuzaţi de implicare în fapte compromiţătoare pentru un militar.

Gabriel Oprea a fost acuzat de către preşedintele României că este „conducătorul mafiei personale“ a premierului Adrian Năstase. Tot el este acuzat de relaţii dubioase cu teroristul Omar Hayssam, de implicare în dosarul „Diplome titluri universitare“, de comiterea unor grave ilegalităţi în procesul de recalculare şi revizuire a pensiilor militare şi de avansarea ilegală a unor politicieni, ziarişti şi procurori, dar şi a unor subofiţeri şi maiştri militari la gradul de generali în rezervă. Averea sa este impresionantă: două terenuri în Pipera şi Voluntari; două apartamente în Bucureşti, trei case de locuit în Bucureşti şi Pipera, două case de vacanţă la Predeal şi Mangalia; două autoturisme; bijuterii – 10.000 euro; picturi, tablouri – 50.000 euro; conturi bancare – 60.887 lei, 141.458 euro.[19]

Cătălin Ştefăniţă Zisu este acuzat că ar fi artizanul tuturor scandalurilor din jurul Clubului Steaua, de implicare în schimbul de terenuri dintre minister şi Gigi Becali, de aranjarea unei licitaţii cu dedicaţie[20], de obţinerea de titluri universitare şi ştiinţifice în condiţii dubioase[21]. Este posesorul următoarei averi: un teren intravilan în Bucureşti, două case de locuit în Bucureşti şi în judeţul Prahova, un autoturism BMW.[22]

Ioan Sârbu este acuzat că a umilit, persecutat şi îndepărtat din Spitalul Militar nume importante ale şcolii de medicină românești[23], pentru îndepărtarea cărora a propus desfiinţarea Facultăţii de Perfecţionare şi Specializare din Institutul Medico-Militar şi a contribuit decisiv la desfiinţarea clinicilor universitare din SCUMC, acolo unde se pregăteau viitorii medici militari[24]; implicarea în afacerea “Radius Medical”[25]. Posedă următoarea avere: două terenuri intravilane în Bucureşti şi în Buşteni, una casă de locuit în Bucureşti, una casă de vacanţă în Buşteni, bijuterii – 18.500 euro, tablouri – 9.000 euro, conturi – 6.812 lei şi 23.000 euro[26].

Ilie Botoş este acuzat că a soluţionat dosarul referitor la doborârea elicopterului IAR-330, în 23 decembrie 1989, în care se aflau generalii Nuţă şi Mihalea, ca fiind un accident de muncă provocat de echipajul elicopterului.[27] În urma celebrei dispariţii a lui Hayssam, generalul şi-a prezentat demisia de onoare. Este posesorul următoarei averi: una casă de locuit la Sibiu, două autoturisme, conturi în bancă – 3.188 euro, 29.939 dolari şi 69.302 lei, a acordat un împrumut de 160.000 euro, are un împrumut scadent în anul 2031 în valoare de 39.926 euro.[28]

La generalii din vremea interbelică este foarte uşor să afli evoluţia în cariera militară din punct de vedere al gradelor. La generalii contemporani este o adevărată aventură să încerci să identifici cu exactitate data avansărilor în grad, care este omisă, cu bună ştiinţă, din biografiile făcute publice. Celebru din acest punct de vedere este Cătălin Ştefăniţă Zisu, a cărui biografie nu apare nici măcar în lucrarea „Piramida cantemiristă – de la lampasul cantemirist la vipuşca de general“, dedicată foştilor absolvenţi ai instituţiei care au reuşit să obţină gradul de general. Unii îşi cosmetizează biografiile, omiţând etapele în care au fost secretari U.T.C. – Tiberiu Frăţilă şi Cătălin Ştefăniţă Zisu (1989 – la Regimentul 1 Mecanizat), alţii prezintă eronat funcţiile îndeplinite. Astfel din curriculum vitae al lui Gabriel Oprea aflăm că acesta, în intervalul 1983-1990 ar fi fost ofiţer economist în M.Ap.N. În perioadă respectivă, conform prevederilor statelor de organizare, acesta nu ar fi putut fi încadrat decât în funcţiile de ofiţer 3 sau 4 de intendenţă (echivalente gradului de căpitan sau maior). Plin de mândrie acesta a declarat în Emisiunea „Jocuri de putere“ că a fost locţiitor şi comandant al unei „unităţi speciale“, atunci când, în 1992, avea gradul de locotenent major.[29] Interesant este că în curriculum vitae acesta are trecută în anii 1990-1993 funcţia de magistrat militar, care nu are nimic comun cu comanda unei unităţi militare, fie ea şi specială. Gabriel Oprea nu a specificat cu ce se ocupa celebra „unitate specială“, dar, din informaţiile publice anterioare, se pare că este vorba de hotelurile Armatei din Mangalia. Se pare că aceşti domni nu au învăţat nimic din păţania unei celebre analfabete, devenită academician de renume mondial.



Pe parcursul istoriei au mai existat epoci în care unii generali ai Armatei Române, datorită sprijinului politic de care s-au bucurat, prin acţiunile întreprinse, au devenit deosebit de periculoşi pentru stabilitatea organismului militar.

În anul 1888 din cauza sistemului de corupţie instituit de ministrul de Război, generalul Alexandru Anghelescu, s-a ajuns în situaţia că „nouă zecimi dintre generali erau oameni corupţi sau ambiţioşi de cea mai proastă speţă“[30]. Ofiţerii tineri, cu ajutorul presei, reuşesc să determine demiterea ministrului corupt şi condamnarea acestuia şi a doi dintre membrii de bază ai „găştii generalului Angelescu“, fraţii Maican.[31]

În anii 1914-1916, în vremea neutralităţii, generalul Dumitru Iliescu, secretarul general al Ministerului de Război, cel care conducea, de fapt, ministerul, s-a remarcat prin faptul că nu a comandat nici măcar o brigadă şi a evitat cu mare abilitate toate examenele de specialitate. În schimb a reuşit să se înconjoare de „toţi linguşitorii, toţi doritorii de a parveni“, iar în jurul Marelui Cartier General a grupat mii de ofiţeri protejaţi de puternicii zilei. La comanda marilor unităţi au fost numite elemente mediocre, care se bucurau de sprijin politic. În acelaşi timp „gheşefturile“ de la Ministerul de Război vor afecta serios înzestrarea Armatei Române, întrucât cei din „clica generalului Iliescu“, în schimbul comisionului, au acceptat materiale „de orice calitate, oricât de degradate ar fi, pe un preţ care corespundea cu întreita valoare a obiectelor“[32]. A urmat dezastruoasa campanile a anului 1916, în urma căreia cei din „clica lui Iliescu“ au fost îndepărtaţi, dar preţul plătit de militarii români a foste extrem de dureros.

În intervalul 1930-1940, în jurul regelui Carol al II-lea s-a format şi a acţionat o „camarilă“, această epocă fiind caracterizată de o corupţie care a atins un nivel greu de imaginat. Din păcate, cu sprijinul unor militari din ierarhia superioară a Armatei, cooptaţi în această „camarilă“, au fost fraudaţi banii publici destinaţi Armatei şi a fost sabotată industria de apărare, prin acordarea comenzilor cu prioritate firmelor străine, bineînţeles contra unor comisioane substanţiale[33]. A urmat dezastruosul an 1940, când România Mare s-a prăbuşit. În septembrie 1940, după abdicarea regelui Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu a luat măsura trecerii în rezervă a tuturor militarilor din „camarilă“, o parte dintre ei fiind trimişi în judecată. Răul era, însă, făcut şi, cu toate eforturile făcute de noua conducere, Armata Română a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial cu o înzestrare necorespunzătoare.

Astăzi, în Ministerul Apărării Naţionale „clica lui Gabriel Oprea“ – Ilie Botoş, Ioan Sârbu, Cătălin Ştefăniţă Zisu, Tiberiu Frăţilă ş.a. – face legea, chiar dacă unii dintre ei, momentan, nu mai sunt încadraţi în M.Ap.N. Au rămas fidelii lor, implementaţi în toate structurile şi la toate nivelurile. În condiţiile în care starea de operativitate a Armatei Române este de aproximativ 40 a sută – lucru nemaiîntâlnit în istoria contemporană a României –, când muniţia disponibilă asigură ducerea acţiunilor de luptă doar pentru 8 ore, când unii specialişti militari consideră că ocuparea României de către Rusia s-ar putea face în 4-8 ore, aceşti generali şi sprijinitorii lor politici sunt preocupaţi cum să întărească controlul politic asupra Armatei – vezi ultima iniţiativa legislativă a P.S.D. Nimic despre sporirea semnificativă a alocării bugetare imediate pentru mărirea operativităţii, pentru îmbunătăţirea înzestrării unităţilor, pentru revigorarea industriei de apărare. Doar întărirea controlului politic. Faptul că, totuşi, la nivelul brigăzilor şi diviziilor au fost numiţi în ultima vreme militari care s-au afirmat în teatrele de operaţiuni este un lucru bun. Dar atât timp cât la conducere sunt cei din „clica lui Gabriel Oprea“, pericolul pentru Armata Română este imens. Având în vedere experienţele istorice anterioare este clar că, mai devreme sau mai târziu, şi această clică va dispărea. Eu sper că nu înainte de a răspunde pentru distrugerea organismului militar românesc. Este singura soluţie posibilă. Cu cât vor dispărea mai repede, cu atât va fi mai bine, pentru Armata Română!

10 aprilie 2014

Colonel (r.) Remus Macovei



Sursa: http://scmdfiliala1constanta.blogspot.ro/2014/04/generalii-de-ieri-generalii-de-astazi.html



[1] Dr. Alesandru Duţu, Florica Dobre, Drama generalilor români. 1944-1964. Ed. Enciclopedică, Bucureşti , 1997, pag. 50.

[2] Eugen Stănescu, Gavril Preda, Mircea Cosma, Iulia Stănescu, Cavaleri ai ordinului militar de război „Mihai Viteazul“, Ed. Salgo, Sibiu, 2012, pag. 147.

[3] Ibidem, pag. 138.

[4] Ibidem, pag. 311.

[5] N. Dăscălescu, Nicolae Dăscălescu – generalul-soldat. Ed. Militară, Bucureşti, 1995.

[6] Eugen Stănescu, Gavril Preda, Mircea Cosma, Iulia Stănescu – op.cit., pag. 175.

[7] Dr.Alesandru Duţu, Florica Dobre – op.cit., pag. 191.

[8] Curriculum vitae– www.mai.gov.ro

[9] Curriculum vitae – www.mai.gov.ro

[10] Monitorul Oficial, nr. 860 din 3 decembrie 2003.

[11] Curriculum vitae – www.mapn.ro

[12] Curriculum vitae – www.mapn.ro

[13] Direcţia Management Resurse Umane, O istorie a structurii centrale de personal a armatei române. 1862-1947. Editura Centrului Tehnic Editorial al Armatei, Bucureşti, 2006, pag. 213-225.

[14] Ibidem.

[15] Monitorul Oficial, partea I-a , nr. 125 din 18 februarie 2011 – H.G.106/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare.

[16]Emisiunea „Jocuri de putere“, Realitatea TV, 9 aprilie 2014.

[17] Ondine Gherguţ – U.M. 1500 euro. În afacerea „Academia Militară, 100 de ofiţeri suspecţi de corupţie“, România liberă, 13 martie 2009.

[18] Adevărul, 18 ianuarie 2014, pe http://adevarul.ro/news/eveniment/generalul-ioansirbu-numit-nou-sef-sistemul-medical-militar-1_52da6147c7b855ff5695fcb2/index.html; http://adevarul.ro/news/eveniment/un-plagiator-sef-sistemul-medicalmilitar-1_50ec248a56a0a6567e545778/index.html. Vezi şi: http://stirile.rol.ro/gen-prof-dr-teodor-horvat-din-cauza-generalului-sarbu-puteam-intra-in-guinness-book-ca-medicul-care-a-operat-singur-un-pacient-842951.html.

[19]Declaraţie de avere –www.mai.gov.ro

[20] Ziarul Atac, 17 aprilie 2011.

[21]Infomondo militar, 27 august 2012.

[22] Declaraţie de avere – www.mapn.ro

[23] Caţavencii, nr.4 (82),2013.

[24] Ziarul de investigaţii, 27 mai 2011.

[25] Caţavencii nr.5 (83), 2013.

[26]Declaraţie de avere – www.mapn.ro

[27]http://www.jurnalulbucurestiului.ro/in-ce-masura-au-influentat-armata-romana-cei-scoliti-in-urss-1/.

[28]Declaraţie de avere – www.mai.gov.ro.

[29]Emisiunea „Jocuri de putere“ , Realiatea TV, 9 aprilie 2014.

[30]Remus Macovei, Corupţia şi Armata Română. Ed. Muntenia, Constanţa, 2004, pag. 27.

[31]Ibidem, pag. 30-31.

[32]Ibidem, pag. 42.

[33] Ibidem, pag. 55.
http://www.altermedia.info/romania/2014/05/18/generalii-de-ieri-generalii-de-astazi/