POLITICA
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Ultimele subiecte
» BRUIOANE INSECTAR
Vin Iul 20, 2018 9:39 am Scris de Admin

» NEWS Mare e grădina facebook și multe vaci , mulți boi se balegă în dânsa
Vin Iul 20, 2018 9:17 am Scris de Admin

» RETRO Mare e grădina facebook și multe vaci , mulți boi se balegă în dânsa
Mar Mar 27, 2018 8:44 pm Scris de Admin

» PAGINILE MELE FB
Dum Mar 04, 2018 11:56 am Scris de Admin

»  grupurile mele FB
Dum Mar 04, 2018 11:00 am Scris de Admin

» A Alfabetic GALERII FB urmarite
Joi Dec 14, 2017 2:11 pm Scris de FUCK YOU

» B Alfabetic GALERII FB urmarite
Joi Dec 14, 2017 2:09 pm Scris de FUCK YOU

» C Alfabetic GALERII FB urmarite
Joi Dec 14, 2017 2:07 pm Scris de FUCK YOU

» D Alfabetic GALERII FB urmarite
Joi Dec 14, 2017 2:06 pm Scris de FUCK YOU

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare

Asasinii viitorului (8)

In jos

Asasinii viitorului (8)

Mesaj Scris de BEAU & BEAU la data de Sam Mai 17, 2014 4:57 pm

Partea II. Şcoala de la Frankfurt – altă poveste cu evrei

Motto:

”Pentru a lichida popoarele se începe prin a le altera, prin a le sterge memoria. Le distrugi cărtile, istoria, cultura si altcineva le scrie alte cărti, le dă altă cultură, le inventează o altă istorie. Între timp poporul începe să uite ceea ce este si ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita si mai repede, limba nu va mai fi decît un simplu element de folclor, care mai devreme sau mai tîrziu va muri de moarte naturală.”

(Milan Hubl, 1927-1989, istoric ceh)

Cum spuneam, ceea ce avea mai apoi să se numeascăScoala de la Frankfurt, Institutul pentru Cercetări Sociale (Institut für Sozial-Forschung), a luat nastere în 1923, sub conducerea lui Carl Grünberg, un marxist convins, profesor la Universitatea din Viena, evreu născut în Focsani (sic!). Acesta a condus institutul, denumit initial Institutul pentru Marxism, între anii 1923-29. Ca si restul de teoreticieni de la acest institut, si el a fost entuziasmat de teoria marxismului cultural, sustinută de către Georg Lukacs în 1923, în cadrul Săptămânii de studiu marxist.(Erste Marxistische Arbeitswoche) Printre participantii la seminar s-a numărat si tânărul Felix Weil, evreu originar din Argentina, mostenitor al unei mari averi, cel care finantase săptămâna de studiu, si care s-a hotărât să dea o nouă directie activitătii din institut, asigurând si finantarea acestuia. Scopurile lui erau clare, astfel că mai târziu îi va mărturisi lui Martin E. Jay, profesor de istorie la UC Berkeley, autor al unei lucrări fundamentale asupra Scolii de la Frankfurt, citez:

”Îmi doream ca institutul să devină cunoscut, poate faimos, pentru contributiile sale la marxism”.

Foarte frumos! Din păcate, dl. Felix Weil dorea ceva mai mult. Entuziasmat de teoriile lui Georg Lukacs si dispunând si de mijloace financiare suficiente, dorea ca acestea să devină o ideologie în toată regula, reorientând cercetarea asupra aspectelor sociale din Germania acelor ani înspre o nouă teorie a revolutiei sociale. Astfel că în 1930, conducerea institutului a fost preluată de un tânăr marxist, Max Horkheimer, si el de origine evreiască. Acesta a avut grijă să completeze schema cu cadre noi, revoluționare, cei mai proeminenti dintre noii veniti fiind Eric Fromm si Wilhelm Reich, ultimul devenind promotorul feminismului si al matriarhatului si un student tânăr absolvent pe nume Herbert Marcuse. Alt membru important al Scolii, care va deveni ulterior cel mai apropiat colaborator al său, a fost Theodor Adorno. În fine, alti membri proeminenti ai Scolii au fost Friedrich Pollock, Otto Kirchheimer, Leo Löwenthal, Franz Leopold Neumann, Siegfried Kracauer, Alfred Sohn-Rethel si Walter Benjamin. Inutil să mai repet, toti acesti gânditori erau de origine evreiască.

În primul rând evrei, si de-abia mai apoi marxisti, să nu uităm acest lucru! În 1933, odată cu victoria în alegeri a national-socialistilor, membrii Scolii au părăsit Germania pentru a-si stabili cartierul general în SUA. Singurele exceptii au fost Alfred Sohn-Rethel care s-a stabilit în Anglia, si Walter Benjamin, care s-a sinucis în momentul în care era să fie capturat de nazisti. Odată ajunsi pe pământ american, teoria a trebuit si ea să fie adaptată noilor realităti, aplicarea ei în Germania fiind amânată pentru vremuri mai bune.

Cap. 1 Un revizionist al crestinismului – Erich Fromm

Cum spuneam, printre cei mai cunoscuti membri ai Scolii de la Frankfurt, alături de dr. Wilhelm Reich, s-a numărat si dr. Erich Fromm. Câteva repere biografice acum. Erich Fromm s-a născut în Germania, în Frankfurt pe Main, copilul unic al unei familii de evrei ortodocsi. A început studiile superioare în 1918, la universitatea din orasul natal, urmând două semestre jurisprudenta, schimbând în anul următor cu studiul sociologiei la Heidelberg. În 1922 îsi încheie studiile de sociologie cu titlul de doctor(PhD). În anii următori se pregăteste să devină psihanalist la sanatoriul din Heidelberg al Friedei Reichmann, si ea evreică de origine, cu care se va si căsători ulterior. Îsi încheie studiile de psihanaliză în 1927, când începe si practica clinică. În 1930 devine membru si/sau angajat, cum vreti Dvs., al Institutului de Cercetări Sociale, asa-numita Scoală de la Frankfurt. De teama nazistilor, în 1934 pleacă la Geneva si apoi definitiv în America. A continuat toată viata să se ocupe cu psihanaliza, în paralel cu studiile legate de activitatea revolutionară a Scolii de la Frankfurt.

As dori să fac acum o scurtă paranteză. Rog cititorul să mă scuze pentru precizările pe care le fac totdeauna cu privire la originea etnică a celor pomeniti în această lucrare. Am considerat că e mai bine asa, să precizez cu claritate originea etnică, eventual si dacă respectivul este evreu ortodox sau ateu, pentru că am observat că afirmatii de genulmarea majoritate… erau evrei, conduc la acuzatia destereotipie anti-semită prin imprecizie, cum spunea careva. Asa că am socotit că este mai bine să precizez care personaj este evreu, lăsând la latitudinea cititorului să tragă concluziile de rigoare.

Revenind la dr. Erich Fromm, să precizăm că întreaga sa filozofie este un amalgam al teoriei freudiene a determinismului sexual cu materialismul dialectic al lui Marx, ambele, teorii anti-crestine si vehement contestate de către dreapta conservatoare, la care Fromm a adăugat dimensiunea libertătii, cea care ajută omul să le depăsească pe celelalte două, care, dacă e să fim simplisti, conform teoriilor dânsilor, se reduc doar la mâncare si sex. Orisicât, cum spuneam mai înainte, materialismul economic a dat faliment în mod iremediabil în anii ’90 ai secolului trecut, la fel si teoria psihanalitică asa cum a fost formulată ea initial de către Freud. Să vedem acum principalele directii ale gândirii lui Fromm cu privire la credintă si familie, pilonii civilizatiei occidentale. Principalele sale idei se regăsesc în culegerea de eseuri intitulată The Dogma of Christ and other Essays on Religion, Psychology and Culture, (1955, 1958 & 1963), un fel de breviar al teoriilor sale. În ceea ce priveste teoria sa privind crestinismul, vom lua ca referintă cunoscutul eseu Dogma lui Cristos (The Dogma of Christ).

Să precizăm pentru început că ideea centrală a teoriei sale este că religia, ca substitut al unor satisfactii reale de ordin material ale individului, nu este decât un mijloc de control social – idee tipic marxistă, care ocoleste adevăratul fond al constiintei religioase. Ca si în cazul lui Wilhelm Reich, explicatia este simplă, Erich Fromm, fiind evreu si ateu, nu avea cum să înteleagă adevărata profunzime a crestinismului. Din perspectivă marxistă, el abordează sentimentul religios ca pe un fenomen de masă, ca pe un soi deisterie colectivă, termen atât de drag psihanalistilor, negând individualul, considerând că deosebirile dintre psihologia individuală si cea socială sunt mai degrabă cantitative decât calitative. Necesitătile sexuale ale individului nefiind atât de imperative precum satisfacerea unor cerinte vitale precum foamea, setea sau nevoia de somn, ele pot fi usor substituite cu altceva, respectiv credinta. În acest mod, el reduce constiinta religioasă la nivelul simplist de substitut al unor cerinte vitale precum libido-ul si dorinta de împerechere. Din punctul său de vedere, Dumnezeu se situează întotdeauna de partea conducătorilor. Din nou aceeasi teorie marxistă privind caracterul de clasă al religiei. La rândul lor, conducătorii invocă întotdeauna divinitatea atunci când sunt expusi criticii, iar aceasta, în calitate de autoritate supremă, confirmă dominatia acestora. Ca atare, scopul principal al religiei este de a preveni orice act de independentă a spiritului celor dominati, intimidându-i din punct de vedere intelectual, asigurând astfel docilitatea acestora vis-à-vis de autoritate. Al doilea scop al religiei este acela de a oferi celor dominati un anume grad de satisfactie, pentru a face viata lor mizerabilă cât de cât suportabilă si pentru a preveni orice fel de tendintă revoluţionară de a schimba situatia existentă. Nu este vorba despre satisfactii de ordin material, ci doar de a facilita resemnarea maselor dominate în fata lipsurilor materiale. Satisfactia oferită de către religie este din aceeasi categorie cu satisfactia de ordin sexual, ea fiind mai degrabă de ordin spiritual, satisfacerea cerintelor religioase derulându-se în imaginatie. Ideile religioase nu sunt rezultatul gândirii constiente, ele nu sunt decât iluzii, ecouri ale dorintelor imperioase ale fiintei umane. Puterea lor izvorăste din puterea acestor dorinte. În concluzie, religia are un triplu rol: pentru umanitate – de a asigura consolarea pentru privatiunile vietii, pentru majoritatea dominată – suport moral pentru a-i ajuta să depăsească, cel putin din punct de vedere psihic, starea precară în care se găsesc, pentru minoritatea dominantă – de a diminua sentimentul de vinovătie faţă de cei pe care-i oprimă.

Primii crestini erau oamenii cei mai oprimati din Iudeea, proletariatul Ierusalimului spune Fromm, marea masă a poporului evreu, asuprit atât de propria aristocratie cât mai ales de către autoritătile romane de ocupatie. Acestia nu au avut altă scăpare din mizerabila situatie în care se găseau, decât în speranta că o schimbare în bine va surveni cât de curând iar opresorii îsi vor primi pedeapsa. Două secole mai târziu însă, crestinismul încetează să mai fie religia celor oprimati si umili. Sub împăratul Constantin, crestinismul va deveni religie de stat, devenind anterior si credinta claselor dominante din Imperiul Roman. Odată cu extinderea crestinismului, conceptul privind natura lui Iisus începe să se schimbe: nu omul Iisus a devenit zeu, ci dumnezeu însusi a căpătat dimensiune umană, acesta fiind momentul cheie al crestinismului. Erich Fromm explică cum dogma dumnezeirii lui Iisus, asa cum a fost ea formulată la Sinodul de la Niceea (325DC) si-ar avea originea în subconstient si că Iisus nu ar fi fost decât un om ca toti oamenii. Ca atare, Iisus nu s-a născut Dumnezeu, ci a devenit Dumnezeu, idee pe care o regăsim si la multi autori contemporani de mare succes la public. Ca atare, Iisus era un om obisnuit, dotat cu calităti de profet, predicând iubirea între oameni. De-abia după moartea sa a fost divinizat, evident, din motive politice, crestinismul devenind religie de stat. Aici este cheia problemei. Dacă credinta în Dumnezeu poate fi pusă permanent în discutie, dat fiindcă disputa dintre atei si crestini continuă azi cu si mai multă înversunare, istoria crestinismului nu mai este o problemă de constiintă, atâta vreme cât istoria este o stiintă exactă. Ori, există numeroase dovezi istorice care atestă în mod indubitabil că încă din epoca apostolică, crestinii au fost convinsi că Iisus era realmente fiul Domnului. La începuturile lui, crestinismul a fost ostil statului si autoritătii, în acel moment satisfăcând dorintele celor oprimati. În momentul în care a devenit însă religie oficială, rolul său a fost complet schimbat, intentionându-se a fi o religie a tuturor, atât conducători cât si condusi. Departe de a fi o ideologie revolutionară, asa cum părea să fie la începuturi, în circa trei secole, crestinismul a devenit o metodă politică de a tine sub ascultare masele “oprimate”.

În fine, Erich Fromm ajunge la problema schimbării relatiei dintre Iisus si Tatăl său, pentru că nu numai Fiul se schimbă, ci si Tatăl, care devine o mamă iubitoare si protectoare. Fiul, rebel la început, mai apoi resemnat în fata sortii, devine în final un copil mic, iar Dumnezeu Tatăl, renaste sub aparenta Sfintei Fecioare, dominând crestinismul Evului Mediu. Fromm oferă si o explicatie psihanalitică a reprezentării fecioarei cu pruncul, adevărata semnificatie a acestei reprezentări fiind teama de foamete, combinată cu satisfactia orală, de natură sexual – orgasmică (sic!) a pruncului alăptat.

Ideile lui Erich Fromm, prezentate într-o formă elevată si atractivă deopotrivă sunt criticabile, atât din perspectivă conservatoare cât si marxistă. Cu atât mai mult cu cât Erich Fromm este un excelent scriitor, ca atare ideile sale toxice s-au putut răspândi usor, spre deosebire de scrierile marii majorităti a teoreticienilor Scolii de la Frankfurt, mult mai putin accesibile publicului larg. Toate teoriile sale nu sunt decât un amalgam de adevăruri spuse cu jumătate de gură si idei deformate, multe din ele sunt interpretări fortate, vom vedea mai târziu si de ce. Asa cum am afirmat deja, o explicatie ar putea fi si faptul că era evreu si ateu, ca atare nu avea cum să înteleagă adevărata dimensiune umanistă si spirituală a crestinismului. Revenind la ideile expuse în Dogma lui Cristos, trebuie să mentionez că în nici un caz nu pot fi de acord cu punctul de vedere marxist asupra religiei. Ştiti Dvs. despre ce este vorba, ideea pe care o regăsim si la Eminescu în poezia Împărat şi proletar, citez : Religia – o frază de dânşii inventată / Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug. Cât despre satisfactiile oferite de credintă, similare satisfactiei de ordin sexual, interpretarea lui Fromm este exagerată si tendentioasă, dacă nu eretică de-a dreptul. Orgasmul, satisfactia sexuală sau climax-ul, cum vreti Dvs., nu are câtusi de putin o dimensiune spirituală, sau mă rog, această dimensiune este deja nesemnificativă. Personal, cred că orgasmul are mai degrabă o dimensiune transcendentă decât spirituală, orisicât, nu are nimic în comun cu credinta religioasă. Dar nici măcar cu constiinta. Desi imaterial, orgasmul este cel mai adesea asociat cu trupul, cu prezenta noastră fizică. De-asta se si vorbeşte în mod metaforic despre asa-zisele plăceri ale cărnii.

În ceea ce priveşte caracterul de clasă al religiei, sigur că se pot da numeroase contra-exemple privind relatia dintre supusi si autorităti, dintre conducători si condusi, etc…, multe le putem găsi chiar în Evanghelii, dar nu aceasta este esenta profundă a crestinismului, pe care Fromm, ca si restul gânditorilor Scolii de la Frankfurt nu pot si nu au avut cum s-o înteleagă. Să nu uităm însă scopul declarat al acestora, critica institutiilor de bază ale civilizatiei occidentale, marsul preconizat de Gramsci. Cum religia este una din componentele esentiale ale civilizatiei, era normal ca ea să fie cea mai atacată. Este evident că dezvoltarea în ritm alert a societătii actuale lansează mereu provocări cărora crestinismul trebuie să le facă fată. Mereu apar probleme noi asupra cărora biserica este chemată să se pronunte, divort, avort, homo-sexualitate, înseminare artificială, etc… Dar aceasta este treaba teologilor si nu a filozofilor. Este clar însă că nu o dispută teologică au dorit dânsii, pe care nici măcar nu ar fi putut s-o sustină. Erich Fromm, ca si restul gânditorilor Scolii de la Frankfurt, a dorit să fie revolutionar, dar din păcate s-a coborât la nivelul unui detractor inteligent animat de interese obscure. De altfel, în eseul The Revolutionary Character, el defineste revolutia astfel, citez:

“Am putea defini revoluţia în accepţie psihologică, spunând că revoluţia este o mişcare politică organizată de oameni care au caractere revoluţionare şi atrăgând oameni cu astfel de caractere.”

Revolutionarul este prezentat ca un ins care s-a eliberat din constrângerile impuse de către familie si stat, de sub autoritatea părintească, care si-a declinat loialitatea fată de stat, rasă, partid sau religie.(sic!) Să facem mentiunea că toate aceste teorii au suscitat si critica marxistilor materialisti-dialecticieni (marxisti-leninisti), bine-înteles, din cu totul alte puncte de vedere. Într-o lucrare intitulatăNoua Stângă si Scoala de la Frankfurt, apărută în Ed. Politică în 1976, Vladimir Tismăneanu mentionează câteva obiectii în lumina ideologiei oficiale de atunci. Principalele critici tin mai mult de substratul ideologic decât de finalitatea comună a celor două teorii. În principal, ceea ce marxistii-leninisti reprosează teoreticienilor Scolii de la Frankfurt, este distantarea de leninism si filiatia freudiană. Respectiv distrugerea ordinii existente prin sex si haos social în loc de lovitură de stat terorist-leninistă având ca model Revolutia Franceză. Mă rog, dânsii vorbesc despre cucerirea puterii prin revolutia socialistă a “clasei muncitoare” condusă de către un partid revolutionar, evident comunist. De altfel, Fromm este atacat si el în cartea dlui Tismăneanu, afirmându-se că ar propaga, citez: un socialism abstract, romantic si utopic, având drept corolar practic-politic pasivitatea şi docilitatea.

avatar
BEAU & BEAU

Mesaje : 199
Data de inscriere : 21/05/2013
Varsta : 53

http://romanicablues.wordpress.com/

Sus In jos

Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum