POLITICA
Cautare
 
 

Rezultate pe:
 


Rechercher Cautare avansata

Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare
Navigare
 Portal
 Index
 Membri
 Profil
 FAQ
 Cautare

Bârfe, șmenuri , șușanele, Ponta , Firea și Pandele ajung după zăbrele

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Bârfe, șmenuri , șușanele, Ponta , Firea și Pandele ajung după zăbrele

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Apr 14, 2014 3:39 pm

Prin ieşirile lor de luni, atât premierul Victor Ponta, cât şi senatorul Gabriela Firea au urmărit să se "victimizeze", evitând, astfel, să dea explicaţiile cuvenite ca urmare a acuzaţiilor aduse, duminică, la Realitatea TV, de şeful statului.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, la Parlament, că, în urma declaraţiilor şefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, marţi, o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu, pe care o doreşte semnată de cât mai mulţi parlamentari, inclusiv din opoziţie. Ponta a mai spus că plângerea va fi făcută pentru şantaj şi ameninţare. “Avem o plângere penală împotriva preşedintelui Traian Băsescu”, a spus Victor Ponta, precizând că această plângere va fi semnată de toţi parlamentarii puterii şi, dacă vor dori, şi de parlamentarii din celelalte partide parlamentare. “Am discutat cu toţii consecinţele atacului, un atac mafiot, nu pot să nu spun. Mai direct, am decis ca toţi parlamentarii noştri, dar se pot alătura şi alţii, nu doar din coaliţia de guvernare, până mâine avem o plângere penală pentru infracţiunea de şantaj şi infracţiunea de ameninţare, semnată de un număr mai mare de senatori şi deputaţi. Am dat să fie transmise informaţi şi colegilor din Parlamentul European. Iar cel mai târziu în decembrie, el va trebui să răspundă în faţa justiţiei”, a spus Ponta, potrivit rtv.net. Premierul a mai spus că “este prima dată din 1989 încoace, de când România încearcă să fie democratică, când familia unui senator este ameinţată direct, de către preşedinte”. “Este un element fără precedent, care nu mai are nicio acoperire în disputra politică”, a mai spus premierul. “Traian Băsescu trebuie să răspundă în faţa legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduşi de nouă ani şi jumătate nu intimidează”, a continuat Ponta. Premierul a precizat totodată că va fi sesizată şi conducerea Parlamentului European cu privire la atitudinea preşedintelui Traian Băsescu faţă de senatorul PSD Gabriela Firea. “Tot azi am dat colegilor noştri din Parlamentul European să informeze conducerea PE pentru acest atac mafiot prin care domnul Băsescu, pentru simplul motiv că doamna Firea, ca parlamentar, face parte din Comisia de anchetă care anchetează toate ilegalităţile – spălarea de bani, evaziunea fiscală comisă de Traian Băsescu – a fost ameninţată, ea şi familia”, a informat Ponta, la Palatul Parlamentului.
Găbițo , nu FI REA, haide marș în P...ușca mea ( fire de tort ca pisatul boului ) , GĂBIȚO.,PARAȘUTĂ PESEDIZDĂ , NU FI TRISTĂ , ȘI RĂMÎI DOAR PROMPTERISTĂ
"Replicile puse în scenă după emisiunea extrem de influentă care a avut loc aseară la Realitatea TV sunt un fel de teatru pentru prostime. Nu am sesizat ameninţare în ceea ce Traian Băsescu spunea despre Gabriela Firea, eventual ar putea fi o avertizare publică despre problemele pe care le-ar avea cu adevărat soţul ei, probleme care sunt de notorietate în mediul jurnalistic. Voluntari e un fel de El Dorado. Să te victimizezi, ca Firea, e amuzant... (...) Purtătorul de cuvânt de la Cotroceni spune, cu ironie, că, dacă soţul ei nu a comis ilegalităţi, nu are de ce să se simtă intimidată", a spus consultantul politic Cozmin Guşă, într-o intervenţie la Realitatea TV.

În opinia sa, premierul Victor Ponta a profitat de declaraţiile preşedintelui în legătură cu soţul Gabrielei Firea pentru a evita să răspundă acuzaţiilor care i-au fost aduse lui.

"M-am obişnuit cu acest fel de a acţiona al lui Victor Ponta de când a ajuns prim ministru. Întâmplarea cu Gabriela Firea l-a ajutat să nu dea răspunsuri pentru că, după emisiunea de aseară, Ponta avea multe răspunsuri publice de dat. Trebuia să spună despre felul în care îl ajută pe Sebastian Ghiţă cu contracte de la stat, acuzaţii formulate cu subiect şi predicat de preşedintele Băsescu, cum răspunde acuzelor legate de CFR Marfă, Rompetrol, Portul Constanţa, ş.a.m.d., comparaţia cu Adrian Năstase şi ilegalităţile pe care le-a comis sau le-ar putea comite, ca să nu mai vorbesc despre marea problemă a lui Ponta din aruncarea în lupta internă din PSD a lui Mircea Geoană, făcută de acelaşi Băsescu care a fost învins în alegerile interne de Geoană. A ne lăsa înşelaţi de victimizările false practicate de Firea şi Ponta nu e pentru mine", a explicat Guşă.
http://www.realitatea.net/cozmin-gusa-despre-victimizarea-lui-firea-un-teatru-pentru-prostime-ponta-trebuia-sa-dea-raspunsuri_1420559.html?utm_content=bufferb73a4&utm_medium=social&utm_source=facebook.com&utm_campaign=buffer


Ultima editare efectuata de catre Admin in Lun Apr 14, 2014 4:16 pm, editata de 2 ori

_________________
" Ce nu au reusit imperii au reusit o mana de dobitoci scoliti la Moscova "

Deoarece geniul trebuia sa poarte un nume , i s -a spus EMINESCU
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 9579
Data de inscriere : 20/12/2008

http://naspa.forumgratuit.ro

Sus In jos

Băsescu reacționează, după ce Ponta a anunțat plângere penală împotriva sa

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Apr 14, 2014 3:49 pm


_________________
" Ce nu au reusit imperii au reusit o mana de dobitoci scoliti la Moscova "

Deoarece geniul trebuia sa poarte un nume , i s -a spus EMINESCU
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 9579
Data de inscriere : 20/12/2008

http://naspa.forumgratuit.ro

Sus In jos

BREF ACTUALITATE POLITIC ECONOMIC SOCIAL ÎN LUME LIFE MONDEN SPORT MICA PUBLICITATE Incredibil! Șantajista Firea se plânge că e șantajată de Băsescu

Mesaj Scris de Admin la data de Lun Apr 14, 2014 7:32 pm

Senatoarea PSD Gabriela Vrânceanu Firea, cea care plângea luni, pe umărul lui Ponta , că a fost șantajată și amenințată de președintele Traian Băsescu , în urma implicării ei în Comisia Nana, a fost obligată recent de către magistrații Instanței Supreme la plata unei amenzi administrative de 1.000 de lei, pentru că ar fi șantajat-o pe Narcisa Iorga, membru în Consiliul Național al Audiovizualului. Decizia magistraților ICCJ este irevocabilă și survine procesului deschis de Firea pentru a contesta măsura procurorilor instanței supreme, care au decis amendarea acesteia.
Gabriela Vrânceanu Firea a pierdut definitiv procesul intentat PICCJ și Narcisei Iorga, după ce procurorii i-au aplicat o amendă pentru ultraj și șantaj la adresa acesteia. Cu alte cuvinte, șantajista dovedită în justiție Gabriela Vrânceanu Firea urlă astăzi ca din gură de șarpe că e șantajată și se declară victimă politică, solicitând pe lângă susținerea partidului și bunăvoința opiniei publice.

Amendată pentru șantajarea Narcisei Iorga

Gabriela Firea a fost obligată la plata unei amenzi administrative de 1.000 lei în urma unei plângeri penale făcute împotriva sa de către Narcisa Iorga, care s-a soldat cu neînceperea urmăririi penale, actualul senator afirmând ca ia și ea în calcul o acțiune în instanță împotriva lui Iorga. Procurorii au decis însă măsura amenzii administrative pentru senatoarea PSD-realizatoare la Antena 3, contestată în instanță de Firea.
 Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pe 8 martie 2011, Narcisa Iorga a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului l București cu privire la comiterea de către Gabriela Vrânceanu Firea "a infracțiunilor de șantaj și ultraj", în perioada în care aceasta realiza emisiunea "știrea Zilei", la Antena 3. Iorga a reclamat ca Firea, în cadrul mai multor ediții ale emisiunii pe care o realiza la Antena 3, "a amenințat cu dezvăluirea unor aspecte și fapte ce țin de viața sa privată și profesională, anterioare numirii sale în funcția de secretar de stat, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), cu intenția de a o compromite". 
 De asemenea, Narcisa Iorga a mai spus în plângerea sa că a fost amenințată cu dezvăluirea unor "activități ilicite" ale societății comerciale în cadrul căreia a avut calitatea de asociat înainte de a deveni membru al CNA, ori a unor aspecte ce țin de viața sa privată din perioada în care era jurnalist, "aceste amenințări trădând dorința de răzbunare" a Gabrielei Firea, "ca urmare a îndeplinirii obligațiilor de serviciu ce constau în sancționarea radiodifuzorului Antena 3 pentru nerespectarea legislației audiovizuale". Iorga a mai spus în plângere că Firea a urmărit "ca, prin constrângere, să o determine să renunțe la îndeplinirea obligațiilor de serviciu", respectiv să nu mai propună monitorizarea și amendarea în cazul abaterilor de la legislația audiovizualului a postului Antena 3. În acest sens, Iorga a făcut referire la o emisiune din 9 decembrie 2009, în care Gabriela Firea l-a avut invitat pe Corneliu Vadim Tudor, pe care, în opinia Narcisei Iorga, moderatoarea l-ar fi incitat să profereze amenințări la adresa ei. 
Fiind audiată în 23 mai 2013, Firea a declarat că "în condițiile în care postul Antena 3 fusese sancționat de nenumărate ori la sesizarea Narcisei Iorga, care în cadrul ședințelor consiliului avea o atitudine extrem de agresivă la adresa sa, de multe ori adresându-i jigniri, a avut acea reacție în emisiune, cerându-i nu să se abțină de la exercitarea atribuțiilor de membru CNA, ci să înceteze comportamentul jignitor și abuziv la adresa sa și a echipei sale, atât în timpul difuzării emisiunii, cât și cadrul audierilor în cadrul ședințelor consiliului". 
 
Firea a mai spus că reacția sa nu a fost îndreptată împotriva funcționarului, ci a persoanei Narcisa Iorga, "fiind generată și de contextul politic, în condițiile în care aceasta din urmă activase ca șefă a biroului de presă a unui partid politic, susținând că, urmare demersurilor abuzive ale persoanei vătămate, fusese sancționată pecuniar de către conducerea postului TV". 
 Gabriela Firea a mai spus că nu a avut intenția de a-i produce vreun prejudiciu de imagine Narcisei Iorga, vreo pagubă sau alarmare acesteia din urmă, ci a dorit ca aceasta să înceteze comportamentul jignitor și abuziv la adresa sa în timpul emisiunilor și în cadrul audierilor la CNA, cunoscând că singura cale de urmat era contestarea sancțiunilor la instanța de judecată și nu o reacție la adresa funcționarului.
Declarațiile sale nu i-au convins pe magistrații de la Înalta Curte care au menținut amenda pentru șantaj și ultraj pe numele senatoarei PSD, decizie devenită definitivă și irevocabilă.


Scena victimizării

După ce președintele Băsescu a declarat, într-o emisiune tv, că senatoarea PSD Gabriela Vrânceanu Firea este jalnică la capitolul juridic și că mai bine s-ar uita în ograda soțului ei, primarul de Voluntari, Florentin Pandele în loc să-și dea cu părere pe chestiuni juridice în Comisia Nana, parlamentarul PSD nu a pierdut momentul pentru a se declara victimă politică.
"Aseară am primit cu mâhnire, cu tristețe, declarația președintelui țării, iar declarații potrivit cărora un soț al unui senator care este parte a unei comisii de anchetă este posibil să nu mai fie găsit acasă, deoarece sunt anumite probleme, cred că sunt declarații care în mod intenționat și vădit au vrut să dea anumite semnale. Dar eu sunt absolut convinsă că cei care erau vizați pentru a activa anumite anchete vor respecta statul de drept și legile țării și nu se vor lăsa influențați de astfel de manipulări", a precizat Gabriela Firea.
Ea a precizat că a fost vizată de Băsescu pentru că este comunicatorul Comisiei de anchetă privind terenurile din comuna Nana și pentru că prin vocea s-au făcut cunoscute rezultatele preliminare ale anchetei și fragmente din raportul final.
"Era normal să fiu vizată și poate prin prisma faptului că soțul meu este primar și domnul președinte Băsescu a considerat de cuviință să mă intimideze și să mă șantajeze făcându-mă să, ghilimele, stau în banca mea și să iau seama pentru că dacă nu s-ar putea să nu-l mai găsesc pe tatăl copiilor mei acasă", a mai spus Firea.
Ea a precizat că nu își va da demisia din Comisia Nana și că își va continua activitatea "până la capăt", cu "onestitate, corectitudine și profesionalism", "cu orice risc". Firea a precizat că soțul său nu are niciun dosar în instanță.
Președintele Traian Băsescu a declarat că atât el, cât și fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziția Parchetului privind terenul din comuna Nana și că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa ce se întâmplă pe moșia soțului". Referindu-se la senatorul PSD Gabriela Firea, președintele a spus că și acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa ce se întâmplă pe moșia soțului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

Victor Ponta își intră și el în rol

Momentul nu putea scăpa chiar premierului Victor Ponta, mai ales că șeful statului a declarat în cadrul aceleiași emisiuni tv că eful PSD este profund corupt și că ar putea sfârși coleg de apartament cu Năstase la Jilava.
Prin urmare, Ponta și-a umflat pieptul și cu orgoliul de mascul rănit a declarat, luni, la Parlament, că, în urma declarațiilor șefului statului la adresa senatoarei Gabriela Firea, va fi depusă, marți, o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu, pe care o dorește semnată de cât mai mulți parlamentari, inclusiv din opoziție.
"Până mâine (marți - n.r.) avem o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu", a spus Victor Ponta, precizând că această plângere va fi semnată de toți parlamentarii puterii și , dacă vor dori, și de parlamentarii din celelalte partide parlamentare.
Ponta a mai spus că "este prima dată din 1989 încoace, de când România încearcă să fie democratică, când familia unui senator este amenințată direct, de către președinte". "Este un element fără precedent, care nu mai are nicio acoperire în disputa politică”, a mai spus premierul.
"În momentul în care amenință familia unui senator (...) lucrurile sunt fără precedent", a mai spus premierul Ponta, precizând că va fi informată și Comisia Europeană. El a arătat că este un "atac mafiot" împotriva Gabrielei Firea. "Traian Băsescu trebuie să răspundă în fața legii. Doamna senator trebuie să vadă foarte clar că modelul mafiot cu care am fost conduși de nouă ani și jumătate nu intimidează", a menționat Ponta. Rugat să explice care au fost amenințările concrete și care e șantajul făcut de președinte, Ponta a dat din colț în colț, declarațiile politicianiste fiind singurul său răspuns.
http://www.curentul.ro/2014/index.php/2014041599882/Actualitate/Incredibil-Santajista-Firea-se-plange-ca-e-santajata-de-Basescu.html

_________________
" Ce nu au reusit imperii au reusit o mana de dobitoci scoliti la Moscova "

Deoarece geniul trebuia sa poarte un nume , i s -a spus EMINESCU
avatar
Admin
Admin

Mesaje : 9579
Data de inscriere : 20/12/2008

http://naspa.forumgratuit.ro

Sus In jos

Pușca și cureaua lată fac unificarea dreaptă - și lista electorală beată

Mesaj Scris de ILUMINATI la data de Lun Apr 14, 2014 8:02 pm

Politicienii n-au mai avut răbdare să aștepte campania electorală oficială (miză mare, soro) și au intrat în precampanie – știut fiind că preludiul e decisiv – bătând țara în lung și-n lat: unii au intrat chiar și în fabrici, ceea ce e un succes având în vedere că avem mai mulți candidați decât fabrici iar să găsești una care funcționează e un adevărat noroc. Dl. Geoană a vizitat o fabrică de făcut parchet iar dl. Tăriceanu una de magiun. Și-așa e mânjit de când a ajuns „primul beneficiar al pomenii pesediste”, cum i-a zis Crin. Alt beneficiar, Victor Ciorbea, a demisionat din Senat ca să devină „membru neexecutiv” al ASF după care s-a dezmembrat de la ASF ca să ajungă Avocatul Poporului. Adică al PSD. E mai Victor decât Victor Ponta. Cei care trădează sunt întotdeauna mai bine răplătiți decât fidelii. Se consideră că au făcut un efort ca să se mute pe alt scaun. După care scuipă locul abandonat. Dl. Predoiu le-a recomandat celor care vorbesc despre unificarea dreptei înjurându-se între ei, să-și „îndrepte țeava puștii politice înspre guvern”. Pușca și cureaua lată fac unificarea dreaptă - și lista electorală beată: la Bârlad cei 49.000 de locuitori au ajuns la 61.000 de alegători. Normal:, un alegător e mai mult decât un simplu locuitor. Să calculăm: 49.000 la poarta casei, plus acciza plus TVA egal 61.000. Doar știm cum se formează prețurile. Calculul a făcut-o pe dna Andronescu să ajungă la concluzia că „Ponta va ajunge președintele României”. N-ar trebui să fie atât de sigură. A omis să calculeze prostul plasament al dlui Ponta în ecuația justiție contra corupție la care UE și SUA țin foarte mult. Probă eliminatorie. Or, Ponta a făcut greșeala enormă (cât vizita lui Geoană la Vîntu) de a trece de partea corupților și de a ataca și amenința justiția exact când ambasadele SUA, Marii Britanii și Franței lăudau DNA, ANI, ICCJ pentru succesele lor împotriva corupției. Dna Kovesi a fost premiată de ambasada SUA iar în Congresul american dna Nuland a vorbit despre implicarea în Europa de Est pentru a ajuta țările respective să scape de „oligarhii corupți” care vulnerabilizează democrația. Așa încât, plasându-se prostește de partea oligarhilor corupți, Ponta și-a tăiat singur craca devenind băiatul rău – spre deosebire de Crin care a cârmit-o spre discursul democratic. Drept care, dl. Băsescu a declarat că-l va vota „scrâșnind din dinți” pe Crin în turul II. Dacă rezistă până la alegeri. Scrâșnind din dinți, pocnind din bici pe lângă boi, vom vota atunci și noi.
avatar
ILUMINATI

Mesaje : 163
Data de inscriere : 15/02/2013

Sus In jos

Poate Ponta să depună plângere împotriva lui Băsescu?

Mesaj Scris de ILUMINATI la data de Lun Apr 14, 2014 8:36 pm

Poate Ponta să depună plângere împotriva lui Băsescu?
Premierul Victor Ponta susține că parlamentarii vor face plângere penală colectivă împotriva președintelui Traian Băsescu, pentru atacurile lansate de șeful statului la adresa senatorului Gabriela Firea. Codul Penal spune că un astfel de demers poate fi făcut doar de victimă sau prin mandatar.

Conform articolului 289 din Noul Cod de Procedură Penală, plângerea este încunoștințarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauza prin infracțiune.

(3) Plângerea se poate face personal sau prin mandatar. Mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii.

(7) Plângerea se poate face şi de către unul dintre soţi pentru celălalt soţ sau de către copilul major pentru părinţi. Persoana vătămată poate să declare că nu îşi însuşeşte plângerea.

Avocatul Lucian Bolcaș a declarat pentru DC News că "orice parlamentar poate face plângere penală împotriva șantajului proferat împotriva d-nei Firea".

Bolcaș a explicat că inițiativa premierului Ponta, care are și calitatea de deputat, nu este lovită de nulitate pentru că "suntem pe legea 78, articolul 13, indice 1".

Potrivit avocatului, atacul lui Traian Băsescu la adresa Gabrielei Firea, interpretat de senator drept o amenințare, reprezintă în același timp o încălcare indirectă a imunității parlamentare și a Constituției.
http://www.dcnews.ro/poate-ponta-sa-depuna-plangere-impotriva-lui-basescu_441316.html
avatar
ILUMINATI

Mesaje : 163
Data de inscriere : 15/02/2013

Sus In jos

Pandele, Pandele ... ura, lelita mea, vine , vine DNA

Mesaj Scris de ILUMINATI la data de Lun Apr 14, 2014 8:41 pm

Pe 23 decembrie 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:

Florentin Costel Pandele, primar al oraşului Voluntari, judeţul Ilfov, pentru fals intelectual în formă continuată;
Cristian Iosif Moscu, arhitect şef al Direcţiei Urbanism din cadrul Primăriei oraşului Voluntari, pentru fals intelectual în formă continuată;
Carmen Nicoleta Şerban, secretar General al Primăriei oraşului Voluntari, pentru fals intelectual în formă continuată;
Oguz Yilmaz, pentru cumpărare de influenţă şi uz de fals, în formă continuată;
Liliana Filip, director general la SC REAL CONSTRUCTION COMPANIES GROUP SA, pentru complicitate la cumpărare de influenţă şi uz de fals în formă continuată;
Gheorghe Florea, pentru trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului, în cursul anului 2007, inculpatul Yilmaz Oguz a achiziţionat de la inculpatul Florea Gheorghe, contra sumei de 320.000 euro, un teren amplasat în oraşul Voluntari, în scopul de a construi ansamblul rezidenţial ATHOS prin intermediul firmei inculpaţilor Yilaz Oguz şi Filip Liliana, SC Real Construction Companies Group SA.

Inculpatul Yilmaz Oguz, cu complicitatea inculpatei Filip Liliana, i-ar fi oferit inculpatului Florea Gheorghe suma de 180.000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial ATHOS. Ca urmare a demersurilor efectuate de Florea Gheorghe, Primăria Voluntari a emis certificatul de urbanism pentru proiectul rezidenţial ATHOS – Voluntari.

În 25 septembrie 2007, inculpatul Pandele Florentin Costel, în calitate de Primar al oraşului Voluntari, împreună cu subordonaţii săi, inculpaţii Şerban Carmen Nicoleta (secretar al primăriei) şi Moscu Cristian Iosif (arhitect şef al primăriei), au eliberat, în fals, autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial ATHOS, confirmând în mod nereal în conţinutul acestui act administrativ că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege.

Cu toate că, în aceeaşi zi, emitenţii actului au revocat acest act administrativ (modalitate neprevăzută de lege), el a intrat, totuşi, în posesia inculpaţilor Yilmaz Oguz şi Filip Liliana care au demarat lucrările de construire imediat, în octombrie 2007. Astfel, au încheiat circa 60 de antecontracte de vânzare cumpărare pentru apartamente din ansamblul rezidenţial ATHOS, încasând aproximativ 5.000.000 euro.

În acest timp, funcţionarii Primăriei Voluntari implicaţi în emiterea acestui înscris nu ar fi făcut niciun demers pentru a se respecta legalitatea în privinţa construirii ansamblului rezidenţial ATHOS, primul demers de acest fel fiind realizat abia după începerea cercetărilor în prezenta cauză.

Pentru ca inculpaţii Yilmaz Oguz şi Filip Liliana să poată obţine avizele ce lipseau la momentul emiterii autorizaţiei de construire, inculpaţii Pandele Florentin Costel, Şerban Carmen Nicoleta şi Moscu Cristian Iosif au emis în fals un nou document intitulat “anexă la certificatul de urbanism”, omiţând să îl dateze şi să îl înregistreze.

În perioada noiembrie – decembrie 2007, inculpaţii Yilmaz Oguz şi Filip Liliana au folosit acest nou înscris falsificat pentru a solicita avizul de mediu de la Agenţia de Mediu Bucureşti şi pentru a obţine avizarea Planului Urbanistic Zonal de către Consiliul Judeţean Ilfov.

Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Yilmaz Oguz, Filip Liliana şi Florea Gheorghe, pentru ca instanţa să dispună confiscarea specială a sumei de 180.000 de euro.

Într-un articol publicat pe 11 martie 2012, evz.ro, intitulat “Cum a fost scos nevinovat primarul Pandele de la Voluntari” autorul Virgil Burlă zice că:

Pandele, un primar aflat încă în libertate

Pandele, un primar aflat încă în libertate

“Instanța care l-a achitat pe primarul din Voluntari, Florentin Pandele, consideră că acuzațiile DNA se bazează pe declarațiile unui martor necredibil și că nimeni nu este vinovat, la mijloc fiind vorba de o greșeală minoră. Pandele a semnat o autorizație de construcție pe care a anulat-o în aceeași zi, lucru care putea fi ordonat doar de judecător. Numai că, documentul a produs efecte juridice. Fluturând hârtia, beneficiarul turc Yilmaz Oguz a semnat 60 de antecontracte de vânzare – cumpărare și a încasat 5 milioane de euro de la viitorii locatari, deși autorizația de construire a fost emisă în lipsa a trei avize esențiale.

Magistratul consideră că turcul Yilmaz Oguz, investitorul care a obținut pentru o zi o autorizație de construcție de la Pandele nu avea rost să se folosească de intermediari din moment ce există date care arată că îl știa bine pe primar. Elena Brîndușa Gheorghe de la Tribunalul București îl critică pe procurorul care a întocmit dosarul, susținând că ar fi folosit comentarii irelevante ”bazate pe stereotipuri”. În treacăt fie spus, soțul judecătoarei este procuror la Parchetul General. Gheorghe arată că nu poate fi vorba în acest dosar de trafic de influență pe lângă primar și subordonații acestuia care au emis o autorizație fără îndeplinirea tuturor condițiilor legale.

Păreri divergente

Procurorii au susținut că autorizația emisă de Pandele pentru construcția unui bloc nu era legală deoarece nu respecta condițiile pentru emitere, adică nu era realizat PUD-ul și nu avea aviz de mediu. Judecătoarea a considerat că ”împrejurarea că respectiva autorizație a fost emisă în baza unei documentații incomplete nu poate fi calificată ca apartinând ilicitului penal, în condițiile în care nu a fost săvârșită într-o manieră care ar putea fi considerată infracțiune”.

Greșeală ”reparată”

Pe motiv că autorizația a fost emisă cu depășirea termenului legal de 30 de zile, instanța a considerat că funcționarii primăriei Voluntari nu l-au favorizat pe Yilmaz Oguz. ”Pe aceeași linie se înscrie faptul că autorizația emisă a fost revocată atunci când s-a apreciat (justificat sau nu) că n-ar fi fost întrunite cerințele legale… Concluzia apare cu atât mai justificată cu cât în aceeași zi, la inițiativa inculpatului Moscu Cristian Iosif (arhitectul șef al orașului, n.red.) s-a procedat la revocarea autorizației. Astfel, acesta a declarat că reverificând dosarul de autorizare a observat că lipsește avizul pentru protecție civilă și cel de mediu, apreciind totodată că ar fi necesară și obținerea unui PUD”, notează magistratul în motivarea de achitare a celor șase învinuiți. Instanța este convinsă că niciunul dintre cei trei funcționari ai primăriei nu a acționat cu intenția de a falsifica autorizația și nici nu a urmărit producerea de consecințe juridice ”aceștia fiind în eroare la momentul emiterii autorizației în ceea ce privește existența documentației complete”.

Documentul inexistent a ”produs” 5 milioane euro

DNA a susținut că revocarea autorizației de construcție este nelegală, asupra anulării acestor acte putându-se pronunța numai instanța de judecată. Făcând apel la o logică dusă la extrem, Tribunalul București arată că ”privitor la respectiva dispoziție intervine sancțiunea inexistenței”. ”Pentru ca inculpații Yilmaz și Filip să poată obține avizele ce lipseau la momentul emiterii autorizației de construire, inculpații Pandele, Șerban și Moscu au emis în fals un nou document intitulat ”anexă la certificatul de urbanism”, omitând să îl dateze și să îl înregistreze”, arată DNA în rechizitoriu. Față de acest aspect, Tribunalul consideră că din moment un act al primăriei nu poate fi revocat legal decât de un judecător, o anexă la un astfel de a nu are nicio valoare și poate fi emis fără nicio problemă! ”Pe cale de consecință, se înlătură orice impediment la emiterea unei anexe la certificatul de urbanism anterior datei de 25 septembrie 2007, ca efect al inexistenței din punct de vedere legal a dispoziției de revocare”.

Dacă ștampilă nu e, nimic nu e

Lipsa ștampilei, a datei emiterii și a numărului de înregistrare pe respectiva anexă reprezintă motive pentru a considera că respectivul înscris nu este oficial și, în consecință, nu este valabil. Nefiind un înscris oficial, nu putem vorbi de infracțiunea de fals intelectual.

Acuzele DNA

Primarul orasului Voluntari, Florentin Pandele, a fost trimis în judecată de procurorii Directiei Naționale Anticorupție pentru fals intelectual în formă continuată în decembrie 2008. Alături de el au mai fost trimise în judecată alte cinci persoane: Cristian Iosif Moscu, arhitect șef al Direcției Urbanism din cadrul Primăriei orașului Voluntari, și Carmen Nicoleta Șerban, secretar general al primăriei Voluntari, ambii acuzați de fals intelectual în formă continuată, Oguz Yilman și Liliana Filip, director general la SC Real Construction Companies Group SA, pentru cumparare de influență și uz de fals, în formă continuată, precum și Gheorghe Florea, pentru trafic de influență.

Certificat de urbanism, în fals

Potrivit DNA, în cursul anului 2007, Oguz Yilmaz a achiziționat de la Gheorghe Florea, contra sumei de 320.000 de euro, un teren amplasat în orașul Voluntari, în scopul de a construi ansamblul rezidențial ATHOS prin intermediul firmei lui Oguz Yilaz și Liliana Filip, SC Real Construction Companies Group SA. Yilmaz, cu complicitatea lui Filip, i-a oferit lui Florea suma de 180.000 de euro pentru a interveni pe lângă funcționari din cadrul Primariei Voluntari în vederea obținerii certificatului de urbanism și a autorizației de construire pentru ansamblul rezidențial Athos. DNA precizează că, în urma demersurilor lui Gheorghe Florea, Primaria Voluntari a emis certificatul de urbanism pentru proiectul rezidential Athos – Voluntari. ”La data de 25 septembrie 2007, inculpatul Florentin Pandele, în calitate de primar al orașului Voluntari, împreună cu subordonații săi, inculpații Carmen Nicoleta Șerban, secretar al primăriei, și Cristian Iosif Moscu, arhitect șef al primăriei, au eliberat, în fals, autorizația de construire pentru ansamblul rezidențial Athos, confirmând în mod nereal în conținutul acestui act administrativ că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege.

Pandele a reinventat Dreptul

Cu toate că, în aceeași zi, emitenții actului au revocat acest act administrativ (modalitate neprevăzută de lege), el a intrat, totuși, în posesia inculpaților Yilmaz și Filip care au demarat lucrările de construire imediat, în octombrie 2007. Astfel, au încheiat circa 60 de antecontracte de vanzare-cumpărare pentru apartamente din ansamblul rezidential ATHOS, încasând aproximativ 5.000.000 de euro”, susțin anchetatorii. DNA mai menționează că, în acest timp, funcționarii Primăriei Voluntari implicați în emiterea acestui înscris nu au făcut niciun demers pentru a se respecta legalitatea în privința construirii ansamblului rezidențial, primul pas de acest fel fiind realizat abia după începerea cercetărilor în cauză.”
avatar
ILUMINATI

Mesaje : 163
Data de inscriere : 15/02/2013

Sus In jos

Gafa lui Ponta. Codul Penal cere ca pentru amenințare să facă plângere persoana vătămată

Mesaj Scris de ILUMINATI la data de Lun Apr 14, 2014 8:58 pm

Potrivit Codului Penal, infracțiunea de amenințare, pentru săvârșirea căreia premierul Victor Ponta a anunțat luni că parlamentarii vor depune plângere împotriva președintelui Traian Băsescu, nu poate fi cercetată decât la plângerea prealabilă a persoanei vătămate...

basescu-pontaAstfel, articolul 206 din noul Cod penal definește amenințarea drept „fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere”. Infracțiunea se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dar cu mențiunea că „acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”.

Asta înseamnă că în cazul concret despre care a vorbit luni premierul Victor Ponta, parlamentarii nu pot depune plângere pentru amenințare pentru că nu ei au fost vizați de afirmațiile președintelui Traian Băsescu, referitoare la Gabriela Firea și soțul acesteia, primarul din Voluntari Florentin Pandele. Sau poate că declarația lui Băsescu le-a produs tuturor „o stare de temere”…

Pe de altă parte, la articolul 207, este definită infracțiunea de șantaj, despre care de asemenea premierul Victor Ponta a declarat „în calitate de procuror” că a fost săvârșită de președintele Traian Băsescu.

„Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1)”, se arată în articolul din Codul penal.

Premierul Victor Ponta a anunțat luni, la finalul ședinței Coaliției de guvernare, că în cursul zilei de marți va fi depusă o plângere penală împotriva președintelui Traian Băsescu pentru șantaj și amenințare.

Ponta a precizat că plângerea va fi semnată de toți parlamentarii care vor dori să facă acest lucru și se va referi la declarația lui Băsescu despre Gabriela Firea, făcută în emisiunea lui Rareș Bogdan de la Realitatea TV, de duminică. „Vorbesc și ca procuror acum, e vorba de amenințare și șantaj. Riposta trebuie să fie legală”, a arătat premierul.

Acesta a adăugat că „e convins” că Băsescu va ajunge la închisoare. Premierul a declarat că va semna și el plângerea penală împotriva lui Băsescu. „Și o vor semna toți senatorii și deputații care consideră că un asemenea comportament mafiot trebuie sancționat legal”, a arătat Ponta, precizând că documentul ce va fi depus la Parchetul General va putea fi semnat și de parlamentari din PNL și PDL, dacă aceștia vor dori acest lucru.

„Dl Băsescu trebuie să răspundă în fața legii pentru că asemenea atitudini mafiote într-o țară a Uniunii Europene sunt absolut inacceptabile. Modelul mafiot în niciun caz nu intimidează”, a mai spus Ponta.

Totul a pornit de la o remarcă a șefului statului, care comentat ironic agresivitatea cu care soția primarului din Voluntari, Florentin Pandele, senatoarea PSD Gabriela Firea, s-a manifestat pe marginea scandalului Nana. După ce Gabriel Firea spusese săptămâna trecută că ar trebui să fie anulat contractul prin care Ioana Băsescu a cumpărat pământ în județul Călărași, Băsescu a declarat că nu există motive legale pentru anularea contractului, adăugând că Firea ar face mai bine „să stea în banca ei”.

„Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a avertizat Băsescu.

Afirmația a determinat-o pe Gabriela Firea să se declare „intimidată” și să ceară „reacția instituțiilor statului a ambasadelor statelor democratice”.

În replică, Administrația Prezidențială a comunicat că Firea nu are de ce să fie îngrijorată dacă știe că soțul ei nu a comis ilegalități.
avatar
ILUMINATI

Mesaje : 163
Data de inscriere : 15/02/2013

Sus In jos

PRETEXTUL FIREA: Ponta intră în CAMPANIE cu promisiunea că-l bagă pe Băsescu la pușcărie pentru o presupusă amenințare. Cum MINTE prim-ministrul și în cazul anchetei terenurilor de la NANA

Mesaj Scris de Gabriela,zâna Maseluţă la data de Mar Apr 15, 2014 4:50 am

PRETEXTUL FIREA: Ponta intră în CAMPANIE cu promisiunea că-l bagă pe Băsescu la pușcărie pentru o presupusă amenințare. Cum MINTE prim-ministrul și în cazul anchetei terenurilor de la NANA
https://sites.google.com/site/psdinderiva/pretextul-firea-ponta-intra-in-campanie-cu-promisiunea-ca-l-baga-pe-basescu-la-puscarie-pentru-o-presupusa-amenintare-cum-minte-prim-ministrul-si-in-cazul-anchetei-terenurilor-de-la-nana
avatar
Gabriela,zâna Maseluţă
Admin

Mesaje : 296
Data de inscriere : 28/09/2010

Sus In jos

Ponta şi oligarhii corupţi, război cu istoria

Mesaj Scris de ana morosana la data de Mar Apr 15, 2014 11:07 am

Ceea ce nu înţeleg nici baronii, nici Ponta, Dragnea sau alţi lideri PSD este că soarta nu pare să le mai surâdă, că istoria joacă împotriva lor şi le va fi tot mai complicat şi riscant să meargă împotriva curentului.În 1989, când sergentul Samuel Doe, pre­şedintele Liberiei, a fost înlăturat de la pu­tere de rivalii săi Charles Taylor şi Prince Johnson, sprijiniţi de guvernele din Bur­ki­na Faso şi Côte d’Ivoire, ul­tima întrebare pe care a au­zit-o în anchetă, înainte ca Johnson să-i taie urechile şi să i le mănânce, a fost: „Unde-s banii? Care e nu­mărul contului bancar?“. Staţi liniştiţi, lucrurile as­tea se întâmplă în dic­ta­tu­rile de prin lumea a treia, nu în democraţii. Lui Ma­zăre, de exemplu, cu toate că acuză ne­în­cetat „dictatura“ lui Băsescu, niciun pro­curor nu i-ar tăia urechea pentru a-i afla conturile din off-shore-uri. Nici n-ar fi nevoie, pentru că secretul bancar e tot mai prost păzit şi paradisurile fiscale sunt luate la scărmănat de diverse comisii ro­gatorii. În aceeaşi ordine de idei, doar co­in­cidenţa face, probabil, că „bagabonţii“ de procurori i-au săltat pe vătafii ju­de­ţului Constanţa taman când portul - din care Guvernul Ponta se pregătea să livreze 33% lui Mazăre şi Constantinescu - a de­venit mai strategic ca oricând, în con­tex­tul conflictului Rusia-Ucraina. Iată, timp de trei zile, începând de luni, distru­gă­to­rul american Donald Cook face o escală la Constanţa pentru antrenamente îm­preu­nă cu românii. Şi cine ştie câte altele mai pot urma, aşa că scoaterea portului, fie şi par­ţială, din ecuaţia mafiotă poate fi o ches­tie strategică de respiraţie ceva mai largă.Ceea ce nu înţeleg nici baronii, nici Ponta, Dragnea sau alţi lideri PSD este că soarta nu pare să le mai surâdă, că istoria joacă împotriva lor şi le va fi tot mai complicat şi riscant să meargă împotriva curentului. Dacă îşi închipuie că penalii naţiei vor fi lăsaţi să sfârşească de bătrâneţe în paturile lor, precum Suharto, „regele clep­to­cra­ţi­lor“, despre care Trans­pa­rency International sus­ţi­nea că ar fi furat până la 35 de miliarde dolari, îşi fac ilu­zii deşarte. România nu-i In­donezia şi nici Sudan, unde Omar al-Bashir şi-a pus în conturi vreo 9 miliarde de do­lari, mulţi chiar la Lloyd’s din Londra. Nu-i nici Ucrai­na, slavă domnului, unde oli­garhii deţin miliarde de dolari, averea familiei Ianukovici fiind estimată la 500 de milioane. Şi nici Rusia, ţara în care 35% din totalul averilor, adică 420 de miliarde de dolari, sunt deţinute de doar 110 oameni.România de azi nu mai e însă nici măcar Ro­mânia de acum două luni. Paradigma geo­strategică s-a schimbat, iar României, ca de altfel tuturor ţărilor din zona Bal­ca­nilor şi a Europei Centrale şi de Est, li s-a pus un steguleţ roşu pe care scrie: co­rup­ţie, toleranţă zero. Statele Unite, mai mult decât Uniunea Europeană, au înţeles co­rect modelul ucrainean - o ţară afectată de un grad prea înalt de corupţie devine vul­nerabilă, fiindu-i subminată chiar sta­talitatea. Şi până acum SUA s-au implicat activ în anticorupţie, susţinând justiţia în general şi DNA în particular, opunându-se subminării independenţei procurorilor şi judecătorilor şi derapajelor precum cele din vara lui 2012 sau din „marţea nea­gră“. Acum însă, aşa cum a spus Victoria Nu­land în Comisia de politică externă din Senatul american, va fi vorba de o cam­panie concertată, nu doar împotriva „co­rupției generalizate care a contaminat fie­care aspect al politicii, economiei și fi­brei sociale“, ci şi împotriva unei „ligi afla­te în creștere de oligarhi și politicieni corupți, care lucrează împreună, inc­lu­siv în tranzacții transnaționale pentru a se proteja și ajuta unii pe alții, pentru a-și menține influența și pentru a-și con­serva fluxul de bani care alimentează sistemul“. Pe 1 februarie, secretarul de stat John Kerry transmitea la Conferinţa pen­tru Securitate de la München un me­saj la fel de dur, preluat apoi de Nuland: „Asistăm astăzi la o tendință tul­bu­ră­toare în prea multe părți ale Europei Cen­trale și de Est și Balcanilor, unde «as­pi­rațiile cetățenilor sunt călcate în pi­cio­a­re de interesele oligarhice, corupte», ca­re «își folosesc banii și influența pentru a înăbuși opoziția politică și disidența, a cumpăra politicieni și grupuri media și a slăbi independența justiției și drepturile organizațiilor nonguvernamentale»“. Lup­ta împotriva corupției din această zo­nă devine astfel politică de stat în SUA, iar Nuland a spus-o explicit.Preşedintele Băsescu susţine însă că me­sa­jul subsecretarului american de stat nu vi­zează România. Mă îndoiesc. De o mai mi­că anvergură decât cei ruşi sau ucraineni, poate fără atâtea conexiuni cu tranzacțiile transnaționale, oligarhii români sunt însă la fel de periculoşi, iar corupţia dâm­bo­vi­ţeană, la fel de toxică, şubrezeşte în ace­eaşi măsură statul şi calcă în picioare as­pi­raţiile - chiar dacă nu majoritar conş­tien­tizate - cetăţenilor. Baronii şi oligarhii noş­tri cumpără sau sunt cumpăraţi de po­liticieni, trafichează influenţă la cel mai înalt nivel, acaparează grupuri media şi ONG-uri, luptă împotriva independenţei justiţiei şi sărăcesc ţara. Există altă ex­pli­caţie pentru care România este cea mai amărâtă din UE, cu cel mai mic PIB pe cap de locuitor? Alta decât faptul că ni­ve­lul mitei este cu 600% mai mare decât me­dia europeană, iar potrivit Indexului Glo­bal de Corupţie din 2013-2014, corupţia se află pe locul doi, după sistemul de taxe, în topul factorilor care afectează afacerile.

Evenimentele din zilele acestea arată clar că lupta va fi aprigă. Ameninţările la adre­sa justiţiei şi promisiunile halucinante făcute penalilor de premier, în perspectiva vremurilor când speră că va controla şi ins­tituţiile anticorupţie, şi serviciile se­crete, intră clar în contradicţie cu de­ter­mi­narea occidentală de a promova un „gu­vernământ curat și responsabil“ şi „a încuraja guvernele și cetățenii să ­elimine corupția, oriunde s-ar ­ascunde“. Două interese diametral opuse se confruntă. Chiar dacă, pe termen scurt, Ponta şi an­gre­najul corupt pe care se bazează - par­tide la putere, bani publici, comisioane/şpăgi, presă cumpărată, vot -, mizează că din ecuaţie lipsesc „cetăţenii“ res­pon­sa­bili, pe termen mediu, nu vor putea să înoa­te împotriva curentului. Cum spu­neam, is­toria nu mai este de partea lor.
http://www.revista22.ro/ponta-si-oligarhii-corupti-razboi-cu-istoria-40534.html
avatar
ana morosana

Mesaje : 201
Data de inscriere : 22/05/2013

Sus In jos

Informaţii clasificate ale NATO şi UE, tranzacţionate în jocuri de putere?

Mesaj Scris de ana morosana la data de Mar Apr 15, 2014 11:11 am

Victor Ponta va avea mână liberă să controleze şi zona de informaţii şi contrainformaţii a Armatei. Raportând decizia la tensiunile din Ucraina şi la evenimentele recente intrate în contradicţie cu obiectivele naţionale ce gravitează în jurul axelor de politică externă a României, te întrebi de ce şi de ce acum?

În iureşul ultimelor zile, generat de noi scan­daluri de corupţie, de arestări ale unor capi ai PSD, a trecut aproape neobservată o schim­bare de lege ce îi dă lui Victor Ponta mână liberă să controleze şi zona de informaţii şi con­tra­in­for­maţii a Armatei. Şeful Di­recţiei Generale de Informaţii a Armatei, o structură cu rol major în sistemul de se­cu­ritate, urmează să fie numit de premier, nu de ministrul Apărării, ca până acum.

Decizii similare luate în cazul altor servicii speciale ori al unor megastructuri de con­trol îi devoalează setea de putere şi, se pare, dorinţa de a cuceri Cotroceniul, abuzând de pu­terea pe care i-o conferă funcţia şi ma­jo­ritatea servilă de care dispune în parlament. E greu să interpretezi în altă cheie modul în care a forţat nota în cazul serviciului de in­formaţii al MAI, pe care şi l-a subordonat în regim de urgenţă, ori al Direcţiei Antifraudă, pe care pare să o fi înfiinţat pentru a avea în subordine o suprastructură de control. Sau în cazul SPP, pe care se căzneşte să-l scoată de sub coordonarea CSAT şi să şi-l treacă în sub­or­dine directă.

Decizia luată în cazul DGIA – care, alături de SRI şi SIE, es­te unul dintre cele mai pu­ternice servicii de informaţii, care asigură, la nivelul MapN, securitatea informaţiilor cla­sificate naţionale, ale NATO şi ale UE – depăşeşte, se pare, sfera hobby-ului de a co­lec­ţiona servicii speciale şi me­gastructuri de control.

Dacă o contextualizezi – ho­tărârea a fost luată, întâmplător, la puţin timp după întâlnirea d-lui Ponta cu fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, pe fondul degenerării situaţiei din Crimeea, al creş­terii ameninţărilor la adresa NATO şi în preajunul testării echipamentelor SUA de la baza militară din Deveselu –, te întrebi de ce în subordinea directă a premierului Ponta şi de ce acum? La fel, dacă o raportezi la eve­nimente şi declaraţii recente, care l-au avut pe d-l Ponta în prim-plan, intrate în con­tradicţie cu obiectivele naţionale ce gra­vi­tează în jurul celor trei mari axe de politică externă a României – apartanenţa la UE, la NATO şi parteneriatul strategic cu SUA. Să ne amintim de câteva dintre ele.

De la preluarea puterii, în 2012, voci de la vârful USL au atacat şi sfidat constant şi UE, şi cancelarii europene, şi Departamentul de Stat al SUA. În vara lui 2013, o declaraţie a d-lui Ponta, fă­cută la recepţia dată de Ambasada SUA, de Zi­ua Americii – „Tocmai m-am întors dintr-o vi­zită într-o ţară extraordinară, mare prie­tenă a României“ – era vorba despre Chi­na, poate fi interpretată şi ca inabilitate po­litică, dar şi ca mesaj bine ticluit.

La Forumul Economic China-Europa Centrală şi de Est, de la finele lui 2013, înlăturarea dra­pelului UE de la prezidiul parlamentului, la ce­rerea delegaţiei premierului chinez, a generat întrebarea: asistăm la o gafă făcută sub pre­siunea tentaţiei miliardelor de euro promise de China, sub formă de investiţii, sau la de­clanşarea semnalului că zarurile geopolitice vor fi aruncate în altă direcţie decât cea re­cunoscută oficial? Iar în timp ce guvernul tre­cea sub tăcere „detalii“ gen obligaţiile Ro­mâniei în acest parteneriat, CE difuza un do­cument prin care le solicita ţărilor membre să rămână unite în negocierile cu China. O ati­tu­dine ce reflecta temerea că cineva ar putea trăda interesele comunitare, creând o breşă care să ducă la schimbarea ordinii geopolitice din regiune. Temerea părea confirmată, in­direct, de o opinie publicată pe pagina ra­dioului guvernamental rus, Vocea Rusiei: „Ba­nii chinezilor merg doar în acele ţări din Eu­ropa de Est unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita NATO. (...) cele 8–10 mi­li­arde de euro se traduc prin eliminarea de­fi­nitivă a influenţei americane, mai ales cea mi­litară şi politică din această zonă. (...) Ru­sia şi China au gândit împreună un vast plan de acţiune în Europa de Est, bazat pe crearea unui «coridor sanitar», alcătuit din câteva state din zona balcanică“.

Tot anul trecut, Guvernul Ponta a semnat un me­­morandum cu compania chineză Huawei – stabilind „relaţii de cooperare strategică“ –, în condiţiile în care, se ştia, SUA o sus­pec­tează de spionaj. Mai mult, preşedintele Bă­sescu aver­tiza că există riscul ca ac­ti­vităţile STS, oda­tă intrat în subordinea gu­vernului, să fie puse sub controlul unei astfel de firme.

În plus, o Strategie Naţională de Apărare la zi, care menţionează printre obiectivele na­ţio­na­le de securitate creşterea influenţei in­ter­na­ţio­nale a NATO şi a UE, este blocată în par­la­ment. Or, votat, acest document ar pre­su­pune ca, ime­diat după adoptare, Executivul şi ins­ti­tu­ţiile cu responsabilităţi în domeniu să fie che­mate să-şi dezvolte, în baza lui, stra­te­gii sectoriale.

Deci, de ce şi de ce acum? Explicaţii oficiale ar­gumentate nu există. //
http://www.revista22.ro/informatii-clasificate-ale-nato-si-ue-tranzactionate-n-jocuri-de-putere-40547.html
avatar
ana morosana

Mesaje : 201
Data de inscriere : 22/05/2013

Sus In jos

„Chapeau, monsieur le President!”

Mesaj Scris de foame_gat la data de Mar Apr 15, 2014 2:16 pm

„Chapeau, monsieur le President!”
Într-o zi cu soare, o mare „dragoste” s-a „terminat”, aparent fără motiv; era un „divorţ” ca un balet de urşi, al psd-ului de pnl. La scurt timp după trecerea pnl în „opoziţie”, la ora de maximă audienţă şi în mijlocul unui Parlament reunit, Căcărău îşi dădea teatral demisia din funcţia de preş al Senatului. Nimeni nu înţelegea demisia unui bandit, când anterior asemenea demisii în partidul său n-au existat, nici măcar când au existat condamnări definitive pronunţate de Justiţie.
În locul lui Căcărău a venit, pe filieră psd, o altă lepră, Tariceanu. Mişcarea scăpa înţelesului obişnuit, ştiut fiind că în caz de suspendare sau imposibilitate a Preşedintelui de a-şi exercita prerogativele, locul său era luat tocmai de preşedintele Senatului, un vis mai vechi al lui Căcărău. Începuse să se contureze existenţa unui plan la baza tuturor acestor acţiuni, dar schiţa lui încă nu era evidentă. Totul se învârtea, se vedea încă de atunci, în jurul a câtorva persoane, printre care Căcărău, Moliceanu şi primul derbedeu oligofren al guvernului, dar rolurile încă nu erau bine stabilite; nu pentru public.
Spuneam că România joacă un rol extrem de important geopolitic (aici la http://munchausentimes.blogspot.ro/2014/03/batalia-pentru-europa.html), pe „tabla de şah” a Moscovei, dar amănuntul a trecut aproape neluat în seamă în presa noastră, dar nu şi în afară. De altfel, rolul destinat României în campania rusească antiamericană şi antieuropeană a fost confirmat şi de Friedman, dar şi de „indiscreţiile” dintre ambasadorii ruşi în Africa. Conform acestor analize, singurul „ciot” de care se putea împiedica „sultanul roşu” era Traian Băsescu, aşa că el trebuia eliminat. Dar cum?
O nouă suspendare era de o prostie fără seamăn, având în vedere experienţele anterioare, dar şi avertismentele externe, inclusiv cele venite de la socialiştii europeni. Astfel a apărut necesitatea eliminării Preşedintelui prin punerea sa sub acuzare, cea de-a doua posibilitate prevăzută de Constituţie pentru a-l suspenda fără ca un referendum să fie necesar. Dar ce să facă ei, că timpul trecea, iar motiv de acuzare nu găseau? Au făcut „comisia Nana”, încercând ca prin manipulări să influenţeze justiţia, dar repede s-au convins că varianta e perdantă; cum alta nu aveau, încercau forţarea „comisiei”, pentru ca în cele din urmă să-l acuze de ceva pe Preşedinte şi astfel să-l suspende pe o perioadă nedeterminată, suficientă însă pentru ca ei să-şi atingă scopurile. Îl aveau pe lacheul Tariceanu ca preşedinte interimar, o covârşitoare majoritate în Marea Adunare Naţională şi un guvern gata de orice atentat la statul de drept. Cine să li se opună?
Formal, pnl este în „opoziţie”, iar Căcărău trebuie să pozeze în „catindatul” „nepătat” al „opoziţiei” de „dreapta”, secondat fără convingere de un pdl care cochetează cu împărţirea „ciolanului liberal”, imediat după europarlamentare sau, în varianta pesimistă, după prezidenţiale. Căcărău nu putea fi simultan şi candidat „curat” la prezidenţiale, dar şi preşedinte interimar care aprobă prin semnătură manevre ce ţin de proiectata lovitura de stat, aşa că rolul infantilului Tariceanu este important în „marea revoluţie socialistă” ce urmează în ore, poate zile. Preventiv, centrul „operaţional” al puciştilor s-a mutat la M.Ap.N.
Nu ştiu când se va da „asaltul asupra Palatului de Iarnă”, dar e sigur acum că el va avea la bază o plângere lipsită de obiect la adresa Preşedintelui, una depusă de oameni fără calitatea juridică de a depune aşa ceva în faţa organelor statului, o plângere halucinantă ca motivaţie juridică, o plăsmuire de joasă speţă. Noi vom accepta aşa ceva sau vom ieşi cu toţii în apărarea Preşedintelui şi a statului de drept?

De ce „Chapeau, monsieur le President”? Ştie Base de ce...
http://munchausentimes.blogspot.ro/2014/04/chapeau-monsieur-le-president.html
avatar
foame_gat

Mesaje : 161
Data de inscriere : 24/10/2010

Sus In jos

Re: Bârfe, șmenuri , șușanele, Ponta , Firea și Pandele ajung după zăbrele

Mesaj Scris de Continut sponsorizat


Continut sponsorizat


Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum